maimuțire sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (nob) ~țare / Pl: ~i / E: maimuți] (Rar) 1-3 Maimuțăreală (1-3). 4 (Lpl) Strâmbătură.

MAIMUȚI, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

maimuța v vz maimuți

maimuțare sf vz maimuțire

maimuțesc, ~ească a [At: COSTINESCU / Pl: ~ești / E: maimuță + -esc] (Rar) 1 Care aparține maimuței (1) Si: (rar) momițesc (1). 2 Referitor la maimuță (1) Si: (rar) momițesc (2). 3 Ca al maimuței (1) Si: (rar) momițesc (3).

maimuți [At: BARIȚIU, P. A., II, 40 / V: (nob; cscj) ~ța / Pzi: ~țesc / E: maimuță] 1-3 vtr (Înv) A (se) maimuțări (1-3).

MAIMUȚI, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări. – Din maimuță.

MAIMUȚI, maimuțesc, vb. IV. Tranz. A maimuțări. Nae, iritat, maimuțindu-mi tonul: Da cuponul de iulie? CARAGIALE, M. 197.

maĭmuțésc și (maĭ des) maĭmuțărésc v. tr. (d. maĭmuță). Imitez ridicul ceĭa ce face altu: nu maĭmuțărițĭ moda! V. refl. Mă port ca o maĭmuță. – În Mold. momi- și monițăresc; în Trans. (Vechĭ) măĭmuĭesc.

maimuți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțesc, 3 sg. maimuțește, imperf. 1 maimuțeam; conj. prez. 1 sg. să maimuțesc, 3 să maimuțească

maimuți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțesc, imperf. 3 sg. maimuțea; conj. prez. 3 să maimuțească

maimuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțesc, imperf. 3 sg. maimuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. maimuțească

maimuțire s.f. (înv.) v. Maimuțăreală. Maimuțărie. Schimonoseală. Strâmbătură.

MAIMUȚI vb. v. maimuțări, poci, schimonosi, strâmba.

maimuți vb. IV. (rar) 1 refl. (despre oameni) v. Maimuțări. Poci¹. Schimonosi. Strâmba. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Imita. Maimuțări.

maimuți vb. v. MAIMUȚĂRI. POCI. SCHIMONOSI. STRÎMBA.

MAIMUȚIRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) m a i m u ț i; maimuțăreală. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. - Pl.: maimuțiri. – Și: (neobișnuit) maimuțáre s. f. POLIZU. – V. maimuți.

MAIMUȚA vb. I v. maimuți.

MAIMUȚÁRE s. f. v. maimuțire.

MAIMUȚI vb. IV. (Astăzi rar) 1. T r â n z. A maimuțări (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Domnișorii din Cluj voiau să maimuțească... pe tinerimea franceză din Paris. BARIȚIU, P. A. II, 40. Maimuțind pre Dumnezeul creator care poruncise să se facă lumină, călugării răspîndiră întunericul. NEGRUZZI, S. I, 202. Bine, da numai rapița e?. . . da grîul?.. . da porumbul? ... da alelalte? Nae iritat, maimuțindu-mi tonul: – Da cuponul de iulie? ... CARAGIALE, M. 197. Maimuțează și ei, bieții, . . . pe oamenii cei mari. ISPIRESCU, ap. TDRG. R e f l. A se maimuțări (2). Mai în toate veacurile . . . ne maimuțirăm ori ca vecinu ăl mai puternic d-afară, ori ca dușmana ăl mai voinic dinăuntru. JIPESCU, ap. TDRG. – Prez. ind.: maimuțesc. – Și: (neobișnuit) maimuța vb. I. – V. maimuță.