mârcav, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: măr~, ~af / A și: (reg) mârcav / E: nct] (Reg) 1 (D. plante) Ofilit. 2 (D. oameni) Slab. 3 (D. oameni) Epuizat, stors de puteri.

mârcaf, ~ă a vz mârcav

mîrced și mîlced, -ă adj. (cp. cu lat. márcidus, veșted, și rom. vilced și cofleșesc. V. Wld. la fraceo și Bern. la morky). Rar. Vîlced, cam ud: lemne mîlcede. Veșted. Lînced. Leneș, puturos. – Și mérced. La Del. mîrcav (de orig. sl.). V. nemerced.

MÂRCAV adj. v. slab, slăbănog, slăbit, tras, uscățiv.

mârcav, -ă adj. (reg.) 1 (în opoz. cu „dolofan”, „plin”; mai ales despre fața oamenilor) v. Slab. Slăbănog. Slăbit. Tras. Uscățiv. 2 (med., med. vet.; despre ființe) v. Bolnăvicios. Maladiv. 3 (despre plante, părți ale lor, vegetație) v. Clorotic. Fanat. Galben. Îngălbenit. Ofilit. Pălit². Trecut. Uscat². Veșted. Veștejit. 4 (despre corpuri sau materii organice, despre lucruri obținute din astfel de materii etc.) v. Descompus. Putred. Putrezit. Stricat.

mîrcav adj. v. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. TRAS. USCĂȚIV.

MÍRCAV, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. Cf. PONTBRIANT, D., LM. 2. (Despre oameni) Slab, uscățiv, bolnăvicios; stors de puteri, vlăguit. Cf. LB, POLIZU, CIHAC, II, 187, DDRF, JAHRESBER. XVI, 226, GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., DR. X, 430, XI, 229, ALR II/I h 105. - Accentuat și: (regional) mîrcáv. – Pl.: mîrcavi, -e. – Și: mărcav, -ă (PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 187, DDRF, JAHRESBER. XVI, 226, DR. XI, 224), mîrcaf, -ă (POLIZU) adj. – Etimologia necunoscută.