10 definiții pentru „mandatar”   declinări

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatár s. m., pl. mandatári
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat. /<fr. mandataire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredințat administrarea unei unități comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatár s. m., pl. mandatári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mandatar m. cel însărcinat cu un mandat.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*mandatár, -ă s. (lat. mandatarius). Care are mandat saŭ procură de a lucra în numele altuĭa.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink