marchiză sf [At: CALENDAR BUDA (1818), 21 / V: (înv) ~che~ / Pl: ~ze / E: fr marquise] 1-2 (Soție sau) fiică de marchiz. 3 Acoperiș de sticlă fixată într-o armătură metalică sau de lemn, deasupra intrării principale a unor case. 4 Mică încăpere cu pereții în întregime sau numai în partea lor superioară din sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. 5 Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. 6 (Rar) Inel cu montura de formă ovală.

MARCHIZĂ¹, marchize, s. f. Soția unui marchiz. Descriind admirabil rochia caraghioasă a unei marchize. VLAHUȚĂ, la CADE. Întreit șir de munți, ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți, ca freza unei marchize din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I 195.

MARCHIZĂ², marchize, s. f. 1. Apărătoare, de obicei de sticlă, prinsă într-o armătură de fier și așezată deasupra intrării principale a unor case. Marchiza de sticlă, în chip de scoică deasupra porții, le ferea de ploaie. DUMITRIU, B. F. 91. 2. Construcție cu acoperiș și pereți cu geamuri numeroase, așezată dinaintea ușii de intrare a unei clădiri pentru a o apăra de intemperii. Lîngă odaie, în fața ușii, are un fel de cutie ca o gheretă ce servă de «marchiză». ARDELEANU, D. 14. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II 272. 3. (Adesea determinat prin «de locomotivă») Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui.

MARCHIZĂ s.f. I. Soție de marchiz. II. 1. Acoperiș mic, de obicei din sticlă, plasat deasupra intrării principale a unei case. 2. Mic vestibul cu pereții de sticlă la intrarea unor case. 3. Cabină de locomotivă. 4. Fotoliu stil Ludovic al XIV-lea, cu spătar larg și de înălțime redusă. [< fr. marquise].

MARCHIZĂ s. f. I. soție, fiică de marchiz. II. 1. acoperiș de sticlă, deasupra intrării principale a unei case. 2. mic vestibul cu pereții de sticlă la intrare. 3. cabina mecanicului de locomotivă. III. inel de podoabă cu o montură de pietre de formă ovală. IV. numele unor pere zemoase. (< fr. marquise)

MARCHIZĂ¹ ~e f. Soție sau fiică de marchiz. /<fr. marquise

MARCHIZĂ² ~e f. 1) Mic acoperiș sub formă de streașină, fixat deasupra intrării principale a unei clădiri. 2) Mică încăpere cu pereți de sticlă ce precedă intrarea într-o casă. /<fr. marquise

marchiză f. 1. soția marchizului; 2. un fel de streașină spre a apăra de ploaie, vânt, soare; 3. inel cu căsuța lungită.

*marchíză f., pl. e (fr. marquise, it. marchesa). Nevastă de marchiz. Streșină prelungită saŭ acoperemînt pe stîlpĭ ca să ofere un adăpost de ploaĭe.

marcheză sf vz marchiză

Pompadour (Marchiza de) f. favorita Iui Ludovic XIV, fu atotputernică în timp de douăzeci de ani (1722-1764).

Sévigné (Marchiza de) f. celebră scriitoare franceză, ale cării Scrisori către fie-sa se consideră ca niște capodopere de stil și de fină observațiune (1626-1696).

marchiză s. f., g.-d. art. marchizei; pl. marchize

marchiză s. f., g.-d. art. marchizei; pl. marchize

marchiză s. f., g.-d. art. marchizei; pl. marchize

MARCHIZĂ s. f. I. Soție sau fiică de marchiz. Doamna marcheza de Fouroze. CALENDAR BUDA (1818), 21. Marchiza. . . se socotea una din cele. . . mai învățate femei. CALENDAR (1852), 75/5. Freza unei marcheze din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I, 195, cf. PONTBRIANT, D., C. PETRESCU, Î. II, 55. II. 1. Acoperiș (de sticlă fixată îritr-o armătură de fier), deasupra intrării principale a unor case. Cf. ȘĂINEANU, D. U. Urcară scara de marmură sub marchiza uriașă de sticlă. VORNIC, P. 128. Ușa înaltă, cu un fel de marchiză în miniatură, era deschisă. T. POPOVICI, s. 381. 2. Mică încăpere cu pereții (în întregime sau numai în partea lor superioară) de sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. Un domn se dă jos din trăsură și cu pas moleșit s-apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II, 101, cf. id. M. 330. Casa lui este nouă, încăpătoare, cu o marchiză în față și învelită cu tinichea. DELAVRANCEA, H. T. 216. Domnul Niță ocupă apartamentul de la stradă; îi spune apartament pentru că, pe lîngă odaie, în fața ușii are un fel de cutie ca o gheretă, ce servă de „marchiză”. ARDELEANU, D. 14. După ce îi deschisese o slujnică ușa de la marchiză, se trezise în sala din mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 71. 3. Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. DICȚ. III. (Rar) Inel cu montura de formă ovală. Cf. ȘĂINEANU, D. U., CADE. - Pl.: marchize. – Și: (învechit, I) marchéză s. f. – Din fr. marquise. – Pentru varianta marcheză, cf. it. m a r c h e s a.

MARCHÉZĂ s. f. v. marchiză.