mataragiu sm [At: (a. 1693) ȘIO II₂, 75 / Pl: ~ii / E: tc mataraci] 1 Purtător al mataralei în suita unui pașă turc. 2 Slujbaș la curtea domnească aflat sub comanda unui mataragi-bașa.

MATARAGIU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă.

mataragíŭ m. (turc. matarağy). Subofițer din alaĭu unuĭ pașă, uneorĭ avînd și rolu de calăŭ. Un fel de medelnicer al domnilor Fanarioțĭ.

mataragiu (înv.) s. m., art. mataragiul; pl. mataragii, art. mataragiii (desp. -gi-ii)

mataragiu (înv.) s. m., art. mataragiul; pl. mataragii, art. mataragiii (-gi-ii)

mataragiu s. m., art. mataragiul; pl. mataragii, art. mataragiii

mataragiu, mataragii, s.m. (înv.) purtătorul mataralei; slujbaș la curtea domnească.

MATARAGÍU s. m. 1. Purtătorul mataralei în suita unui pașă turc. Un atlaz care s-au dat dar la feciorul mataragiului ot Rusciuc, care au fost copil în casă la împărăție (a. 1 693). ȘIO II₂, 75. 2. Slujbaș la curtea domnească sub comanda unui mataragi-bașa. Nu numai acea poruncă venise, ci tot cu acel mataragiu și alt ferman. R. GRECEANU, C. M. II, 176. Lei 5 [leafa unui] mataragiu (a. 1 760). IORGA, S. D. XXII, 127. După ce ibrictarul, mataragiul și peșchirigiul prezentau lui vodă ibricul, ligheanul și peșchirul, ciubucciul și narghelegiul îi aduceau ciubucul și narghileaua. ȘIO I, 160, cf. II₂, 75. – Pl.: mataragii. – Din tc. mataraci.