maldac sn [At: (a. 1820) BUL. COM. IST. IV, 147 / V: măl~, mărd~ / Pl:~ace / E: ns cf ngr μανδάϰης „legătură de răchită”] 1 (Mol) Măsură de greutate folosită în special pentru lemne sau fân, echivalând aproximativ cu o jumătate sau o treime de car. 2 (Pex) Cantitate, sarcină de lemne sau de fân de un maldac (1). 3-4 Căpiță sau mănunchi de fân.

MALDAC, maldace, s. n. (Reg.) Încărcătură mică de lemne, de fîn etc. – Ngr. mandakis.

maldac n. Mold. a treia parte dintr’un car cu fân, lemne. [Gr. mod. MALDÁKIS].

maldác n., pl. e (orĭ var. din maldur, orĭ d. mgr. mandákis, snop). Est. Cantitate de lemne cît de abea ar ajunge ca să umple un car, și de aceĭa, ca să pară maĭ multe cînd le vinde, țăranu le „măldăcește”. Glugă de strujenĭ.

măldac sn vz maldac

mărdac sn vz maldac

MALDAC s. n. (Mold.) Măsură de greutate folosită în special pentru lemne sau fîn, echivalînd aproximativ cu o jumătate sau o treime de car; p. e x t. cantitate, sarcină de lemne sau de fîn de această greutate. Doo maldaci fîn (a. 1820). BUL. COM. IST. IV, 147. Un mărdac de fîn (a. 1820). ib., cf. N. A. BOGDAN, C. M. 173. Găsea moș Toader să taie cîte-un măldac de lemne. CONTEMPORANUL, V₂, 393. Se sfătuia cu gîndul... să le înjumătățească [lemnele], doar va întruchipa două măldace. ap. TDRG, cf. SĂGHINESCU, V. 95, ȘĂINEANU, D. U., IORDAN, L. M. 193. ♦ Căpiță (sau mănunchi) de fîn. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., PAMFILE, A. R. 250. Pl.: măldace. – Și: măldác, mărdác s. n. – Etimologia necunoscută. Cf. ngr. μανδáης; „legătură de răchită”.

MĂLDÁC s. n. v. maldac.

MĂRDAC s. n. v. maldac.