martiricon s [At: (a. 1827) FURNICĂ, I. C. 361 / V: ~co / E: ngr μαρτυριϰόν] (Grî) Certificare.

martirico s vz martiricon

martiricon s. n. Denumire dată în general mormintelor de martiri, care sunt fie capele izolate, fie amenajate în cripte sub absida unei biserici, și cuprindeau unul sau mai multe morminte. Pe teritoriul Dobrogei au fost descoperite două asemenea morminte: unul la Axiopolis (Cernavodă) și altul la Niculițel. – Din gr. martirikon.

martiricon s.n. (înv.) mărturie, atestare, certificare.

MARTIRICÓN subst. (Grecism învechit) Mărturie, atestare, certificare. Martiricon în scris asupra pricini[i] (a. 1827). FURNICĂ, I. C. 361. - Și: martiricó subst. GÁLDI, M. PHAN. 207. – Din ngr. μαρτυρικόν.

MARTIRICO subst. v. martiricon.