9 definiții pentru „mândrie”   declinări

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNDRÍE s. 1. v. semeție. 2. v. fală. 3. v. onoare. 4. v. îngâmfare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNDRÍE s. v. frumusețe, înțelepciune, mândrețe, splendoare, strălucire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂNDRÍE f. 1) Sentiment al demnității și onoarei proprii. 2) Sentiment de mulțumire cauzat de un succes, de o reușită, de o victorie. 3) Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; măreție; îngâmfare; înfumurare; semeție; fală; fudulie. [G.-D. mândriei] /mândru + suf. ~ie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mândrie f. 1. în sens bun: sentiment nobil și înalt ce provine dintr’o încredere legitimă în propriul său merit și care îmboldește la fapte mari; 2. în sens rău: sentiment exagerat se imitează mândria legitimă și care face să ne credem mai presus de semenii noștri. [Vechiu-rom. mândrie, înțelepciune («începutul mândriei frica Domnului», Coresi); sensul intermediar este cumințenie exagerată, semeție, trufie; v. mândru].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mîndríe f. (d. mîndru). Vechĭ. Înțelepcĭune. Azĭ. Calitatea de a fi mîndru, fudulie, orgoliŭ, trufie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink