MARMOREÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-an] – Din fr. marmoréen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MARMOREÁN ~ánă (~éni, ~éne) Care pare a fi de marmură; asemănător cu marmura. [Sil. -re-an] /<fr. marmoréen
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MARMOREÁN, -Ă adj. Ca de marmură; marmoreu. [Pron. -re-an. / < fr. marmoréen, cf. lat. marmor – marmură].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MARMOREÁN, -Ă adj. cu aspect de marmură; marmoreu. (< fr. marmoréen)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MARMOREÁN adj. (înv.) marmoreic, marmoreu, marmoriu. (Cu brațe ~ene.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

marmoreán adj. m. (sil. -re-an), pl. marmoreéni (sil. -re-eni); f. sg. marmoreánă, pl. marmoreéne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink