manțog sn [At: GR. S. VI, 240 / V: măn~ / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Încăpățânare. 2 (Îla) Cu ~ Încăpățânat.

mănțog sn vz manțog

manțog, manțoguri, s.n. (reg.) încăpățânare, arțag.

MANȚOG s. n. (Regional) Încăpățînare; arțag. Cf. LEXIC REG. 92. ◊ Loc. adj. Cu manțog = încăpățînat. Cf. GR. S. VI, 240. – Pl.: manțoguri. – Și: mănțóg s. n. LEXIC REG. 92. - Etimologia necunoscută.

MĂNȚOG s. n. v. manțog.