magneziu ssg [At: BARCIANU / V: (înv) ~esium ssg / E: fr magnésium] 1 Metal de culoare albă-argintie maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc., care arde cu flacără orbitoare. 2 (Îs) Carbonat de ~ Sare de magneziu a acidului carbonic. 3 (Îs) Sulfat de ~ Sare amară. corectat(ă)

MAGNEZIU s. n. Element chimic din familia metalelor alcalino-pămîntoase, moale, ușor, de culoare albă- argintie, care arde cu o flacără foarte luminoasă; se găsește în natură sub formă de săruri și e folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc.

MAGNEZIU s.n. Metal ușor alb-argintiu, care arde cu o flacără foarte luminoasă. [Pron. -ziu. / < fr. magnésium].

MAGNEZIU s. n. metal ușor, alb-argintiu, maleabil și ductil, care arde cu o flacără albă orbitoare. (< fr. magnésium)

MAGNEZIU n. Metal solid, de culoare albă-argintie, ușor maleabil, ductil și fuzibil, care arde în aer producând lumină puternică și este folosit, mai ales, la fabricarea aliajelor ușoare, în fotografie și în metalurgia nichelului. /<fr. magnésium

*magnéziŭ n. (d. magnezie). Chim. Un metal bivalent obținut ca amalgamă de Davy la 1808 și izolat la 1829 de Bussy. E alb ca argintu, maleabil și dúctil, cu o densitate de 1,75, cu o greutate atomică de 24. Se topește la 800° și se destilează la1000°. Un fir gros de 0,297 mm arde în aer și luceaște cît 74 de lumînărĭ de stearină.

magnesium sn vz magneziu

magneziu [iu pron. ĭu] s. n., art. magneziul; simb. Mg

magneziu [ziu pron. zĭu] s. n., art. magneziul; simb. Mg

magneziu s. n. [-ziu pron. -ziu], art. magneziul; simb. Mg

magneziu

MAGNÉZIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650°C, p. f. 1.100°C), metal alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte ușor și rezistent, care, sub formă strujitură sau praf, arde în aer, degajând o lumină albă orbitoare. Se găsește în natură sub formă de săruri. În toate combinațiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent în organismul animal în diverse țesuturi, în plasmă, în lichidul extracelular, având rol în echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, în metabolismul muscular. Carența sa în organism duce la hiperexcitabilitate musculară; prezența în exces provoacă depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor ușoare, utilizate în constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea și desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase și incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obținut prin electroliză pentru prima oară de Sir Humphry Davy (1808).

Mg, simbol chimic pentru magneziu.

MAGNÉZIU subst. sg. Metal de culoare albă-argintie care arde cu flacără orbitoare. Plantele sînt compuse din două feliuri de substanție: unele pre care natura le dă în mare cantitate și fără nici o plată, cum este oxigenul... magnesium și sodium, și altele pre care agricultura trebuie să le dea sub formă de îngrășare. I. IONESCU, M. 312, cf. BiANU, D. S. În timp ce ultimele note detunau, eroice, țîșniră cîteva lumini de magneziu. T. POPOVICI, S. 323. ◊ Carbonat de magneziu = sarea de magneziu a acidului carbonic. Sulfat de magneziu = sare amară, v. sare. Cf. BARCIANU. - Și: (învechit) magnésium s. n. – Din fr. magnésium.

MAGNÉSIUM s. n. v. magneziu.