MÂNECÁRE, mânecări, s. f. Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNECÁRE s. (înv.) mânecat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mânecáre s. f., g.-d. art. mânecării; pl. mânecări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNECÁR s. 1. (la pl.) mânecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mânecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNECÁR s. v. manșon.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manșă de vânt.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mânecár s. n., pl. mânecáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mânecáre, mânecări s. f. 1. (Înv.) Acțiunea de a (se) mâneca; sculare dis-de-dimineață. ♦ (Înv.) Dimineață. 2. (Reg.) Utrenie. [Var.: (reg.) mânicáre s. f.] – Din mâneca.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
mânecár, mânecare și mânecări s. n. Mânecuță, rucaviță. [Var.: (reg.) mânicár s. n.] – Din mânecă + suf. -ar.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink