mărunțușa vt [At: I. IONESCU, C. 156/10 / V: mănunțoșa, ~țoșa / Pzi: ~șez / E: mărunțuș] (Îrg) A mărunți (1).

mănunțoșa v vz mărunțușa

mărunțoșa v vz mărunțușa

mărunțușa vb. I. tr. (înv. și reg.; compl. indică alimente, furaje, iarbă etc.) v. Mărunți. Toca.

mărunțușa, mărunțușez, vb. I (reg.) a mărunți.

MĂRUNȚUȘÁ vb. I. Tranz. (Învechit și regional) A mărunți. După ce a strivit toate spicele, ucide, adecă mârunțușează și paiele, scoțîndu-le afară. PAMFILE, A. R. 200. ◊ Refl. Inul sau cînepa. . . se perie ca să se mai mănunțoșeze și să nu mai rămîie pozderie în fuior. I. IONESCU, C. 156/10. - Prez. ind.: mărunțușez. – Și: mărunțoșá (TDRG), mănunțoșá vb. I. – V. mărunțuș.

MĂNUNȚOȘÁ vb. I v. mărunțușa.

MĂRUNȚOȘA vb. I v. mărunțușa.