MĂRTURISIRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

mărturisire sf [At: CHEIA ÎN. 1^v/15 / Pl: ~ri / E: mărturisi] 1 (înv) Propovăduire a unei credințe, a unei învățături morale Si: (înv) mărturisit¹ (1), măirturisitură (1). 2 Afirmare a unor convingeri, opinii, sentimente etc. Si: mărturiseală (1), mărturisit¹ (2). 3 (Spc) Declarație făcută în fața unei instanțe de judecată, de cercetare etc. Si: depoziție, mărturisit¹ (3). 4 (Pex) Confirmare, adeverire a unui fapt săvârșit, văzut sau auzit de cineva Si: (înv) mărturisit¹ (4), măirturisitură (2), mărturiseală (2). 5 (Ccr) Act, document care conține o declarație, o depoziție etc. 6 Probă. 7 Indiciu. 8 (Îvr) Mărturie (17). 9 (Trs; lpl) Anunț, înștiințare publică făcută de preot în biserică, prin care se aduce la cunoștința poporului adunat logodna a doi tineri Si: strigări, vestiri Vz mărturie (19). 10 (înv) Putere de a recunoaște săvârșirea unei fapte rele. 11 (Bis) Spovedanie. 12 (Mpl) Destăinuire.

MĂRTURISIRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Depoziție făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârșită. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

MĂRTURISIRE, mărturisiri, s. f. 1. Faptul de a mărturisi și rezultatul lui; mărturie, declarație, recunoaștere; depoziție (judiciară). Mărturisirea unui fapt. ♦ Destăinuire, confidență, confesiune. Prietenul meu alunecă, povestind, la mărturisiri. C. PETRESCU, S. 227. Simțea că îi apasă inima și-i vin pe buze mărturisirile. BART, E. 91. 2. Spovedanie.

MĂRTURISIRE ~i f. 1) v. A MĂRTURISI și A SE MĂRTURISI. 2) Declarație a unui martor în fața organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susține părerile cuiva; depoziție; mărturie. 3) Comunicare a unui gând ascuns; confidență; destăinuire. 4) Ritual creștin constând în recunoașterea păcatelor spre a obține iertarea lor; spovedanie. /v. a mărturisi

mărturisire f. 1. acțiunea de a (se) mărturisi; 2. confesiune: măturisirea e una din cele șapte taine; 3. mărturisirea credinței, crezul sau simbolul credinței.

mărturisíre f. Acțiunea de a saŭ de a se mărturisi, declarațiune, confesiune.

mărtărusi v vz mărturisi

mărtirisi v vz mărturisi

mărtoresi v vz mărturisi

mărtorisi v vz mărturisi

mărtorosi v vz mărturisi

mărturesi v vz mărturisi

mărturisi [At: COD. VOR. 50/11 / V: (înv) ~resi, ~tor~, ~toresi, ~torosi, ~tărusi, ~tir~ / Pzi: ~sesc / E: cf slv марто рисати , gr μαρτύρησα, (aor μαρτυρέω] 1 vt (Înv; c. i. o credință, o învățătură morală; fșa) A propovădui. 2 vt (Fșa) A declara. 3 vt (Fșa) A relata. 4 vt (Fșa) A susține. 5 vt (Spc) A face o depoziție în calitate de martor în fața unei instanțe de judecată, de cercetare Si: (îvr) a mărturi (5). 6 vt (Pex) A confirma un fapt săvârșit, văzut sau auzit Si: (îvr) a mărturi (6). 7-8 vti A arăta. 9-10 vti A demonstra. 11-12 vti A dovedi. 13 vt A recunoaște ca adevărat Si: a accepta, ci admite. 14 vt (Fșa) A manifesta (1). 15 vt (Fșa) A spune deschis, pe față, fără ocol Si: (îvr) a mărturi (7). 16 vr (Bis; pop) A se spovedi. 17 vt (D. duhovnici) A primi spovedania cuiva Si: a spovedi. 18 vt (C. i. o taină, un fapt etc.; fșa) A descoperi cuiva. 19 vt (C. i. o taină, un fapt etc.; fșa) A destăinui.

MĂRTURISI, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara (1), a afirma, a susține ceva. Agenți ai poliției soseau gîfîind și mărturiseau că au cercetat prin toate ogrăzile și podurile vecine și n-au găsit nimic. SADOVEANU, O. VI 384. Brătulescu mărturisește că nu-și închipuia că Hrisant să ia alt drum decît cel obișnuit. POPA, V. 95. ◊ Absol. Se jură că el n-a fost de servici în noaptea aceea... precum pot mărturisi toți vecinii lui. REBREANU, R. I 99. ♦ A recunoaște, a admite. Cum auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, 158. Și mărturisesc că zestrea asta îmi făcea cu ochiul. ALECSANDRI, T. I 439. ◊ Intranz. Tot nu pot înțelege, mărturisi Boldur Iloveanu, intrigat. C. PETRESCU, R. DR. 107. 2. Intranz. Fig. (Subiectul e un lucru, un eveniment, o faptă etc.) A dovedi, a proba, a arăta. Vorbele trec; vor rămînea faptele, să mărturisească pentru mine. Ele au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADOVEANU, P. 19. Văzînd o căsuță tupilată și acoperită cu mușchi, care mărturisea despre vechimea ei, a bătut la poartă. CREANGĂ, P. 90. 3. Tranz. A destăinui. Îți părea bine că, la plecare, nu mărturisiseși mamei hotărîrea ta. PAS, Z. I 262. Prietenii care-or să vie cu mine, îmbrăcați în irozi, mi-au mărturisit că-s tufă de parale. ALECSANDRI, T. I 76. Acum îți mărturisesc că nu mai simt acel foc. NEGRUZZI, S. I 47. Refl. Se mărturisește publicului de toate cîte le-a făcut. CARAGIALE, O. III 14. 4. Refl. A se spovedi. Las’ să mă mărturisesc... La un popă creștinesc. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Tranz. Nu cumva vine la noi și popa, ca să ne mărturisească? SADOVEANU, P. M. 28.

A SE MĂRTURISI mă ~esc intranz. 1) rel. (despre creștini) A-și recunoaște (unui duhovnic) păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. 2) A încredința (cuiva) o taină; a face confidențe; a se destăinui; a se spovedi; a se confesa. /<sl. marturisati

A MĂRTURISI ~esc tranz. 1) (lucruri știute sau bănuite, întâmplate etc.) A face cunoscut; a da pe față; a declara. 2) pop. A admite ca real; a considera ca veritabil; a recunoaște. 3) A adeveri prin fapte reale; a proba; a dovedi; a demonstra. /<sl. marturisati

mărturisì v. 1. a depune pentru sau contra cuiva; 2. a spune tot ce a făcut sau tot ce știe: criminalii au mărturisit faptele lor cumplite; 3. a-și spune păcatele unui duhovnic.

mărturisésc v. tr. (după martur și mgr. martyró, ar. emartýrisa, de unde și vsl. marturisati, bg. martirisvam). Declar, spun ceĭa ce cred, ce am văzut, ce am auzit saŭ am făcut: marturu a mărturisit drept, criminaliĭ aŭ mărturisit crima, îmĭ mărturisesc păcatele la preut (mă spovedesc). Declar, admit, recunosc: mărturisesc un botez întru ĭertarea păcatelor (Simbolu credințeĭ). Ascult spovedania unuĭ penitent: preutu l-a mărturisit. V. refl. Mă spovedesc, îmĭ spun păcatele.

mărturisire s. f., g.-d. art. mărturisirii; pl. mărturisiri

mărturisire s. f., g.-d. art. mărturisirii; pl. mărturisiri

mărturisire s. f., g.-d. art. mărturisirii; pl. mărturisiri

mărturisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisesc, 3 sg. mărturisește, imperf. 1 mărturiseam; conj. prez. 1 sg. să mărturisesc, 3 să mărturisească

mărturisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisesc, imperf. 3 sg. mărturisea; conj. prez. 3 să mărturisească

mărturisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisesc, imperf. 3 sg. mărturisea, conj. prez. 3 sg. și pl. mărturisească

MĂRTURISIRE s. 1. v. afirmație. 2. v. depoziție. 3. v. recunoaștere. 4. v. destăinuire. 5. v. declarație. 6. v. destăinuire. 7. v. spovedanie.

