MÉȘTERIȚĂ, meșterițe, s. f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., ființă talentată, pricepută, îndemânatică. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care știe să descânte, să facă farmece, vrăji. 3. (Rar) Femeie care practică o meserie. ♦ Soția unui meșter. [Acc. și: meșteríță] – Meșter + suf. -iță.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÉȘTERIȚĂ ~e f. pop. 1) Femeie pricepută, îndemânatică. 2) Femeie care știe să facă farmece, vrăji. [Acc. și meșteríță] /meșter + suf. ~iță
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÉȘTERIȚĂ s. v. babă, vrăjitoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

méșteriță/meșteríță s. f., g.-d. art. méșteriței/meșteríței; pl. méșterițe/meșteríțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink