Marcu m. unul din cei patru evangeliști, discipolul sfântului Petru, martirizat în 68: serbat la 27 Aprilie. Patronul Veneției, ce are în marca ei un leu, simbolul evangelistului.

marc¹ s [At: LTR / E: fr marc] Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor într-o mașină specială și folosită ca materie primă în industria alimentară.

MARC s.n. 1. Produs alimentar obținut prin extragerea sucului din fructe. 2. Reziduu rezultat în procesul de extragere a zahărului din sfeclă. [< fr. marc].

MARC² s. n. (rugbi) prinderea balonului din zbor, când acesta a fost șutat de un adversar. (< engl. mark)

MARC¹ s. n. 1. produs alimentar prin extragerea sucului din fructe. 2. reziduu rezultat în procesul de extragere a zahărului din sfeclă. (< fr. marc)

MARC n. Produs în formă de pastă, obținut prin prelucrarea fructelor și a legumelor și folosit ca materie primă în industria alimentară. /<fr. marc

Antoniu (Marcu) m. locțiitorul și amicul lui Cezar, formă întâiul triumvirat cu Octaviu și Lepid, Bătu pe Brut și pe Cassiu la Filipii (42 a. Cr.); apoi învins de Octaviu la Actiu, se sinucise (30 a. Cr.).

Marcu-Antoniu m. V. Antoniu.

Marcu-Aureliu (Filozoful) m. împărat roman, viteaz și înțelept, a lăsat o carte de morală pură intitulată Cugetări (161-180).

Paparéla (Marcu) m. Munt. Fam. Om prost.

marc s. n.

marc s. n.

marc s. n., pl. marcuri

MARCU (în „Noul Testament”), unul dintre cei patru evangheliști, supranumit Ioan. I-a însoțit pe Barnaba și pe apostolul Pavel în activitatea lor de misionari. A fondat biserica din Alexandria, unde a fost și martirizat. Evanghelia după Marcu, a fost redactată în limba greacă (înainte de 70 d. Hr.). Moaștele sale se află la Veneția, oraș al cărui patron este (fiind reprezentat simbolic în steaua Republicii Venețiene printr-un leu). Prăznuit la 25 apr.

MARCU, Duiliu (1885-1966, n. Craiova), arhitect român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Director general al Direcției Monumentelor Istorice (1953-1965). Lucrări realizate într-un spirit modern și caracterizate prin armonia ritmurilor, liniile viguroase (hotelul Athénée Palace, azi Athénée Palace-Hilton, clădirile Armatei Române, clădirile guvernului din Piața Victoriei, Academia Militară, Palatul C.F.R., azi Ministerul Transporturilor – toate la București, Opera și Institutul Politehnic din Timișoara). A elaborat studii de sistematizare a Pieței Victoriei și Pieței Palatului din București. Lucrări teoretice („Estetica orașelor”, „Arhitectura, monografia lucrărilor realizate”).

MARCU, Alexandru (1894-1955, n. Burdujeni, jud. Suceava), italienist român. M. coresp. al Acad. (1940), prof. univ. la București. Lucrări privind literatura și arta italiană și relațiile culturale italo-române („Istoria literaturii italiene”, „Romanticii italieni și români”, „De la Tasso la Eminescu: coincidențe tematice”, „Renașterea românească și Italia”). Arestat pentru convingerile sale politice, a fost deținut la închisoarea Văcărești, unde a și murit.

MARCU lat. Marcus, n. ce înseamnă « dedicat zeului Marte ». 1. Marc (Moț; Fărș). 2. Marca f., olt. (AO XI 219); f. ar. (Fărș); Marcă act. (v. Bistr.), + -an, -aș: Mărcănaș (ib). f., mold. (16 A III 229). V. și Arca. 3. Marcu, frecv.; Mărcul/escu; -ești s. Mărcăuți s. 4. Marco, formă cultă (Syn; Dm; Ștef; Tis); Marco Vvd.; – Bălaur (C Ștef). 5. Mărco (Sur VII). 6. Marce (17 B I 328; Ard I 51); -a b. (16 B I 162; 17 B I 479 și III 392; RS 67); -a post. (AO XII 444) etc.; Marcea f. (16 B III 217); Marceni, Mărcești ss., Mărcioiul-Schiaul, Pătru, 1629, munt. (DZF). 7. Mărcan, olt. (Cand); -ul t.; -i t. (Tec I). 8. Mărcáș (16 A I 511); Marcăș (Ard). 9. Mărcar, mold. (Sd XXI), ca Bărcar < bărc. 10. Marcău, hațeg. (Cand.; Viciu 34). 11. Mărci, Pătru (RA V); -u (17 B I 204); -ul, 1485, munt. (Rep D 181). 12. Marchiș (Mar). + -oci, Marcoci, țig. (Vit 30); -ul t., cu rotacism < Malcoci; Marcoceni s. (Dm). 14. + -oi: Marcoiu (Puc); Mărcoiu, 1633 (Paș); Marcon, hațeg. (Cand); Marcone s. (Dm). 15. + -oș, Marcoș, -ul t. 16. + -otă: Márcotă, mold. (Sur XXV; Isp V²); Mărcot, Gr. (Sur VII 209); pren. (ib 211); -ă; Marcotețul t.; Marcotoaia 1631 VI 19 (mss Singeorgiu). 16. Mărcuș, I.; -ul (RI I 22); -a s.; -in (16 B VI 326). Formele: 8, 15,16: Marcăș, Marcoș, Mărcuș par influențate de lat.-ung. Marcus (s = ș), cf. Bogrea (DR II 425 n. 4). cf. și Moarcăș (Cat Braș). 17. Mărcuț; -ă (Sd XVI); -a (mănăstirea lui Marcu Vvd.); -iu, act.

Marcu Din ce în ce mai puțin folosit astăzi (spre deosebire de secolele trecute sau de numele de aceeași origine), Márcu corespunde lat. Márcus, prenume specific roman, vechi și foarte frecvent (prescurtat M.). Purtat inițial de băieții născuți în luna martie, cu al cărui nume este strîns înrudit, Marcus face parte din seria numelor romane teoforice, întrucît este la origine un derivat de la Marte – zeul războiului; *Marticos <*Martcos> Marcus „dedicat lui Marte” (o formație asemănătoare, dar cu alt sufix este Martius, numele lunii dedicate aceluiași zeu, și → Martin). Răspîndit în epoca imperială în toate provinciile romane, Marcus pătrunde și în onomastica ebraică; purtat de un loan zis Marcu, autorul uneia dintre evanghelii, vechiul prenume roman devine favorit printre creștinii primelor secole. Aproximativ aceeași istorie o are și un vechi diminutiv de la Marcus, frecventul cognomen Marcéllus, fem. Marcélla, purtat de diferiți martiri și răspîndit odată cu cultul acestora; tot din aceeași familie a lui Marcus mai face parte Marcellínus, derivat cu suf. -inus de la Marcellus și Marcíanus, fem. Marciána, derivat cu suf. -anus de la Marcius, atestate frecvent în inscripțiile creștine și răspîndite apoi prin biserică. Prin intermediar grecesc, Markos, Markellos, Markella, Markellinos, Markianos, Markiane pătrund în onomastica slavilor (v. sl. Marku; la slavii răsăriteni Marko apare încă din 1134) și de la aceștia, la români, unde numele evanghelistului apare și în calendarul popular (Marcu boilor, considerat „rău de piatră”). Marco, atestat în documentele Țării Românești începînd cu anul 1485 și din același secol și în Moldova, se află la baza multor derivate (unele preluate direct din onomastica popoarelor slave vecine, altele formate la noi) cunoscute astăzi mai ales ca nume de familie: Mărcan, Mărcaș, Mărcău, Marcea, Mărci(l), Marcoci, Marcoș, Marcotă, Mărcuș, Mărcușor, Mărcuț(ă) etc. Foarte rar apar și Mărchel și Marchian. Dacă Marcu pare astăzi ieșit aproape din uz ca prenume, cu totul alta este situația lui Marcél, Marcéla, Marcelína, Marcián și Marciána, forme de influență occidentală care se bucură de o favoare deosebită, fiind considerate prenume moderne. ☐ Engl. Mark, fr. Marc, Marcel, Marcelle, Marceline sau Marcelline, germ. Markus (hipoc. Marx, Mark etc.), Marcellus, Marcella (hipoc. Zella), Marcellinus, Marcian, it. Marco, Marcello, Marcella, Marcellina, Marciano, Marciana, sp. Marcos, Marques etc., magh. Markus, Marcell, Marcella, Marcellina, Marcian, bg. Marko etc., rus. Mark, Markell, Markellina, Markian etc. ☐ Dintre personalitățile culturii latine îi amintim pe M. Porcius Gato, M. Tullius Cicero, M. Terentius Varro, M. Annaeus Seneca, M. Pollio Vitruvius, M. Fabius Quintilianus etc. Din viața publică romană ne sînt mai cunoscuți M. lunius Brutus, participant la conjurația împotriva lui Cezar (personaj al tragediilor lui Shakespeare, Voltaire), bogatul M. Licinius Crassus, triumvirul M. Aemilius Lepidus etc. Din lumea modernă, renumitul călător Marco Polo, scriitorii Marcel Proust și Mark Twain etc.

Ioan-Marcu, ucenic al sf. apostol Petru, fiul Mariei, în casa căreia se afla Biserica și unde a mers Petru după miraculoasa sa eliberare din temniță de către un înger. A fost însoțitorul lui Pavel în activitatea sa apostolică, apoi însoțitor o vreme și al lui Varvara, al cărui nepot era. A fost hirotonit episcop de Biblos, oraș la nord-vest de Damasc. Bis. îl sărbătorește la 4 ianuarie, cu Soborul celor 70 de ucenici.

BEZA, Marcu (1882-1949, n. Vlaho Clisura, Macedonia), scriitor și diplomat român. M. coresp. al Acad. (1923), prof. univ. la Londra. Studii de literatură universală și comparată („Romanul englez contimporan”). Povestiri din viața aromânilor, romane („O viață”), memorialistică („Cartea cu amintiri”). Colecționar de artă.

BOTZAN, Marcu (n. 1913, Craiova), inginer agronom român. M. coresp. al Acad. (1991). Lucrări în domeniul îmbunătățirilor funciare și al regimurilor de irigație a culturilor agricole („Apele în viața poporului român”, „Culturi irigate”). A organizat (1966) primul institut de cercetări pentru îmbunătățiri funciare și pedologice din țară. Acad. (1993).

MARC, Franz (1880-1916), pictor și grafician german. Alături de Kandinsky și de A. Macke, principalul reprezentant al grupării „Der Blaue Reiter”. În lucrările sale, animalul apare ca simbol al existenței inocente și al vieții tainice a naturii, în culori strălucitoare și în forme geometrizate („Mari cai albaștri”, „Capre în pădure”, „Tigrul”). Tendințe de abstractizare („Forme în luptă”).

MARC AURELIU (Marcus Aurelius Antonius), împărat (161-190 d. Hr.) și filozof roman. A purtat războaie la Dunăre împotriva cvazilor și marcomanilor (războaiele marcomanice, 166-180), în timpul cărora a și murit. Faima de filozof stoic se datorează reflecțiilor personale și aforismelor scrise pentru propria edificare și strânse în cele 12 cărți intitulate „Către mine însumi” sau „Meditațiile”.

MARC¹ subst. Pastă obținută prin prelucrarea fructelor și a legumelor într-o mașină specială și folosită ca materie primă în industria alimentară. Cf. LTR. - Din fr. marc.