Martini (de iarnă) m. pl. sfinți serbați de țărani ca ocrotitori împotriva lupilor ca să nu le vateme vitele (1 Februarie și 12 Noemvrie).

martin sm [At: BARCIANU / Pl: ~i / E: fr martin] (Orn) Pescăruș.

MARTIN, martini, s. m. Pescăruș.

MARTIN s.n. Pescăruș. [< fr. martin].

MARTIN s. m. pescăruș. (< fr. martin)

MARTIN ~i m. Pasăre marină, de talie medie, cu aripi lungi și cu penaj, mai ales, alburiu, care se hrănește cu pești; pescăruș. /<fr. martin

Martin (Moș) m. numele popular al ursului: joacă bine, moș Martine!

Martín m. Nume propriŭ dat în glumă ursuluĭ: joacă bine, moș Martine, că-țĭ daŭ pîne cu masline! Pl. Niște sărbătorĭ băbeștĭ de la 1-3 Februariŭ ținute ca să fiĭ ferit de urșĭ și de lupĭ.

+martini (it.) (desp. -ti-ni) s. n., art. martiniul, (porții; sorturi) pl. martiniuri

martin s. m., pl. martini

martin s. m., pl. martini

martin s. m., pl. martini

MARTIN s. (ORNIT.) 1. pescar, pescăruș. (~ denumește diverse specii de pescăruși.) 2. v. pescăruș. 3. martin-mare v. pescar-de-mare.

MOȘ MARTIN s. v. urs.

MARTIN s. (ORNIT.) 1. pescar, pescăruș. (~ denumește diverse specii de pescăruși.) 2. (Larus ridibundus) pescăruș, pescar rîzător, (reg.) giușcă, cărăbaș comun, porumbel-de-mare. 3. martin-mare (Larus) = pescar-de-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă.

Martin (martini), s. m. – 1. Sărbătoare populară (1-3 februarie); se respectă pentru a dobîndi protecție contra lupilor. – 2. Urs. De la Martin, nume de persoană; cf. REW 5381.

martin s.m. (pop.) 1. numele ursului. 2. numele mai multor specii de pescăruși.

martin (cuv. fr.) v. bariton (1).

MARTINI, Simone (c. 1284-1344), pictor și miniaturist italian din Renașterea timpurie. Stil caracterizat prin eleganță, desen sinuos și somptuozitate a coloritului („Maestà” din Siena și „Buna Vestire” din Florența).

MARTINI, Giovanni Battista (cunoscut și sub numele de Padre M.) (1706-1784), teoretician, muzicolog și compozitor italian. Om de vastă cultură și pedagog strălucit (i-a avut ca elevi pe J.Chr. Bach, Mozart). Autor al unor lucrări de muzicologie („Istoria muzicii”).

MARTINI, Francesco di Giorgio (1439-1502), arhitect, pictor și sculptor italian. În serviciul ducelui Federico da Montefeltro din Urbino. Importante realizări arhitectonice, în care modelele tradiționale sunt interpretate potrivit unui clasicism personal (biserica Santa Maria delle Grazie al Calcinaio, de lângă Cortona). A realizat sculpturi pentru Domul din Siena și părțile laterale de altar („Încoronarea”, „Nașterea”). Autor al unui „Tratat de arhitectură civilă și militară”.

ETIENNE-MARTIN, Etienne MARTIN zis (1913-1995), sculptor francez. Lucrări grandioase în lemn și bronz („Scara”) sau folosind fragmente din materiale diverse (seria „Pasmanterii”).

MARTIN, Aurel (1926-1990, n. Jibou, jud. Sălaj), critic și istoric literar român. Director al Editurii Minerva (1969-1987). Comentarii critice asupra liricii actuale („Poeți contemporani”); studii („Introducere în opera lui N. Filimon”, „Metonimii”, „Acolade”).

MARTIN și GHEORGHE din Cluj (sec. 14), sculptori și giuvaergii originari din Transilvania. Exponenți ai stilului gotic, autorii monumentului ecvestru al regelui Ladislau cel Sfânt, al statuilor regilor unguri Ștefan, Emeric și Ladislau. Singura lucrare păstrată – statuia „Sf. Gheorghe omorând balaurul”, bronz, se află la Muzeul din Praga, iar o copie la Cluj-Napoca.

MARTIN, numele a cinci papi. Mai important: M. V (Oddone Colonna) (1417-1431). Ales la Conciliul de la Constanța (1414-1418), a pus capăt Marii Schisme din sânul Bisericii catolice, întărind puterea Paplității și a restabilit reședința pontificală la Roma. Adversar al mișcării husite.

MARTIN [martẽ], Pierre (1824-1915), inginer francez. A introdus procedeul de elaborare a oțelului din fontă și fier vechi, inventat de Siemens și l-a perfecționat (1865) prin aplicarea principiului preîncălzirii combustibilului gazos (procedeul Siemens-M.).

MARTIN, Mircea (n. 1940, Reșița), critic și teoretician literar român. Prof. univ. la București. Director al editurii Univers (1990-2001). Lucrări consacrate îndeosebi poeziei și criticii moderne românești și europene, într-un demers riguros și elevat („Generație și creație”, „Dicțiunea ideilor”, „Singura critică”, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”). Un amplu studiu despre „G. Călinescu și <complexele> literaturii române”.

MARTIN, Karl Heinz (1886-1948), regizor germna de teatru. Spectacole de factură expresionistă, în care tensiunea dramatică este concentrată pe jocul actoricesc și rostirea cuvântului („Moartea lui Danton” de Büchner, „Opera de trei parale” de Brecht, „Azilul de noapte” de Gorki).

MARTIN [martẽ], Frank (1890-1974), compozitor elvețian. La început influențat de impresioniști, apoi adept al dodecafonismului. Temperament grav și meditativ, a realizat o sinteză între elementele latine și cele germanice. Muzică simfonică („Mica simfonie concertantă”), opere („Furtuna”), oratorii („In terra pax”, „Golgotha”), balete ș.a.

MARTIN [má:tin], Dean (pe numele adevărat Dino Paul Crocetti) (1917-1995), actor de film și cântăreț american. Apropiat al lui Frank Sinatra. Interpret al unor balade devenit celebre („That’s amore”, „Volare”, „Love me”). Ca actor, a jucat mai ales în comedii, dar și în filme psihologice(„Artiști și modele”, „Rio Bravo”, „Aeroportul”, „Cu cărțile pe față”).

MARTIN [má:tin], Archer John Porter (1910-2002), biochimist britanic. Contribuții importante în domeniul cromatografiei pe hârtie, care au permis separarea aminoacizilor din proteine de cei din materia vie. Premiul Nobel pentru chimie (1952), împreună cu R. Synge.

MARTIN DU GARD [martẽ dü ga:r], Roger (1881-1958), scriitor francez. Format sub influența lui Zola și a raționalismului umanitarist. Romane realiste, unind observația socială cu cea psihologică, în care dezbate condiția intelectualului și problemele fundamentale ale culturii („Jean Barois”) sau urmărește cu minuțiozitate critica politică și socială a Franței înainte de primul război mondial (ciclul „Familia Thibault”), evocând luptele dintre protestanți li catolici, dintre conservatori și revoluționari, conflictele dintre frați; construite solid și echilibrat, într-un stil modern, romanele sale se remarcă prin dialogul frecvent și rapid și prin surprinderea atmosferei. Farse țărănești („Testamentul lui moș Leleu”, „Pompa”). Corespondență („Note asupra lui André Gide”). Premiul Nobel pentru literatură (1937).

MARTIN Y SOLER, Vicente (1754-1806), compozitor spaniol. Activitate componistică în mai multe capitale europene. S-a stabilit la Sankt-Petersburg (1788), unde a fost capelmaistru al teatrelor Curții Imperiale (1790-1794). Autor a c. 20 de opere („Ifigenia în Aulida”).

SAN MARTIN, José de (1778-1850), general și om politic argentinian. Unul dintre conducătorii luptei pentru independența coloniilor spaniole din America (1810-1826). A avut un rol important în eliberarea de sub dominația spaniolă a Argentinei și a republicilor Chile (1817-1818) și Perú (1821-1822). A primit titlul de „protector” al Perúlui. În urma unor neînțelegeri cu S. Bolivar, a emigrat în Franța (1822).

MARTÍN s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. Cf. BARCIANU, BĂCESCU, PĂS. 110. Martin argintiu. BĂCESCU, PĂS. 110. Martin comun. id. ib. Martin cerchez. id. ib. Martin cenușiu. id. ib. Martin roșu. id. ib. Martin negricios, id. ib. 111. Martin mic. id. ib. Martin polar. id. ib. Martin cu manta. id. ib. - Pl.: martini. – Din fr. martin.