MĂIESTRÍT, Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. măiestru (1). [Pr.: mă-ies-] – V. Măiestri.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂIESTRÍT adj. v. artistic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂIESTRÍT adj. v. dotat, înzestrat, talentat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. [Pr.: mă-ies-] – Din Măiestru.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A MĂIESTRÍ ~ésc tranz. A face cu îndemânare și pricepere de maiestru; a meșteri; a meșteșugi. [Sil. mă-ies-] /Din măiestru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂIESTRÍ vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

măiestrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 sg. și pl. măiestreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink