măjar¹ sm [At: URECHE, ap. LET.² I, 190 / V: ~jer, majer / Pl: ~i, ~jeri / E: majă + -ar] 1-2 (Înv; Mol) Persoană care (transporta sau) făcea negustorie cu pește. 3 (Înv; pex) Pescar. 4 (Îvr; îf măjer) Persoană care cântărea carele cu sare.

MĂJAR s. m. v. măjer.

măjár m. (d. măjă). Mold. Vechĭ. Negustor de pește. – Și măjer.

majer sm vz măjar

măjer¹ sn vz măjar¹

MĂJER, măjeri, s. m. (Învechit și regional) Pescar; negustor sau cărăuș de pește. Vine știre bună și despre peștele închis în bălți în fiece primăvară, pe care măjerii îl prind apoi cu hărnicie. SADOVEANU, F. J. 487. – Variantă: măjar s. m.

măjer m. cel ce cântărește carele cu sare.

măjar (înv., reg.) s. m., pl. măjari

!măjar (înv., reg.) s. m., pl. măjari

măjar/măjer s. m., pl. măjari/măjeri

MĂJAR s. v. pescar.

măjar s.m. (pesc..; înv.) v. Pescar. Pescuitor.

măjar s. v. PESCAR.

MĂJAR s. m. (Mold.) Pescar. A: Să nu puie pre altul la domnie, ci pre Petru Măjearul, ce l-au poreclita Rareșu. URECHE. // B: Pătru, măjariul den Hîrlău, este fecior lui Ștefan-Vodă. R. POPESCU. Etimologie: majă + suf. -ar. Vezi și majă.

MĂJÁR ¹ s. m. 1. (Învechit, mai ales în Mold.) Persoană care transporta pește sau care făcea negustorie cu pește ; p. e x t. pescar. Cf. URECHE, LET.² I, 190, MAG. IST. I, 164/1, IORGA, S. D. XII, 154. Vine cu măjile și mâjerii, în haine de pescar, Petru Rareș. IORGA, L. i, Maria, soția majerului Rareș. DELAVRANCEA, O. II, 257. Îmi vine știre bună și despre peștele închiși în bălți în fiece primăvară, pe care măjerii îl prind apoi cu hărnicie. SADOVEANU, O. XIII, 645. 2. (Învechit, rar ; în forma măjer) Persoană care cîntărea carele cu sare. Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. - Pl.: mâjari și măjeri. - Și: măjér, majér s. m. – Majă + suf. -ar.

MAJÉR s. m. v. măjar.