MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

mândríre s. f., g.-d. art. mândrírii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE MÂNDRÍ mă mândrésc intranz. 1) A fi mândru; a trăi un sentiment de mândrie. 2) înv. pop. A se ține mândru; a-și da aere; a se făli; a se fuduli. /Din mândru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNDRÍ vb. 1. a se făli, a se fuduli, a se lăuda. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. v. îngâmfa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNDRÍ vb. v. chibzui, cugeta, gândi, judeca, medita, raționa, reflecta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mândrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mândrésc, imperf. 3 sg. mândreá; conj. prez. 3 sg. și pl. mândreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink