MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – DIn tc. mâtuh
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

MATÚF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

matúf (matúfi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma‘tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

matúf s. m., adj. m., pl. matúfi; f. sg. matúfă, pl. matúfe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink