3 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.

MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.

mânz sm [At: LEX. MARȘ. 203 / V: (reg) mâns, mânț, mănz / Pl: ~nji, (reg) ~i / E: cf alb mës] 1-2 Pui (de sex masculin al) iepei, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, de la câteva luni până la trei ani. 3 (Înv; îe) Când mâșcolii vor face ~i Niciodată. 4 (Pop; îe) A umbla (sau a bate, a face, a se duce) calea ~ului A se obosi zadarnic. 5 (îae) A umbla fâră rost și fară folos. 6 (Reg; îe) A fi făcut un ~ mort A nu fi realizat nimic. 7 (Pop; îe) A se ține (sau a umbla, a merge după cineva) ~ A nu se dezlipi de cineva. 8 (Reg; îe) A lua ~ (pe cineva) A-și face pe cineva tovarăș nedespărțit. 9 (Rar; îe) A fi în anii ~ului A fi tânăr. 10 (Mtp; reg; îc) ~u-dă-cu-sară Ființă fantastică despre care se credea că umblă prin păduri după apusul soarelui. 11 (Îrg) Pui al măgăriței. 12 (Înv) Pui al cămilei. 13-14 (Fam) Copil (zburdalnic). 15 (Pex) Bărbat tânăr. 16 (Reg; csc) Fire de urzeală care nu încap în spată și care se fac ghem, rămânând pe lângă război. Si: (reg) mânzălău (6), mânzoc (5), mânzoi (2). 17 (Reg) Hădărag la îmblăciu. 18 (Mol; Plu) Lemn legat prin gânjuri sau lemn în chingă.

MÎNZ, mînji, s. m. 1. Puiul iepei (pînă la un an); p. ext. pui de măgar. Gîndul îi era la fel de ușor și de sprinten ca și mișcările, și-i plăcea să se joace ca unui mînz de cîteva săptămîni care scapă pe cîmp. DUMITRIU, N. 148. Ea-l pune să-și aleagă, drept răsplată, un mînz. EMINESCU, N. 18. Printre copitele zglobiilor mînji ce pasc în erghelii se strecoară pitpalacul limbareț. ODOBESCU, S. III 160. ◊ Expr. A umbla ca mînzul (după iapă sau a merge (ori a se ține) mînz (după cineva) = a se ține scai (după cineva), a nu se dezlipi (de cineva). Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mînz. STANCU, D. 198. A bate (sau a umbla) calea mînzului = a umbla fără rost și fără folos, a se obosi zadarnic. 2. Fig. (Familiar, ca termen de alintare) Copilandru, tînăr (plin de viață). Așa, mînzule, bravo, a fost bine. PAS, Z. I 269. – Pl. și: (rar) mînzi (CAMILAR, N. I 300, CREANGĂ, A. 10).

MÂNZ ~ji m. 1) Pui de iapă. * A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ține ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-și arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës

mânz m. 1. cal până la un an; 2. firele de urzeală rămase netrecute prin ițe și spată: a depăna mânzul; [Cf. it. MANZO, taur tânăr].

mînz m., pl. și (lat. *mandius, d. mándere, a mînca, ca prînz d. prandium; alb. măs și mas, art. măzi, mînz; sard. mandzu, junc; it. manzo, junc, manza, juncă). Puĭ de cal pînă la un an.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mînz (mînji), s. m.1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nnnd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MANS [mã], Le ~, oraș în NV Franței (Maine), pe râul Sarthe, la 211 km SV de Paris; 189,1 mii loc. (1990). Nod feroviar. Aeroport. Metalurgie, constr. aeronautice, de tractoare și automobile, de material rulant și aparataj electronic; produse textile, chimice și alim. Centru comercial și turistic. Monumente: vestigii galo-romane (285-315), biserica Notre-Dame de la Couture (sec. 11-12), catedrala Saint-Julien cu vitralii vestite (sec. 11-15), biserica Vizitațiunii (1730), primărie (sec. 18). Muzee. Celebră pistă de automobilism (din 1923), pe care se dispută anual cursa de automobile de 24 de ore.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mânz, mânji s. m. copil sau tânăr zburdalnic, plin de vioiciune

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎNZ s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei, a cărui limită de vîrstă variază, după regiuni, de la cîteva luni pînă la trei ani. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 291, LEX. MARS. 203. 20 iepi cu mînzii lor și altele mai mici lucruri (a. 1 711). URICARIUL, XI, 219, cf. XV, 208. Și zîsă, tot pi iepe să încalece și să lege mînzăi la gura peșterăi. ALEXANDRIA (1784), ap. GCR II, 133/19. Zise Alexandru să încalece cine are iapă cu mînzu și să lase mănjii afară (a. 1799). GCR II, 168/3, cf. LB. Morcovii sînt tare buni pentru hrana vitelor, dar mai cu samă pentru cai, mînzi, strîjnici și tretini. I. IONESCU, C. 226/7. În herghelie sînt 54 de iepe cu mînzi. id. D. 370, cf. id. P. 94. Comisul. . . zise: împărate Filipe ! astăzi făcu o iapă un mînz minunat. ALEXANDRIA, 14/8, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 157, LM. Ea-l pune să-și aleagă, drept răsplată, un mînz. EMINESCU, N. 18. La Crăciun nechezam ca mînzii. CREANGĂ, A. 10. Într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaș, că numai încălecă pe mînzul lui și mi ți-i dete călcîie. ISPIRESCU, L. 161, cf. 181. Printre copitele zglobiilor mînji ce pasc în erghelii, se strecoară pitpalacul limbareț. ODOBESCU, S. III, 160, cf. DRRF, BARCIANU, ALEXI, W., PAMFILE, com. 51, PĂCALĂ, M. R. 190, cf. NICA, L. VAM. „Calul mic” se numește mînz. PRIBEAGUL, P. R. 69. Leul, mînzul, cîine, șoarece, pisoi Stau în fabulă, de sfadă, ca la teatru, cîte doi. ARGHEZI, S. P. 9. Mînzii zburdau în ceair. SADOVEANU, O. V, 638. Mînzi mici cît cînii își vÎrau boturile sub pîntecele iepelor. CAMILAR, N. II, 454, cf. I, 300, 301. Cînd pleacă tata cu brigada, Eu duc toți mînjii la păscut. V. ROM. ianuarie 1954, 141. Lupii le-au sfîșiat un mînz care-l creșteau pe lîngă tîrlă. ib. iulie 1954, 78. Domnule ! di va crești mănzul acista. . ., în toată țara aceasta nu va fi cal ca acista. POP., ap. GCR II, 359. Împăratul, șezînd călare pe iapă, avea drept valtrap pielea mînzului stârpit al acelii iepe. POP., ap. GCR II, 372. Du-te la Tîrgul d-afarâ, Te-abate la cîrciumioarâ, Zece lopătari tocmește Și cu dînșii te pornește La oborul Iepelor, La gunoiul Mînjilor. TEODORESCU, P. P. 528, cf. ȘEZ. I, 154, 278, XII, 153, 171, XX, 112, ALR I 1 106, ALR II/I MN 44, 2333/102. Mai bine îl făcea mă-sa un mînz și-l mînca lupii (sau un lup), se zice despre un om prost sau lipsit de noroc. Cf. ZANNE, P. I, 544, IV, 466, PAMFILE, J. II, 153, com. din PIATRA-NEAMȚ. La gustare Un cal mare, Și la prînz Un mînz, se spune despre un om lacom la mîncare. Cf. ZANNE, P. III, 572. Cînd îi dai, îi fată iapa, cînd îi ceri, îi moare mînzul, se spune despre un om rău de plată, id. ib. V, 243. Mînz de fier, coadă de fuior (Acul cu ața), SADOVEANU, P. C. 6. ◊ (Ca epitet pentru copii, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Un mînz de copil se ținea după el. SANDU-ALDEA, U. P. 91. ◊ (În contexte figurate) Că puse Domnul firea noastră ceaia rănită spre al lui mînz (ce se zice, spre trupul său), și nodurile lui pre noi au făcut. CORESI, EV. 393. Prindeam al vremii nestatornic mînz La sania ce zboară peste veacuri. BENIUC, C. P. 42. ◊ E x p r. (Învechit) Cînd mășcoii vor face mînzi = niciodată. Atunci veți lua Vavilonul, cînd mășcoii vor face mînzi. HERODOT (1645), 205. (Popular) A umbla (sau a bate, a face, a se duce) calea mînzului = a se obosi zadarnic, a umbla fără rost și fără folos. Făcurăți și voi calea mînzului, fără nici un rost. BENIUC, V. CUC. 7, cf. SEVASTOS, ap. ZANNE, P. I, 545. Știu că umblai, mamă, calea mînzului; cît am mers nu am întîlnit decît pe un morar la o moară afurisită. MERA, L. B. 36. cf. com. FURTUNĂ. Bați calea mînzului. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Regional) A fi făcut un mînz mort = a ajunge la un rezultat nul, a nu fi făcut nimic. Cf. ZANNE, P. IX, 656. A se ține (sau a umbla, a merge după cineva) mînz = a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). Cf. id. ib., PAMFILE, J. II, 153. Vine domnu Crețu la vînat? Grigore trebuie să umble ziua întreagă, mînz, după el. AGÎRBICEANU, D. Ț. 111. (Eliptic) Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mînz. id. ib. 198. (Regional) A lua mînz (pe cineva) = a-și face (pe cineva) tovarăș nedespărțit. Cf. ZANNE, P. I, 545. (Rar) A fi în anii mînzului = a fi tînăr. Eh, frate. . . eram în anii mînzului. CAMILAR, N. II, 232. ◊ C o m p u s: (regional, în superstiții) mînzu-dă-cu-sară = ființă fantastică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul soarelui. Cf. COMAN, GL. ♦ (Învechit și regional) Puiul măgăriței. Veți afla o asină legată și mînzul cu ea: dezlegați-o și o aduceți. N. TEST. (1 648), 26v/34. Nu te teame fata Sionului, iată craiul tău vine șăzînd spre mînzul asinei. ib. 122v/9, cf. GCR I, 232/32. Mănz de măgar. POGOR, HENR. 52, cf. DDRF, ALR SN II h 299. ♦ (Învechit) Puiul cămilei. Cf. HERODOT (1645), 187. 2. (Familiar) Epitet pentru un copil (zburdalnic, neastîmpărat) sau, p. e x t., pentru un bărbat tînăr. După aceea, ce-i vine lui, îmi zice: - Ia ascultă, mînzule. Drumu-napoi nu-l mai facem. Mai bine apucăm prin Costești. SADOVEANU, O. VI, 636. Are un narav, cînd mă vede. O dată începe: „He-he! ce mai faci, mînzule?” Acuma mi-i rușine să-mi zică mînz. id. O. XIII, 28. Cu milă și dezgust privea Bălcescu la acești oameni care, ca să-și facă puțin curaj, făceau glume de mînji. CAMIL PETRESCU, O. II, 536. Așa, mînzule, bravo, a fost bine ! PAS, Z. I, 269. Hora se oprește numai cînd mînzul cu fluierul a ostenit. STANCU, D. 169. 3. (Regional, cu sens colectiv) Firele de urzeală care nu încap în spată (și care se fac ghem, rămînînd pe lîngă război); (regional) mînzălău (3), mînzoc (I 3), mînzoi (2). Dacă urzala e prea multă și nu încape toată în corlețele ițelor și babele spetei, firele cari rămîn se fac ghem pe două găteajă puse cruce și se tot deapănă, pînă taie pînza, acest ghem se numește mînz. BREBENEL, GR. P. Lătunoaiele și otincele fac pe gospodină de rîs, întocmai ca și mînzul sau mînjălăul, adecă firele ce nu au loc prin spată. PAMFILE, I. C. 280, cf. id. J. II, 153, ALR I 1 291/ 590, ALR II/723, A II 12, III 1, 3, 12, 16, 17. 4. (Regional) Hădărag la îmblăciu. Cf. ALR I 922/424, 538, 540, 550, ALR SN I h 77, ALRM SN I h 56. 5. (Prin Mold., la plută) „Lemn legat prin gînjuri sau lemnul în chingă”. CIUPALĂ, T. 336. – Pl.: mînji și (regional) mînzi. – Și: (regional) mănz, mînț (ALR I 1 106/590), mîns (ib. 1 106/746, 748, 984) s. m. – Cf. alb. m ë s.

Intrare: Mans
Mans
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mâns
mâns
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mânz
substantiv masculin (M10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânz
  • mânzul
  • mânzu‑
plural
  • mânji
  • mânjii
genitiv-dativ singular
  • mânz
  • mânzului
plural
  • mânji
  • mânjilor
vocativ singular
  • mânzule
plural
  • mânjilor
mănz
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mânț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mâns
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânz, mânjisubstantiv masculin

  • 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: mânzișor
    • format_quote Gîndul îi era la fel de ușor și de sprinten ca și mișcările, și-i plăcea să se joace ca unui mînz de cîteva săptămîni care scapă pe cîmp. DUMITRIU, N. 148. DLRLC
    • format_quote Ea-l pune să-și aleagă, drept răsplată, un mînz. EMINESCU, N. 18. DLRLC
    • format_quote Printre copitele zglobiilor mînji ce pasc în erghelii se strecoară pitpalacul limbareț. ODOBESCU, S. III 160. DLRLC
    • 1.1. regional Puiul măgăriței. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mînz. STANCU, D. 198. DLRLC
    • chat_bubble A bate (sau a umbla) calea mânzului = a umbla fără rost și fără folos, a se obosi zadarnic. DLRLC
    • chat_bubble A avea mânji (sau a-și arăta mânjii) = a fi capricios. NODEX
  • 2. familiar Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Așa, mînzule, bravo, a fost bine. PAS, Z. I 269. DLRLC
  • comentariu rar Plural și: mânzi. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.