MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂGĂREÁȚĂ s. v. măgăriță, tuse convulsivă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

măgăreáță s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂGĂRÉȚ², -EÁȚĂ, măgăreți, -e, adj. (Rar) Măgăresc. – Din măgar + suf. -eț.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

măgăreață, măgărețe s. f. (deț.) 1. dispozitiv pe principiul scripeților cu ajutorul căruia se transmit de la o celulă la alta diferite obiecte. 2. (prin ext.) obiect transmis prin intermediul acestui dispozitiv.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a cădea măgăreața (pe cineva) expr. 1. a avea de suportat o neplăcere / o acuzație etc. fără a fi vinovat. 2. a fi desemnat să îndeplinească o sarcină neplăcută.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink