MAROTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

marotă sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~te / E: fr marotte] 1 (Frm) Preocupare exclusivă și obsedantă pentru un anumit lucru Vz manie 2 (Frm; pex) Obiect al unei marote (1) Vz manie. 3 (Rar) Sceptru având în vârf un cap acoperit cu o glugă pestriță și împodobit cu clopoței, pe care îl purtau bufonii.

marótă s.f. 1 (psih.) Interes excesiv, obsedant pentru ceva; manie, idee fixă. ♦ ext. Obiect al unei manii. Caii aceia au devenit... o marotă, o idee fixă (CAR.). 2 Sceptru avînd în vîrf un cap caraghios, împodobit cu clopoței, care era purtat de bufoni, ca semn al nebuniei. • pl. -e. / <fr. marotte.

MAROTĂ, marote, s. f. Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

MAROTĂ, marote, s. f. (Franțuzism) Obiect al unei afecțiuni exagerate. Caii aceia au devenit pentru N... o marotă, o idee fixă. CARAGIALE, O. II 23. ♦ Sceptru avînd în vîrf un cap acoperit cu glugă și împodobit cu clopoței, pe care îl purtau bufonii.

MAROTĂ s.f. 1. Sceptru de bufon reprezentînd un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (Fam.) Obiect al unei manii, al unei înclinații speciale. [< fr. marotte].

MAROTĂ s. f. 1. sceptru de bufon, reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (fam.) obiect al unei manii, idee fixă. (< fr. marotte)

MAROTĂ ~e f. 1) Sceptru de bufon cu un cap caraghios în vârf, împodobit cu zorzoane. 2) rar Slăbiciune mare pentru ceva; idee fixă; manie. /<fr. marotte

marotă f. 1. sceptru cu clopoței, emblema nebuniei; 2. fig. ceva iubit prostește (= fr. marotte).

marotă (livr.) s. f., g.-d. art. marotei; pl. marote

marotă (livr.) s. f., g.-d. art. marotei; pl. marote

marotă s. f., pl. marote

MAROTĂ s. f. (Franțuzism) 1. Preocupare exclusivă și obsedantă pentru un anumit lucru ; p. e x t. obiect al unei astfel de preocupări. V. m a n i e. Caii aceia au devenit pentru N. . . o marotă, o idee fixă. CARAGIALE, O. I, 72. 2. (Rar) Sceptru avînd în vîrf un cap acoperit cu o glugă pestriță și împodobit cu clopoței, pe care îl purtau bufonii. Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. - Pl.: marote. – Din fr. marotte.