MĂRTURISIRE s. v. predicare, propagare, propovăduire, răspândire.

mărturisire s. v. PREDICARE. PROPAGARE. PROPOVĂDUIRE. RĂSPÎNDIRE.

MĂRTURISIRE s. 1. afirmație, cuvînt, declarație, relatare, spusă, vorbă, zisă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.) 2. (JUR.) declarație, depoziție, mărturie, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanță.) 3. recunoaștere. (~ unei greșeli.) 4. destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtășire, încredințare, revelare, spovedire. (~ unui mare secret.) 5. declarație, destăinuire. (~ de dragoste.) 6. confesiune, confidență, destăinuire, dezvăluire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.) 7. (BIS.) spovedanie, spovedire, (înv. și pop.) spovadă, (înv. și reg.) spovedeală, (înv.) mărturisitură. (~ făcută preotului.)

Mărturisire ≠ tăcere

MĂRTURISI vb. 1. v. afirma. 2. a declara, a recunoaște. (Și-a ~ crima.) 3. v. destăinui. 4. v. spovedi. 5. (BIS.) a (se) spovedi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 6. v. confirma. 7. a accepta, a admite, a recunoaște. (Până la urmă a ~ că așa este.)

MĂRTURISI vb. v. predica, propaga, propovădui, răspândi.

MĂRTURISI vb. 1. a afirma, a declara, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvînta, (înv.) a mărturi. (A ~ următoarele...) 2. a declara, a recunoaște. (Și-a ~ crima.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ dragostea ce-i purta.) 4. a se confesa, a se destăinui, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.) 5. (BIS.) a (se) spovedi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 6. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 7. a accepta, a admite, a recunoaște. (Pînă la urmă a ~ că așa este.)

mărturisi vb. v. PREDICA. PROPAGA. PROPOVĂDUI. RĂSPÎNDI.

mărturisiri s. pl. v. STRIGĂRI. VESTIRI.

A mărturisi ≠ a ascunde, a tăinui, a tăcea, a tăgădui

mărturisire, mărturisiri s. f. 1. Faptul de a (se) mărturisi; afirmare, destăinuire, confidență. 2. Una dintre cele șapte taine creștine, prin care credinciosul, în urma mărturisirii păcatelor înaintea preotului duhovnic, obține iertarea păcatelor săvârșite după botez sau după o altă mărturisire, precum și împăcarea cu Dumnezeu și cu Biserica; spovedanie. – Din mărturisi.

MĂRTURISÍRE (< mărturisi) s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărturisi și rezultatul ei; confesiune. 2. (Dr.) a) Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit; b) Mijloc de probă în procesul civil constând în recunoașterea, de către una din părți, a faptelor sau împrejurărilor pe care cealaltă parte își întemeiază pretențiile sau apărările, recunoaștere de natură a produce efecte juridice împotriva autorului ei. M. poate fi judiciară (când este făcută în fața judecătorului, în cadrul procesului în care urmează a fi folosită ca probă) sau extrajudiciară (în celelalte cazuri); aceasta din urmă este admisibilă ca probă numai în cazurile în care este admisibilă și și proba cu martori. M. judiciară poate fi spontană sau poate fi provocată prin interogatoriul luat părții în instanța civilă. M. este simplă când conține o recunoaștere deplină, fără rezerve, a faptelor; este calificată când i se adaugă afirmarea unor fapte concomitente celui recunoscut, de natură a-i schimba acestuia semnificația juridică; este complexă când recunoașterii i se adaugă fapte sau împrejurări juridice ale faptului recunoscut. M. simplă și cea calificată sunt indivizibile, dar cea complexă poate fi scindată, reținându-se faptul recunoscut, dar împrejurarea ulterioară trebuie să fie dovedită (și) cu alte probe. Puterea doveditoare a m. este lăsată la aprecierea judecătorului. 3. Destăinuire, confidență. 4. (REL.) Spovedanie.

S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.

A MĂRTURISI a cânta, a se da, a se da în fapt, a derula banda, a se goli, a ieși în față, a se îndoi, a paraclisi, a piui, a scuipa, a se sparge, a vărsa gușa, a vomita.

MĂRTURISIRE s. f. Acțiunea de a (se) m ă r t u r i s i și rezultatul ei. 1. (Învechit) Susținere, propovăduire, predicare, propagare, răspîndire (a unei credințe,; a unei învățături morale) ; (învechit) mărturisitură (1). Să nu li stea împotrivitori la mărturisirea legii creștinești (a. l 774). URICARIUL, I, 82. Și au fost prins pentru mărturisirea numelui lui Ii]su]s H[ristojs și adus la judecată (a. 1809). GCR II, 204/12, cf. 219/20. ◊ Mărturisirea i credinței = crezul. 2. Afirmare, susținere (a unor convingeri, opinii, sentimente etc.) ; s p e c. declarație făcută în fața unei instanțe (de judecată, de cercetare etc.), depoziție; p. ext. confirmare, adeverire a unui fapt săvîrșit, văzut sau auzit de cineva; (învechit) mărturisitură, mărturiseală (1). Mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însăși partea prigonitoare. HAMANGIU, C. C. 302. Mărturisirile luate cu forța n-au valoare. V. ROM. august 1 954, 131. Îl arestase. Crezu că acum îi va fi mai ușor să-i smulgă mărturisiri. STANCU, R. A. IV, 300. ♦ (Concretizat) Act, document care conține o declarație, o depoziție etc. Iară Nectenav cetind mărturisirea datoriii, zice: eu nimica nu sînt datoriu lui Lichir, voi toți sînteți mărturii (a. 1 812). GCR II, 210/20. 3. (Învechit, rar) Mărturie (4). Adevărate și luminate și tari mărturisiri sînt precum să află sfi[n]ții în ceriu că așa scrie sf[lntul] apostol Pavel. CHEIA ÎN. 1^v/15. 4. (Prin Transilv. ; la pl.) Anunț, înștiințare publică făcută de preot în biserică, prin care se aduce la cunoștința poporului adunat logodna a doi tineri ; strigări, vestiri. V. m ă r t u r i e. Cf. MARIAN, NU. 203. 5. (Învechit, rar) Puterea de a recunoaște săvîrșirea unei fapte rele. Fecioară, dă-mi lacrămi din inimă și suspinare dintru adîncu și înfrîngere sufletului și mărturisire greșealelor ce am făcut eu în viață. MINEIUL (1 776), 200^r1/24. 6. (Bis.) Spovedanie. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 7. (Mai ales la pl.) Destăinuire. Prietenul meu alunecă, povestind, la mărturisiri. C. PETRESCU, S. 227. Simțea că îi apasă inima și-i vin pe buze mărturisirile ce trebuia să le facă fratelui său. BART, E. 91. Am lunecat eu și el într-o discuție lungă, prietinească și caldă, amestecată cu amintiri, cu mărturisiri și profesii de credință. SADOVEANU, E. 173, cf. V. ROM. octombrie 1 958, 88. – Pl.: mărturisiri. – V. mărturisi.

MĂRTĂRUSÍ vb. IV v. mărturisi.

MĂRTIRISÍ vb. IV v. mărturisi.

MĂRTORESÍ vb. IV v. mărturisi.

MĂRTORISÍ vb. IV v. mărturisi.

MĂRTOROSÍ vb. IV v. mărturisi.

MĂRTURESÍ vb. IV v. mărturisi.

MĂRTURISI vb. IV. 1. Tranz. (învechit ; complementul indică o credință, o învățătură morală ; folosit și a b s o l.) A susține, a propovădui, a predica, a propaga, a răspîndi; (învechit, rar) a mărturi (1). Cuteadză Pavle, cumu mărrturrisiși ceaia ce e de menre întru Ierusalim, așa se cade și în Rrimu a mărturisi. COD. VOR. 50/11, cf. 20/17, GCR 1, *4/30. Și îmblînd Isus în cetățile toate și orașele, învăța în gloatele lor și mârturisiia evanghelie împărăției. CORESI, EV. 250, cf. 90, 468. Ioan Botezătorul mârturisiia în pustiia iudeilor și grăiia. id. TETR. 4, cf. 6, GCR I, 20/28. Mărturisiți întru toate limbile și în toate semențiile pocăință. VARLAAM, C. 128, cf. GCR I, 115/33. Așijderea și ap[o]s[to]lii mărturisesc din psaltire (a. 1 651). GCR 1, 153/24. Și mărturisea în Colose, orașul Frighiei. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 142^v/22, cf. februarie 71^r/24, octombrie 86 /5. Și vei mărturisi lor poruncile lui D[u]mn[e]zău și legea lui. BIBLIA (1688), 52²/2, cf. 350²/5. ◊ I n t r a n z. Pentru H[risto]s vei mărturisi. MINEIUL (1776), 160^r1/22, cf. 168^v1/27. 2. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) A declara, a spune, a afirma, a arăta, a relata, a susține ; s p e c. a face o depoziție (în calitate de martor) în fața unei instanțe (de judecată, de cercetare) ; p. e x t. a confirma, a adeveri (un fapt săvîrșit, văzut sau auzit) ; (învechit, rar) a mărturi (2). Deaci mărrturisescu voao, în dzua de astădzi, că curatu-s eu-s de sîngele tuturoru. COD. VOR. 22/2. Audziți, oaminii miei și mărturisi-voiu voao, Is[rai]l, se ascultare mine. PSALT. SCH. 266/2, cf. PSALT. 168, CORESI, EV. 75, 147, 170, 337. Adecă eu popa Domitru mărturisăsc cu suvletul meu că acestu cal e de la mene și pre dere[p]tate (începutul sec. XVII). ROSETTI, B. 68. De cîte ori s-ați mînca de aceasta pîine. . . moartea lui D[u]mn[e]zău să mărturisiți (a. 1618). GCR I, 52/8. Iară din cetatea aceaia mulți crezură din samareani pentru cuvîntul muierei ce mârturisiia: că mi-au zis toate cîte am făcut (a. 1643). id. ib. 109/14, cf. HERODOT (1645), 257, PRAV. 234. Cela ce va arăta la giudeț cum cutare martur ce mărturiseaște împotriva lui nu iaste om de credință. . . nu să va certa ca un suduitoriu. EUSTRATIE, ap. GCR I, 122/39. Nu mărturisi strîmbu. N. TEST. (1 648), 25^r/16. Mai mult au lucrat decît alalți toți, cum mărturiseaște el singur. ib. 202^v/2, cf. 299^v/26. Mărturiile ce vor mârturisă pentru cal și pentru bani cum i-ar fi întorsu. . . să și giure (a. 1668). BUL. COM. IST. IV, 186. Pre acest Pătru vodă îl mărturisesc moldovenii într-un letopiseț al lor cum că nici au avut nici vor avea domn bun și blînd și milostiv și ca un tată tuturor (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. I, 222/19. Ei toți mărturisască de nu este așa. N. COSTIN, LET. II, 27/19. Dac-au vădzut că mărturisește așe sluga lui, n-au avut ce mai răspunde. NECULCE, L. 35, cf. GCR II, 50/23. Tot adeverul lucrului vor mărturisi. CANTEMIR, IST. 67. Paținachii sînt prăsiți dintr-un neam cu cumanii, Anna Comnena încă mărturisește, întărind că tot o limbă au. ȘINCAI, HR. I, 203/21.. Boieri, care din voi cunoaște pe drumețul acesta? . . . Să mărturisească. DELAVRANCEA, O. II, 182. Vor mărturisi cine-s hoții. REBREANU, R. I, 86, cf. 99, II, 223. Îl compătimi și-i păru râu că a fost nevoit să mărturisească împotriva bietului flăcău. id. I. 223. Poetul mărturisește aici un crez artistic. V. ROM. ianuarie 1 954, 152. Cu gura ta să mărturisești