mastica vt [At: DN³ / Pzi: ~chez / E: fr mastiquer, lat masticare] (Liv) A mesteca¹ alimente, substanțe etc.

MASTICA vb. I. tr. (Med.) A mesteca (alimentele în gură). [< fr. mastiquer, it., lat. masticare].

MASTICA vb. tr. a mesteca (alimente) în gură. (< fr. mastiquer, lat. masticare)

MASTICĂ, (2) mastici, s. f. 1. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). 2. Sort de mastică (1). – Din tc. mastika.

mastică sf [At: CALENDAR (1856), 96/17 / V: (înv) măstihă / Pl: ~ici / E: tc mastika, ngr μαστίкα] 1 Băutură alcoolică aromată cu esență de mastic (1). 2 (Reg) Rachiu colorat și îndulcit, care se bea la iarmaroc Si: (reg) rozalie.

maște sf vz maștehă

maștegă sf vz maștehă

maștehă sf [At: (a. 1640) GCR I, 90/26 / V: maște, ~egă, ~tică, ~tie, ~tihă, ~tigă, ~tină / G-D: maște-mea, măști-mi / Pl: ~he / E: slv маштeχa] (Îrg) Mamă vitregă.

maștică sf vz maștehă

maștie sf vz maștehă

maștigă sf vz maștehă

maștihă sf vz maștehă

maștină sf vz maștehă

măstihă sf vz mastică

MASTICĂ, mastici, s. f. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). – Din tc. mastika.

MASTICĂ s. f. Băutură alcoolică, aromată cu mastic. Toarnă-i un păhărel de mastică de Hios, să mai prindă puteri. BART, E. 31. Clondirul cu trei chile mastică. CARAGIALE, O. II 37. Bău un pahar de mastică. FILIMON, C. 155.

MASTICĂ ~ci f. Băutură alcoolică aromată, care conține mastic. /<turc. mastika

*MAȘTEHĂ s. f. (Mold., Olt., Trans. S) Mamă vitregă: A: Iară de să va afla cu maștehă-sa, 12 ai post. ȘT, 293. La maștehă-sa de greși, 9 ai post. PRAV., 101^v. Care va petreace cu ...fiica maștehă-sa, cu foc să se arză. ÎP, 40^r. Așa esti și pămintul: buruienilor celor sălbatice ești mamă, că sînt născuți dintr-însul, iară sămănăturilor esti ca o maștihă. E 1779, 4^r; cf. ȘT. 283; PRAV.; M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, HR.; NECULCE; I, 2^r; NCCD, 314. B: Mastehă-sa sau soacră-sa sau mătușî-sa. PRAV. GOV; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. C: Acelora le iaste maștehă. E 1703, 129^r. ◊ Adjectival. Aceasta trebuie să poarte în minte părinții vitregi și mumînile maștehă, că și cuconii lor pot rămînea la sărăcie. CS, 64^v; cf. CS, 63^v, 64^r, 65^r. Etimologie: sl. mašteha. Cf. m a ș t e r ă.

mastică f. rachiu, aromatizat cu rășina masticului sau sacâzului: mastică de Hio ori de Corint. [Gr. MASTIX].

maștihă t. Mold. Tr. mamă vitregă: am să-i fiu maștihă? AL. [Slav. MAȘTEHA, din MATI, mamă].

mástică (est) și -ícă (vest) f., pl. ĭ (turc. mastika, d. ngr. mastiha și -ihi, vgr. -ihe, d. mastázo, mestec în gură; lat. mástiche și -ice, it. mástica și -ice, fr. mastic). Rășină de lentisc, numită ob. sacîz (de mestecat). Rachiŭ aromatizat cu mastică: a bea o mastică (un păhăruț de mastică).

máștehă f., pl. e (vsl. mašteha, mamă vitregă, d. mati, mamă; bg. mašteha, rus. máčiha; ung. mostoha, mamă vitregă, tată vitreg). Nord. Rar. Mamă vitregă. – În Btș. máștimă, pl. e. În Bucov. și máștie (Șez. 32, 66).

mastica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mastichez, 3 mastichează; conj. prez. 1 sg. să mastichez, 3 să masticheze

*mastica (a ~) vb., ind. prez. 3 mastichează

mastica vb., ind. prez. 1 sg. mastichez, 3 sg. și pl. mastichează

mastică s. f., g.-d. art. masticii; (porții; sorturi) pl. mastici

mastică s. f., g.-d. art. masticii; (sorturi, porții) pl. mastici

mastică s. f., g.-d. art. masticii; (sorturi, porții) pl. mastici

maștehă/mașteră s. f., g.-d. art. maștehei/mașterei; pl. maștehe/maștere

MASTICĂ s. (pop.) sacâz. (A băut o ~.)

MASTICĂ s. (pop.) sacîz. (A băut o ~.)

maștihă, maștihe, (maștehă), s.f. – (reg.; înv.) Mamă vitregă: „Tata că s-o însurat, / Rea maștihă mi-o luat” (Bârlea, 1924, II: 65); „Io n-am avut cine să fie împotrivă, că n-am avut părinți, n-am avut pă nime, numa pe Emuca, măștihoaia” (Memoria, 2014: 146). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. maștehă. – Din vsl. mašteha „mamă vitregă” (Frățilă, 2000: 59; DEX, MDA) < mati „mamă” (Șăineanu).

maștihă, -e, s.f. – Mamă vitregă: „Tata că s-o însurat, / Rea maștihă mi-o luat” (Bârlea 1924 II: 65). – Din sl. (bg.) maštecha.

MASTÍCĂ s. f. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (1). Cf. CALENDAR (1856), 96/17. Bău un pahar de mastică și fumă de cîteva ori din ciubuc. FILIMON, O. I, 182, cf. COSTINESCU. Pe sticlă era scris: Mastică de Hio, dar mirosea a basamac. CONTEMPORANUL, V₁, 2. Clondirul cu trei kile de mastică. CARAGIALE, O. I, 85, cf. ȘĂINEANU, D. U., TDRG, NICA, L. VAM. Prost nu-i, zise ea punînd pe masă zacuscă. . . , icre negre grupate în jurul sticlei de mastică. BRĂESCU, A. 84. Apă. . . dulce și tăioasă ca mastica. KLOPSTOCK, F. 6. Toarnă-i un păhărel de mastică de Hios, să mai prindă puteri. BART, R. 31, cf. 272. Sub numele de rachiu de ăl bun oamenii zic rom, mastică, jamaică. H II 32, cf. I 190, II 119, 262, 275, iii 50, XVI 12, 153. ♦ (Regional) Rachiu colorat și îndulcit, care se bea la iarmaroc; rozalie (Zimnicea). ALR II 4156/899. - Pl.: mastici. – Și: (învechit) măstíhă s. f. COSTINESCU. - Din tc. mastika. Cf. ngr. μαστίχα

MÁȘTE s. f. v. maștehă.

MÁȘTEGĂ s. f. v. maștehă.

MAȘTEHĂ s. f. (Învechit și regional) Mamă vitregă. Maștehă-sa sau soacră-sa sau mătușî-sa (a. 1640). GCR I, 90/26. Acesta Etearh, avînd fată cu altă fimei făcută, îi luă și maștihă. HERODOT (1645), 257. Tatăl ce-ș va ucide feciorul, cîndu-l va prinde curvind cu maștehă-sa, nu să va chema ucigătoriu. PRAV. 98, cf. 107, 215. Murind tatăl lor. . . rămasără cu maștihă. DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^v/22. Acești boieri pire pe o maștehă a lor la Dumitrașco Vodă, dzicîndu cum că ar fi rămas mulți bani de la tatul lor. NECULCE, L. 86. Constantin. . . intrînd în vrajbă cu maștihă-sa Martina, zic unii să-l fi otrăvit. CANTEMIR, HR. 335. S-au plecat Cnimon, și toate le spunea: . . . pre tatăl cum că să numeaște Aristip, și pre Dimineta cum că i-au fost maștehă. AETHIOPICA, 2^r/17. După această învoială nu mai am. . . a cerca eu la feciorul mieu nimica, nici feciorul mieu la mine, nici la maștehă-sa (a. 1785). ȘTEFANELLI, D. c. 159, cf. 314. Adevărați ochi de maștehă. CRITIL, 72/13. Dumisale banului îi este dat danie de la maștiha dumisale Maria (a. 1 795). URICARIUL, XX, 396. Au fost muiere împăratului Sever, maștehă împăratului Caracala. ȘINCAI, HR. I, 15/1, cf. II, 25/36. Ilieș cu cruzime pedepsi pe maștiha sa. ASACHI, S. L. II, 33. Un proțes era cu prințesa de Hessa. . . maștiha sa, ce se măritase de al doilea. NEGRUZZI, S. II, 144. Eu. . . am să-i fiu maștigă. ALECSANDRI, T. 965. Cel ce-a-ndrăznit pîngărirea iatacului maștegei sale. COȘBUC, AE. 195. Acuma înțeleg că toate le-a pus la cale maștiha mea pentru coconul ei, ca să mă lipsească de dreptul meu de întăi-născut. SADOVEANU, D. P. 65, cf. H XVIII 146. Baba asta era de a doilea și era ră de mama focului, ca o maștehă. I. CR. IV, 102. Tata că s-o d-însurat Rea maștihă mi-o luat. BÎRLEA, C. P. 141. Maștehă-sa l-o-ntrebat. T. PAPAHAGI, M. 111. Maște-mea. ALR II/I h 133, cf. ALR I 1 932/290, A III 13, V 15. ◊ F i g. Acești domni au fost maice direpte țerii, iar nu maștehe. M. COSTIN, LET. I, 261/30. ◊ (Adjectival) Cu cît mai vîrtos dară [trebuie să fie milos] tatăl vitreg și muma maștehă cătră fiiastrii lor (a. 1 685). GCR I, 277/36, cf. 278/4. - Pl.: maștehe. – Gen.-dat. (urmat de un adj. pos.) și: maște-mea, măști-mi. – Și: máștihă, máștegă, máștigă, máștică (DDRF), máște, máștie (DDRF, I. CR. VI, 127), máștină (ȘEZ. VII, 71) s. f. – Din v. sl. маштеха.

MÁȘTICĂ s. f. v. maștehă.

MÁȘTIHĂ s. f. v. maștehă.

MÁȘTINĂ s. f. v. maștehă.

MĂSTÍHĂ s. f. v. mastică.