MAGNITUDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur de pământ. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

magnitudine sf [At: DEX / Pl: ~ni / E: fr magnitude, lat magnitudo, -inis] 1 Mărime a unui astru. 2 Mărime care indică gradul de intensitate a unui cutremur de pământ. 3 (Pgn; d. fenomene) Amploare.

MAGNITUDINE, magnitudini, s. f. 1. Mărime stelară. 2. Mărime care indică gradul de intensitate al unui cutremur. – Din fr. magnitude, lat. magnitudo, -inis.

MAGNITUDINE s.f. 1. Măreție, strălucire a unui astru. 2. Mărime a unui cutremur de pămînt. [Cf. lat. magnitudo, fr. magnitude].

MAGNITUDINE s. f. 1. măreție, strălucire a unui astru. 2. grad de intensitate a unui cutremur de pământ. (< fr. magnitude, lat. magnitudo)

magnitudine s. f. ♦ 1. (geol.) Grad de intensitate (a unui cutremur de pământ) ◊ „Magnitudinea cutremurului, după Scara Richter, a fost estimată la 7,3.” Sc. 6 III 77 p. 2. ◊ „Șocul principal, de magnitudine 7,4 grade [...] nu s-a mai repetat.” Sc. 10 III 77 p. 5. ◊ „În ziua de 9 martie 1979 [...] s-a produs în regiunea Vrancea [...] un cutremur cu magnitudinea de 4,4 (scara Richter).” R.l. 10 III 79 p. 5; v. și Sc. 17 IV 79 p. 6. ♦ 2. (astron.) Grad de mărime ◊ „Este vorba de o galaxie spirală, cu magnitudinea 15, care se află la o distanță de 400 milioane ani-lumină de Pământ.” Sc. 5 VI 85 p. 5 (din fr., engl. magnitude; LTR, LGG; DTP; DN, DEX – alt sens, DN3)

MAGNITUDINE ~i f. 1) Mărime stelară. 2) Mărime a unui cutremur. /<fr. magnitude, lat. magnitudo, ~inis

magnitudine s. f., g.-d. art. magnitudinii; pl. magnitudini

magnitudine s. f., g.-d. art. magnitudinii; pl. magnitudini

magnitudine s. f., g.-d. art. magnitudinii; pl. magnitudini

MAGNITUDINE s. v. mărime stelară.

magnitudine s.f. (astron.) mărime stelară, strălucirea stelelor (v. strălucire). Magnitudinea este măsura strălucirii unui astru, exprimată printr-un număr a cărui valoare este inversă față de puterea de iluminare.

MAGNITUDINE s. (ASTRON.) mărime stelară.