ceea ce cu inima ta crezi. ZANNE, P. VIII, 318. ◊ (Învechit, în formule introductive la diferite documente, de obicei în corelație cu „ a scrie ”) Eu, Petrea Brahăș, scriu și mărturisescu cu cestu zapis al meu, cum am fostu cumpărat o parte de ocină din sat (a. 1 577). CUV. D. BĂTR. I, 26/1. Scriem sărătate, mărtoresem cum s-au jeloito Iono Isaiu. . . că e-u forat casa (începutul sec. XVII). ROSSETI, B. 53. Scriem și mărtorisim cu ceastă scrisore a nostre cum au vinit popa Ionașco din Budinți (începutul sec. XVII). IORGA, D. B. i, 19. Eu, Toader. . . scriem și mărtorisim și dăm știre cu al nostru zapis, com au venit înaintea noastră (a. 1 609). GCR I, 43/18. Mrătorosim cu acestu zapis și scrisoarea noastră, cum noi ne-am sculat de bună voia noastră (a. 1 614). id. ib. 44/33, cf. 74/27, 91/1. Eu Stan pîrclab ot Rusnești scriem și mărturesem într-acest zapis că s[ă] fie de mar[e] cred[i]n[ță] (a. 1 650). id. ib. 134/13, cf. IORGA, S. D. XII, 69, MURNU, GR. 36. ◊ I n t r a n z. (Învechit) Scrise cătr-înșii și întăi amu mărturisi lor de ce au credință (a. 1 569). GCR I, *15/16. Cum mărturiseaște de acest lucru și svîntul Ieronim scriind într-o istorie cătră un preot. PRAV. 259. Pre numele aceluia făcut-au cetate mare. . . de care Berosie la carte I, Iosif și Moisăiu prorocul svînt, mai pre largu mărturisăscu. N. COSTIN, L. 53. ◊ R e f l. (Învechit) Iară Moldoveanul se-au mărturisit înaintea acelui boiarin că nici l-au băgat el într-acea moșie (a. 1 591). CUV. D. BĂTR. I, 57/16. ♦ A da indicații despre. . . Și rădicînd și pe oamenii lui Stavarachi în fere i-au dus la Țarigrad. . . ca să mărturisească toată averea lui Stavarachi (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/22. 3. T r a n z. și i n t r a n z. A arăta, a demonstra, a dovedi, a proba. Vreadnic de minune iaste cel lăudat neam al mârii[i] tale, precum mărturiseaște cea iubitoare de D[u]mn[e]zău viață. BIBLIA (1688), [prefață] 7/20. Ce am lucrat în 7 ani, ce am fost acolo. . . lucrurile acelea mărturisesc la toți. ANTIM, P. XXIV. Banul tău mărturiseaște după scrisoare că iaste tipărit mai nainte. MINEIUL (1 776), 131^r1/8. Cunoști stiletul acesta?. . . – Este al meu, îi răspunsei, literele astea inițiale mărturisesc. BOLiNTiNEANU, O. 403. Văzînd o căsuță tupilatâ și acoperită cu mușchi, care mărturisea vechimea ei, a bătut la poartă. CREANGĂ, P. 90. Dezbaterile au fost așa cum mărturisesc procesele verbale ale celor nouă ședințe foarte îndîrjite. CAMIL PETRESCU, O. III, 112. Flișul carpatic constituie o „ adevărată arhivă ” în care s-au depus documentele ce mărturisesc toate convulsiunile încercate de scoarța pămîntului. MG I, 159. 4. T r a n z. A recunoaște (ca adevărat), a admite, a accepta. Și un bărrbatu. . . bunru govitoriu după leage, mărrturisitu de toți iudeii ceia ce viia întru Damascu, venre la menre. COD. VOR. 40/24. Mărturiseaște un botez în iertăciunea păcatelor. CORESI, ap. GCR I, 32/33. Cu bună credință născătoarea lui D[u]mn[e]zeu te mărturisesc. PARACLIS (1 639), 248, cf. CHEIA ÎN. 1^r/5. Mărturisi-ți-voi, Doamne, a ta dereptate Și numelui tău cel nalt cînt cu bunătate. DOSOFTEI, PS. 26/17, cf. N. COSTIN, LET. I A, 56/15. Și mărturisind închinăciunea sfintelor icoane, porunci să-l bată cu bice de bou. MINEIUL (1 776), 58^r1/14. Nectenav mărturiseaște că e datoriu o mie de talanți lui Lichir. (a. 1 812). GCR II, 210/15, cf. PISCUPESCU, O. 123/19. [Apele] minerale de Borsec. . . sînt mărturisite de vindecătoare și plăcute. AR (1 829), 28²/18. Fiți mai drepți și mărturisiți și bunătățile soartei voastre. MARCOVICI, D. 59/3, cf. 6/13, 351/20. N-aveam dreptate, mă grăbesc a mărturisi. CARAGIALE, O. III, 111. Cum auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158, cf. 52. ◊ R e f l. El începu a grăi limba perșilor și a să mărturisi pre sine cum iaste Istieu. HERODOT (1 645), 321. Și luîndu-le sama, să mărturisiră creștini. DOSOFTEI, V. S. septembrie 4^r/23, cf. OCTOMBRIE 58^r/23. 5. Tranz. (Folosit și a b s o l.) A arăta, a manifesta, a da pe față ; a spune deschis, pe față, fără ocol; (învechit, rar) a mărturi (3). Mă socotesc dator de a mărturisi a mea desăvîrșită recunoștință. MARCOVICI, C. 5/7. El îi mărturisea îngrijirea cea mai vie. ASACHI, S. L. II, 36. Cu rumen de rușinare pe fața ta zugrăvită. . . ț-ai mărturisit durerea numai prin îmbrățoșare. CONACHI, P. 101. Cît pentru mine. . . , mărturisesc că n-am gîndit niciodată că sfînta poezie va veni să se sălășluiascâ în casa mea. NEGRUZZI, S. L, 76. Îți voi spune eu ce și cum, dacă tu nu vrei să-mi mărturisești. C. PETRESCU, A. R. 14. Mărturisesc, doamnă, că în literatura românească informațiile mele sînt foarte vagi. id. C. V. 243, cf. 71. Mărturisesc cu nedumerire, dacă nu cu rușine,n-am auzit. BRĂESCU, A. 117. Mărturisesc că aș fi foarte fericit să pot pleca și eu undeva. V. ROM. iulie 1 954, 51. Mîndră, zău, mărturisesc, Că pe tine te iubesc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 380. 6. Refl. (Bis. ; popular) A se spovedi. Să se ducă la biserică ca să se mărturisească și să se cuminice. MARIAN, NA. 37, cf. id. I. 53. Bătrînii se mărturisesc și cuminică în posturile de peste an. PRIBEAGUL, P. R. 137. Cînd mi s-a părut că mă prăpădesc, am chemat preotul și m-am mărturisit. CĂLINESCU, S. 699. Las-să mă mărturisesc De moarte să mă gătesc. ALECSANDRI, T. P. 90, cf. 78, ALRM l/ll h 393. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva ; a spovedi. Preotul ce mă mărturisește, mă spionează. NEGRUZZI, S. III, 407, cf. PAMFILE, B. 48. Nu cumva vine la noi și popa ca să ne mărturisească? SADOVEANU, P. M. 28. Trupuri albe soponite De popa mărturisite, De păcate ispășite. MARIAN, SA. 71. 7. Tranz. (Complementul indică o taină, un fapt etc. ; folosit și a b s o l.) A descoperi (cuiva), a destăinui, a încredința. Tilu Buh- oglindă cum să-și mărturisască păcatele l-au învățat. BĂRAC, T. 73/23. Își mărturisi starea cea critică amorezului său. NEGRUZZI, S. I, 25. O! ce păcat că nu i-am mărturisit de unde e. DELAVRANCEA, O. II, 40, cf. 65. O spun fiindcă am nevoie să mărturisesc cuiva. C. PETRESCU, C. V. 152. Ne mărturisi încet că vrea să puie în încurcătură pe artiști. SADOVEANU, E. 70. Felix simți nevoia de a mărturisi cuiva noua încredere în Otilia. CĂLINESCU, E. O. I, 89. ◊ R e f l. Și, avînd multă jale, să mărturisea lui, Dumnezeu, celui curățitori pentru cîte păți. HERODOT (1 645), 19, cf. GCR I, 165/1, DOSOFTEI, V. S. septembrie 10^r/1. Mărt[u]risi-mă-voi. . . lui D[umnezeu] și tu iertaș necurăție inimii mele (a. 1 710). GCR I, 365/28. După ce se mărturisește publicului de cîte le-a făcut, încheie cu o frază de mare efect. CARAGIALE, O. I, 11. ◊ I n t r a n z . Intră la împăratul de-ș ceru iertăciune și-i mărturisi de toate (a. 1 700). GCR I, 342/34. – Prez. ind.: mărturisesc. – Și: (învechit): mărturesí, mărtorisí, mărtoresi, mărtorosi, mărtărusí (COD. VOR. 20/7), mărtirisi (CUV. D. BĂTR. I, 61) vb. IV. – Cf. slavonul мартоурисати, gr. ὲμαρτύρισα (aor. lui μαρτυρέο).