MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MANIVÉLĂ ~e f. Pârghie curbată care servește la imprimarea unei mișcări de rotație a unui mecanism. /<fr. manivelle
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MANIVÉLĂ s.f. Mâner de lemn sau de fier (încovoiat astfel încât să formeze de două ori câte un unghi drept) care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc. [< fr. manivelle].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MANIVÉLĂ s. f. pârghie îndoită în unghi drept, care servește la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie etc. (< fr. manivelle)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MANIVÉLĂ s. (TEHN.) 1. (înv.) sucitor. (~ la o mașină.) 2. v. cocârlă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
manivélă (manivéle), s. f. – Un fel de mîner cu care se face mișcarea de rotație. Fr. manivelle, poate parțial prin intermediul tc. manivela, cf. it. manovella, de unde ngr. μανοβέλα.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
manivélă s. f., g.-d. art. manivélei; pl. manivéle
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
manivelă, manivele s. f. (peior.) onanist.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a avea manivelă expr. a se masturba
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a face manivelă / zgudu expr. (iron.) a se masturba.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink