mecăcăit sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri / E: mecăcăi] (Rar) Mecăcăire.

mecăcăi vi [At: LB / V: mecăi, (reg) ~chec~ / Pzi: ~esc / E: mec¹ (rep) + -ăi] 1 (Rar; d. capre) A scoate sunete caracteristice speciei Si: (reg) a mechereza, a mechera. 2 (Fig; d. oameni) A vorbi cu vocea tremurată. 3 (Fig) A trăncăni.

mecăi v vz mecăcăi

mechecăi v vz mecăcăi

MECĂCĂIT s. mecăcăire. (~ de capre.)

mecăcăit s.n. (rar) v. Mehăit.

MECĂCĂIT s. mecăcăire. (~ de capre.)

MECĂCĂI vb. (reg.) a mechereza, a mecheri. (Caprele ~.)

mecăcăi vb. IV. intr. (rar; despre capre) v. Mecăi. Mehăi.

mecăi vb. IV. intr. (despre capre) a mehăi, <rar> a mecăcăi, <reg.> a mechera, a mechereza, a mecheri. Caprele mecăie în grajd.

MECĂCĂI vb. (reg.) a mechereza, a mecheri. (Caprele ~.)

MECĂCĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a m e c ă c ă i; (rar) mecăcăire. Cf. PONTBRIANT, D. - Pl. : mecăcăituri.V. mecăcăi.

MECĂCĂÍ vb. IV. Intranz. (Rar ; despre capre) A scoate sunete caracteristice speciei ; (regional) a mechereza, a mecheri. Cf. LB, PONTBRIANT, D., BARCIANU. Capra mecăcâiește. H XVII 94, cf. DR. I, 96. ♦ F i g. (Despre oameni) A vorbi cu vocea tremurată. Cf. PONTBRIANT, D. ♦ F i g. A trăncăni. Cf. BARCIANU. - Prez. ind.: mecăcâiesc. – Și: mecăí (LM, DDRF), (regional) mechecăl (H XVIII 268) vb. IV. – Mec¹ (prin reduplicare) -f suf. -ăi. Cf. mechecheu.

MECĂÍ vb. IV v. mecăcăi.

MECHECĂI vb. IV. v. mecăcăi.