MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Un fel de manșete (detașabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNECÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la mânecă) la pl. Manșete (detașabile) lungi până la cot care se poartă peste mâneci în scop protector. /mânecă + suf. ~uță
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNECÚȚĂ s. 1. (la pl.) mânecare (pl.). (~ purtate de funcționari.) 2. (BIS.) mânecar, rucaviță, (înv.) naracliță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

mânecúță, mânecuțe s. f. Obiect de îmbrăcăminte preoțesc în formă de manșetă care se poartă peste mâneci; rucaviță, mânecar. – Din mânecă + suf. -uță.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink