măcinare sf [At: POLIZU / Pl: ~nări / E: măcina] 1 Transformare în făină a boabelor de cereale Si: măcinat¹ (1), măciniș (1). 2 Prefacere în pulbere a unor materiale solide Si: măcinat¹ (2), măciniș (2). 3 (Rar) Scrâșnire a dinților Si: măcinat¹ (3), măciniș (3). 4 (Fig) Zbucium. 5 Erodare. 6 Sfărâmare. 7 Surpare.

MĂCINARE, măcinări, s. f. Acțiunea de a măcina. (Fig.) O mînie înfricoșată care se vădea... într-o măcinare necontenită a măselelor. SADOVEANU, F. J. 413.

măcina [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 350/14 / Pzi: macin / E: ml machinari] 1 vt (Fșa; c. i. boabe de cereale) A preface în faină cu ajutorul valțurilor sau al pietrelor morii. 2 vt(a) (Pop; îe) A ~ cuiva A împlini cuiva dorințele, a-i face pe plac. 3 vt (Pop; îe) A ~ făină A face o treabă zadarnică, fiindcă a mai fost făcută. 4 vt (Fșa; c. i. materii solide) A preface în pulbere sau în fragmente mărunte cu ajutorul unor mori speciale sau al unor mașini, dispozitive, instrumente Vz pisa, râșni. 5 vtrp (Pfm; îe) Altă făină se macină la moară S-au schimbat lucrurile, nu mai e ca înainte. 6-7 vtrp A (se) sfărâma. 8-9 vtrp (Reg) A zdrobi strugurii. 10-11 vtr (Reg; c. i. alimente în stomac) A (se) digera. 12-13 vtrp A (se) eroda. 14-15 vtrp (Pex) A (se) ruina. 16 vt (Fig; c. i. un gând, o grijă, un necaz) A obseda. 17-18 vtr A (se) chinui. 19 vr (D. pământ) A se surpa. 20-21 vtrp (Fig; c. este gândul) A chibzui pe îndelete Si: a examina, a rumega. 22-23 vtrp (Fig) A (se) vorbi.

măcinar sm [At: TEODORESCU, P. P. 140 / Pl: ~i / E: măcina + -ar] (Pop; rar) 1-2 Morar (1-2).

MĂCINA, macin, vb. I. Tranz. 1. A preface grăunțele de cereale în făină, cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii. La moara lui Ghiță Lungu, pietrele măcinau boabe. SADOVEANU, M. C. 126. O, macină grîul mai bine Și-nvîrte-te roată mereu! COȘBUC, P. I 65. Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit Și pe loc a măcinat Tot grîul cel secerat. ANT. LIT. POP. I 622. (Absol.) Chirică treierase, vînturase, măcinase. CREANGĂ, P. 160. ◊ Fig. Cît macină moara doi saci, măcinăm și noi două vorbe. SADOVEANU, M. C. 29. ◊ Refl. pas. Fig. Cîtă vorbă s-a măcinat aici ca, din ea, să iasă apă chioară și fum și vînt. PAS, Z. IV 253. (Expr.) Altă făină se macină acum la moară v. făină. ♦ (Cu privire la alte boabe) A preface în pulbere cu ajutorul rîșniței sau al altor instrumente. Mașini de măcinat cafea. C. PETRESCU, Î. I 8. ♦ A frămînta. Zadarnic se opri într-un colț și cercă să privească nepăsător la lumea care măcina glodul uliții. SADOVEANU, O., VIII 155. 2. (Cu privire la alte lucruri decît cerealele) A preface în bucățele sau în pulbere, a fărîmița. Răsturnați copacii-n codri, măcinați dealuri și stînci. ALECSANDRI, P. III 237. ◊ Refl. Fig. Credințele și hotărîrile se macină dacă le cîntărești mult și eu nu pot să nu le cîntăresc! REBREANU, P. S. 142.

MĂCINAR, măcinări, s. m. (Neobișnuit) Morar. Frate morar, măi măcinar. TEODORESCU, P. P. 140.

MĂCINAR, măcinari, s. m. (Neobișnuit) Morar. – Din măcina + suf. -ar.

A MĂCINA macin tranz. 1) (boabe de cereale) A preface în făină (la moară, râșniță etc.). 2) (boabe sau materiale) A preface în bucăți mici sau în pulbere prin procedee mecanice sau prin acțiunea unor agenți fizici. 3) fig. A prejudicia grav; a ruina; a distruge. ~ sănătatea. 4) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a prigoni; a roade. 5) A face să se macine. /<lat. machinari

A SE MĂCINA mă macin intranz. A se distruge treptat, încetul cu încetul (sub acțiunea unor factori nocivi). /<lat. machinari

măcinà v. 1. a preface în pulbere sau făină; 2. fig. a se sfărâma. [Lat. MACHINARI, a inventa, a măcina (cf. pe inscripțiuni, MOLA MACHINARIA)].

mácin, a măcina v. tr. (lat. máchinor, -ári, pop. -o, -are, a machina, a unelti, a măcina; it. macináre. V. machinez și smacin). Rîșnesc, prefac în pulbere saŭ în făină servindu-mă de rîșniță saŭ de moară: a măcina grîŭ. V. refl. Mă rîșnesc; mă smacin: această peatră se macină de ploae. V. pisez.

măcinare s. f., g.-d. art. măcinării; pl. măcinări

măcinare s. f., g.-d. art. măcinării; pl. măcinări

măcinare s. f., g.-d. art. măcinării; pl. măcinări

măcina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. macin, 2 sg. macini, 3 macină; conj. prez. 1 sg. să macin, 3 să macine; imper. 2 sg. afirm. macină corectat(ă)

măcina (a ~) vb., ind. prez. 3 macină

măcina vb., ind. prez. 1 sg. macin, 3 sg. și pl. macină

măcina (macin, măcinat), vb. – 1. A pisa, a sfărîma. – 2. A mărunți, a pulveriza. – 3. A strivi, a zdrobi. – Mr., megl. mațin, măținare, istr. mǫțiru. Lat. machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 1009; Candrea-Dens., 1036; REW 5206), cf. it. macinare, sp. maznar, vegl. maknur. – Der. măcinat, s. n. (acțiunea de a măcina); măciniș, s. n. (măcinare); măcinătură, s. f. (măcinare), cf. it. macinatura.

MĂCINARE s. 1. măcinat, măciniș, (rar) măcinătură. (~ grâului.) 2. v. ruinare. 3. roadere, săpare, săpat. (~ malului de către ape.)

măcinare s.f. I 1 măcinat¹, măciniș, <rar> măcinătură. S-a dus la moară pentru măcinarea grâului. 2 dărăpănare, degradare, deteriorare, părăginire, ruinare, stricare. Măcinarea conacului s-a produs în timp. 3 minare, roadere, săpare, săpat¹. Țărmul mării se poate surpa oricând din cauza măcinării produse de valuri. II fig. chin, frământare, zbucium, zbuciumare, <fig.> foc, iad, rană, zbatere, <fig.; rar> vârtej, <fig.; înv. și pop.> val. Moartea mamei i-a provocat o mare măcinare sufletească.

MĂCINARE s. 1. măcinat, măciniș, (rar) măcinătură. (~ grîului.) 2. dărăpănare, degradare, părăginire, ruinare, stricare. (~ unui zid vechi.) 3. roadere, săpare, săpat. (~ malului de către ape.)

MĂCINA vb. v. chinui, consuma, digera, flecări, frământa, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, submina, trăncăni, zbate, zbuciuma.

MĂCINA vb. 1. v. ruina. 2. a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.)

MĂCINAR s. v. morar.

măcina vb. 1. I 1 refl., tr. (sub. sau compl. indică elemente de construcție, construcții, imobile etc.) a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) delabra, a (se) deteriora, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, <pop. și fam.> a (se) părădui, <reg.> a (se) dorovăi, a (se) răntui, a (se) stârci, <arg.> a (se) nasoli. Conacul s-a măcinat cu timpul. Igrasia a măcinat chiliile mănăstirii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, țărmuri etc.) a (se) mina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi, <reg.> a (se) nisipi, <fig.> a (se) mânca. Valurile mării au măcinat țărmul. Malurile s-au măcinat din cauza apei. 3 tr. (fiziol.; pop.; despre organele digestive sau, p. ext., despre ființe; compl. indică alimente introduse în organism) v. Digera. Mistui. II fig. 1 tr. (despre senzații, stări etc.; compl. indică oameni) a chinui, a frământa, a munci, <fig.> a apăsa, a consuma², a devora, a mistui, a mușca, a opresa, a râcâi, a roade, a seca, a sfredeli. Îl macină situația în care se află. 2 refl. (despre oameni) a se chinui, a se frământa, a se zbuciuma, <fig.> a se consuma², a se mânca, a se mistui, a se pârjoli, a se sfărâma, a se zbate, <fig.; fam.> a se prăji, <fig.; înv. și reg.> a se prigori, <fig.; reg.> a se sfârlogi, <fig.; înv.> a se dezbate¹. Umilit de eșec, se macină în tăcere. 3 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferințe fizice sau psihice, agenți fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcții organice ale ființelor etc.) a afecta¹, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, <fig.> a mânca, a mina, a roade, a ruina, a submina, a topi, <fig.; înv.> a paște². Condițiile în care lucrează i-au măcinat plămânii. 4 tr., intr. a bârfi, a flecăii, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, <fig.> a clămpăni, a clănțăni, a forfeca, a melița, a râșni, a toca, <fig.; pop. și fam.> a bleotocări, <fig.; pop. și fam.; deprec.> a lătra, <fig.; pop.> a blehăi, <fig.; fam.> a dârdâi, <fig.; reg.> a cățăi, a tocăi, a urdina, <fig.; peior.> a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi. Vecinele ei macină vrute și nevrute. Cele două prietene macină toată ziua la telefon.

măcinar s.m. (reg.) v. Morar.

măcina vb. v. CHINUI. CONSUMA. DIGERA. FLECĂRI. FRĂMÎNTA. ÎNDRUGA. MISTUI. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. SUBMINA. TRĂNCĂNI. ZBATE. ZBUCIUMA.

MĂCINA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a (se) mînca, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.)

măcinar s. v. MORAR.

MĂCINARE s. f. Acțiunea de a m ă c i n a. 1. Transformare în făină a boabelor de cereale ; prefacere în pulbere a unor materiale solide.Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Bișnițele au folosit și la măcinarea făinii pentru mămăligă. PAMFILE, I. C. 176. Măcinarea grîului se poate face după trei procedee: măciniș țărănesc, măciniș semiînalt și măciniș înalt. LTR III, 1 023. ♦ (Rar) Scrîșnire a măselelor. O mînie înfricoșată care se vădea. . . Într-o măcinare necontenită a măselelor. SADOVEANU, F. J. 413. 2. F i g. Zbucium, agitație, frămîntare. Neliniștea e mare și comunicatul oficial e așteptat la ora patru cu întinsă măcinare. CAMIL PETRESCU, U. N. 418. Și eu trec acum prin măcinarea asta nesăbuită. CONTEMP. 1955, nr. 476, 3/4. – Pl.: măcinări. – V. măcina.

MĂCINÁ vb. I. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) 1. (Complementul indică boabe de cereale ; subiectul este o persoană) A preface în făină cu ajutorul valțurilor sau al pietrelor morii. Ducea la Siret, de măcina. NECULCE, l. 360. Făcu rînduială, ca să macine grîul ce mai era la moară. SLAVICI, O. I, 227. S-au dus odată două fete la moară să macine. MARIAN, S. R. II, 48. Poposeau sub sălciile care împrejmuiau moara, așteptînd să-și macine grăunțele. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Au măcinat porumbul și o parte din grîu. V. ROM. septembrie 1 953, 166. Unul macină la moară (= fiecare la rîndul său). Cf. ZANNE, P. III, 239. Un om macină, altul face azimă din făina lui, se spune cînd unul muncește și altul trage foloasele. Cf. id. ib. V, 398. ◊ E x p r. A măcina cuiva = a împlini cuiva dorințele, a-i face pe plac. ZANNE, P. V, 399. A măcina făină = a face o treabă zadarnică (fiindcă a fost deja făcută) ; a repeta (eventual sub altă formă) un lucru făcut sau spus mai înainte. IORDAN. ◊ (Rar, cu complementul „făina”) Morile. . . care măcina făină (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 263/14. Moara cu care au măcinat făina. DRĂGHICI, R. 77/28. ◊ (Subiectul este moara, pietrele sau valțurile ei) O, macină grîul mai bine Și-nvîrtă-te, roată, mereu! COȘBUC, P. I, 65. La moara lui Ghiță Lungu, pietrele măcinau boabe și rumânii vorbe. SADOVEANU M. C. 126. Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit Și pe loc a măcinat Tot griul cel secerat. ANT. LIT. POP. I, 622. Moara nu macină pînă nu o ungi la fus. ZANNE, P. III, 234. Două pietri tari nu pot măcina bine. id. ib. 296. Piatra care nu e bună Rău macină totdeauna. id. ib. 297. ◊ R e f l. p a s. Orzul sau secara uscată se macină. I. IONESCU, D. 253. Altă făină se macină la moară (= s-a schimbat rostul lucrurilor). Cf. CREANGĂ, A. 7, ZANNE, P. III, 545. La mine nu se macină așa ușor (= cu mine nu poți face ce vrei). PAMFILE, C. 47. ◊ Refl. Spune, bade, maică-ta, Că și de s-ar măcina În moară ca făina, Noi, de-om fi dragi, ne-om lua. RETEGANUL, TR. 86. ♦ (Complementul indică materii solide) A preface în pulbere sau în fragmente mărunte (cu ajutorul unor mori speciale sau al unor mașini, dispozitive, instrumente). V. r î ș n i, p i s a. Mînca oamenii papură, care o usca și o măcina. M. COSTIN, LET. I, 350/14. Erau siliți a măcina coaja copacilor. ODOBESCU, S. L, 323. Văile cari minau piuele [de aur] încă nu înghețaseră niciodată, și ei puteau măcina mereu. AGÎRBICEANU, 407, cf. 529. Mașini de măcinat cafea. C. PETRESCU, Î. I, 8. * (Prin exagerare) Sfarmă piatră, cu largi păsuri calcă munte după munte. . . unde vede-o stîncâ naltă el o macină cu palma. ALECSANDRI, P. III, 238. ♦ A sfărîma, a fărîmița ; a frămînta. Cercă să privească nepăsător la lumea care măcina glodul uliții. SADOVEANU, O. VIII, 155. ♦ R e f l. p a s. Zăpada se macină sub tălpi. STANCU, D. 168. ♦ (Regional) A sfărîma, a mustui (strugurii) (Secășeni-Oravița). Cf. ALR SN I h 232/29. ♦ (Regional, despre stomac) A mistui. Nu-mi macină rînza. ALR I/438, cf. ALR II/I h 101. 2. (De obicei despre agenți fizici) A mînca, a roade ; p. ext. a ruina, a distruge. Carii rod și macină lemnul. CONTEMPORANUL, V₂, 505. Banii și sculele – „odoarele”, pe cari rugina nu le poate măcina decît după veacuri. PAMFILE, COM. 1. Voi însă știți că numai Pleșcuța Stă lîngă sat de cînd veacul. . . Și n-o macină nici ploile, nici vînțul, nici Timpul. BENIUC, C. P. 69. ◊ R e f l. p a s. Moara cea veche s-a măcinat de vreme. C. PETRESCU, S. 24. ◊ Fi g. (Despre boli) În emigrație, Bălcescu a trăit tot mai părăsit, boala l-a măcinat tot mai mult. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 1-2, 110. Ajunsese la capătul puterilor; au măcinat-o și boala și remușcările și deznădejdea. V. ROM. august 1954, 128. ♦ F i g. (Complementul indică un gînd, o grijă, un necaz) A neliniști, a chinui, a consuma. Începui să am mustrări de cuget. . . măcinat între sentimentul meu absurd și între dreptele sentimente pe care mi le inspira bărbatul Clarei. GALACTION, O. 100. Cufundat în beznă și măcinat de suferințe poporul muncitor era minat în abatoarele războaielor imperialiste. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 574. ♦ R e f l. (Despre pămînt) A se surpa. ALR I 395/180, cf. 395/803. 3. F i g. A vorbi (mult și necontrolat), a trăncăni. V. m e l i ț a¹. Cetisă acum cărțile mai toate Și multe știa măcina din gură. BUDAI-DELEANU, T. V. 125, cf. LB, BARCIANU. Clevetirii. . . îi place să macine și gura lumei e greu s-o fereci. ANGHEL-IOSIF, C. L. 25. Bagă-ți limba-n gură. . ., că doar ți-o cam fi de cînd macini! PETICĂ, O. 216. Măcinăm și noi două vorbe. SADOVEANU, M. C. 29. Alături de plăcerea de-a auzi, ei se străduiau să se bucure văzînd felul cum macină gura vorbitorului. CONTEMP. 1 956, nr. 483, 3/6. ◊ R e f l. p a s. Cîtă vorbă s-a măcinat aici ca, din ea, să iasă apă chioară și fum și vînt. PAS, Z. IV, 253. 4. F i g. (Cu complementul „gînd”) A chib- zui pe îndelete, a examina îndelung, a prefira (în minte) ; a rumega, a depăna. „Mai avem vreme să cugetăm și să vedem ce-avem de făcut”, se gîndea Duca-vodă, măcinînd în minte gînduri amare. SADOVEANU, Z. C. 105. Am plecat, măcinînd gînduri negre. BRĂESCU, A. 172. Voicu își învîrtea pălăria în mînă, ca să-și macine mai bine gîndurile. CAMIL PETRESCU, O. III, 160. - Prez. ind.: macin. – Lat. machinari.

MĂCINAR s. m. (Într-o poezie populară) Morar. Frate morar, Măi măcinar. TEODORESCU, P. P. 140. - Pl.: măcinări. – Măcina + suf. -ar.