opțiuni
8 definiții pentru magopeț

Explicative DEX

magopeț sn [At: MARDARIE, L. 273 / Pl: ~i / E: slv магюпець] (Îvr) Brutar.

magopéț m., pl. ețĭ (vsîrb. magjupĭcĭ, brutar la mînăstire, azĭ magupac, bucătar, Magupak, -pka, Țigan, -ncă, d. mgr. mánkipas, maĭ vechĭ mánkips [pron. manghips], brutar, care vine d. lat. manceps = mancipium, lucru propriŭ al tăŭ, rob. V. emancipez. P. sufix, cp. cu precupeț). Vechĭ. Om necĭoplit, mojic. Azĭ. Fc. Rar (-ăț, pl. tot ețĭ). Om șiret. V. marangoz.

Etimologice

magopeț (magopeți), s. m. – Țăran, mojic, bădăran. – Var. magopăț. V. sb. magjupicĭ „bucătar, sclav țigan”, cf. sb. magupac „bucătar” (Cihac, II, 131; Tiktin). – Der. magopață, s. f. (femeie stricată).

Sinonime

magopeț s.m. (ind. alim., com.; înv.) v. Brutar.

Arhaisme și regionalisme

MAGOPEȚ s.m. v. magupeț.

magopeț, magopeți, s.m. (înv.) 1. om necioplit, mojic; om șiret. 2. brutar.

MAGUPEȚ s.m. (ȚR) Brutar. Hljabotvorecĭ: magopeț, pitariu. MARDARIE, 273. Žitar (s) ko: pitariu, magupeț sau jitniceariu. LEX., 76v; cf. LEX., 302r; LEX. 1683, 75v. Variante: magopeț (MARDARIE, 273; LEX. 1683, 75v). Etimologie: sl. magjupecĭ. Vezi și magupie. Cf. ș u t e u.

Tezaur

MAGOPÉȚ s. m. (Învechit, rar) Brutar. Cf. MARDARIE, L. 273. - Pl.: magopeți. – Din v. sl. магюпець.

Intrare: magopeț
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magopeț
  • magopețul
  • magopețu‑
plural
  • magopeți
  • magopeții
genitiv-dativ singular
  • magopeț
  • magopețului
plural
  • magopeți
  • magopeților
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)