5 definiții pentru manaf, manăf   declinări

MANÁF, manafi, s. m. (Turcism înv.) Soldat turc. – Tc. manav.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

manáf (manáfi), s. m.1. Soldat turc din trupele neregulate ale șefului rebel Manav Ibrahim (1802). – 2. Sălbatic, fiară. Tc. manav „postăvar” (Șeineanu, III, 75). Sec. XIX, înv.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

manáf m. (turc. manav, vînzător de poame; bg. manaf[in], Turc din Asia Mică [Iron]). Vechĭ. Cîrjaliŭ (după numele luĭ Manaf (saŭ Manah) Ibrahim (un șef din ceata luĭ Pazvantoglu), care a pîrjolit Oltenia la 1802-03.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MANĂF s. v. cârjaliu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Manafi m. pl. alt nume dat Cârjaliilor, după rebelul Manah Ibraim, care arse, și jefui provinciile turcești, năvăli în 1802-1803 în Oltenia prin Mehedinți, răspândind în juru-i foc și sânge: noaptea cădeau peste noi Manafii, ca să ne scoață din meterezuri GHICA.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink