20 definiții pentru mântui (1 -tui), mântui (1 -tuiesc), mântuire   conjugări / declinări

MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: mântuiesc] – Din magh. menteni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

mântuí1 (a ~) (a termina) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mấntuie
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 mântuiáscă/să mấntuie
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNTUÍ vb. v. apăra, dezrobi, dezvinovăți, disculpa, elibera, emancipa, epuiza, isprăvi, încheia, justifica, libera, salva, scăpa, scoate, scuza, sfârși, termina.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNTUÍ vb. (BIS.) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, (înv.) a (se) scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) spăsi, (fig.) a (se) curăța, a (se) spăla. (S-a ~ de păcate.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNTUÍRE s. (BIS.) izbăvire, salvare, (livr.) redempțiune, (înv.) mântuință, mântuitură, spăseală, spăsenie, spăsire. (~ unui păcătos.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNTUÍRE s. v. dezrobire, eliberare, emancipare, emancipație, isprăvire, isprăvit, încheiere, liberare, salvare, scăpare, scoatere, sfârșire, sfârșit, terminare, terminat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A mântui ≠ a începe
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A MÂNTUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A face să se mântuie. 2) A scoate cu bine dintr-o situație complicată; a scăpa; a salva. 3) fam. A lipsi de viață; a omorî; a răpune; a sfârși. ~ de zile. [Și mântui] /<ung. menteni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE MÂNTUÍ mă ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. ◊ ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-și ispăși păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Și mântui] /<ung. menteni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mântuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mântuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. măntuiésc, 3 sg. mântuiéște; conj. prez. 3 sg. și pl. mântuiáscă)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mîntuí (mîntuiésc, mîntuít), vb.1. A salva. – 2. A răscumpăra, a elibera. – 3. A termina, a sfîrși. – 4. (Refl.) A se salva, a se lecui. – 5. (Refl.) A se elibera, a se izbăvi. – 6. (Refl.) A se termina, a se sfîrși. Mag. menteni, din ment „liber” (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Gáldi, Dict., 94), poate prin intermediul sl., cf. sb., cr., slov. mentovani. Der. mîntuială, s. f. (bun sfîrșit, izbăvire; adv., fără grijă, dat rasol); mîntuință, s. f. (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adj. (salvator).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mântuì v. 1. a scăpa din vr’o primejdie: a mântui țara de dușmani; 2. a se scăpa de ceva neplăcut: voiu să mă mântuiu cu totul de dânșii OD. 3. a dărui mântuirea eternă: mântuiește, Doamne, norodul tău! 4. Mold. a isprăvi, a se termina: a mântuit lucrul. [Ung. MENTENI].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mântuire f. 1. scăpare; 2. răscumpărarea păcatelor; Armata mântuirii, sectă protestantă fondată în 1865, reformată în 1878 de pastorul Booth, spre a reînsufleți interesul pentru destinele religioase ale omului; 3. isprăvire.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mî́ntuĭ și -ĭésc, -í v. tr. (ung. menteni, a salva, a feri [d. ment, liber], de unde și rut. mentuváti, sîrb. mentovati. Cp. cu cortorosesc, a libera, a priva). Est. Salvez, scap: mîntuĭește-mă Doamne! Termin, sfîrșesc, isprăvesc: a mîntui o treabă. A mîntui în bătaĭe, a prăpădi, a omorî în bătaĭe. V. refl. Mă cortorosesc: nu știam cum să mă mîntuĭ de el. Vechĭ. Mă justific, mă scuz: Leșiĭ se mîntuĭaŭ de către Vasilie Vodă și ziceaŭ că nu sînt Leșĭ, ce sînt Moldovenĭ aceĭ ce pradă (Nec. Let. 2, 185).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

mîntuíre f. Acțiunea de a mîntui. Mîntuirea păcatelor, ĭertarea (expierea) păcatelor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

mântuíre, mântuiri s. f. Actul prin care Dumnezeu, prin întruparea, răstignirea și învierea Fiului Său, Iisus Hristos, restabilește omul în starea de comuniune personală cu El, dându-i acestuia premisele unei vieți noi, veșnice; răscumpărare. ◊ Coiful mântuirii v. coif. – Din mântui.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink