2 intrări

43 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNĂSTIRE s. f. v. mănăstire.

MÂNĂSTIRE s. f. v. mănăstire.

MĂNĂSTIRE, mănăstiri, s. f. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe; p. restr. ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ; lăcaș în care serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastire s. f.] – Din sl. monastyrĭ.

MONASTIRE s. f. v. mănăstire.

mănăstire sf [At: (a. 1602) CUV. D. BĂTR. I. 127/13 / V: mân~, (înv) monas~, mon~, (reg) mânăștire, (îvr) monastir s / Pl: ~ri / E: slv монастырь] 1 Instituție religioasă în care credincioșii, călugări sau călugărițe, organizați în comunități, trăiesc izolați de lume. 2 Ansamblu de chilii și dependințe grupate în jurul unei biserici, împreună cu călugării sau cu călugărițele care trăiesc acolo Si: chinovie, lavră, metoc, schit. 3-4 (Îe) A se duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) (sau, rar, în) ~ A (se) călugări. 5 (Arg; îe) A se face ~ A se produce învălmășeală, înghesuială. 6 (Îae) A începe bătaia. 7 (Spc) Biserică a unei mănăstiri (1). 8 (Buc) Biserică din piatră sau din cărămidă. 9 (Buc) Mănăstioară (7). 10 (Reg) Joc de copii în care unul, stând pe umerii altor doi jucători, închipuie o clopotniță Si: (reg) mănăstioară (8). 11 (Ast; pop; art.) Constelație din emisfera boreală, alcătuită din cinci stele principale Si: Casiopeea, (pop) Scaunul-lui-Dumnezeu. 12 (Dob; dep) Cal mare, gros și urât.

mânăștire sf vz mănăstire

MĂNĂSTIRE, mănăstiri, s. f. Instituție religioasă cuprinzând o biserică și mai multe chilii unde trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere, călugări sau călugărițe; p. restr. biserică a unei astfel de instituții religioase; locaș unde serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga, etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastire, s. f.] – Din sl. monastyrí.

MĂNĂSTIRE, mănăstiri, s. f. Instituție religioasă, cuprinzînd o biserică, mai multe chilii și dependințe unde trăiesc, potrivit unor reguli austere de viață, călugări sau călugărițe; p. ext. biserică; locaș în care serviciul divin e făcut de călugări. Vechea mănăstire, cu ziduri înnegrite, cu morminte vechi acoperite de brazde, se înălța fantomatic înainte-mi. SADOVEANU, O. VI 527. Am să durez o mănăstire pe pajiștea asta, de are să se ducă vestea în lume. CREANGĂ, P. 48. S-a pus Mărcuț în silă Să ceară mereu la milă, Precum cer călugării Pe seama mănăstirii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486. Mănăstire-ntr-un picior, Ghici, ciupercă, ce-i? Mănăstire închinată v. închinat. – Variante: mînăstire, (învechit) monastire (ISPIRESCU, E. 295, NEGRUZZI, S. I 143), monăstire (ALECSANDRI, T. I 85) s. f.

MĂNĂSTIRE ~i f. 1) Așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe. 2) Ansamblu de clădiri (cu biserica în centru) constituind un astfel de așezământ. [G.-D. mănăstirii; Var. mânăstire] /<sl. monastyri

Argeș m. 1. râu în Muntenia care se varsă în Dunăre, după ce a percurs un drum de 290 km. 2. județ așezat pe râul cu acelaș nume, în partea muntoasă: 236.800 loc., cu cap. Pitești (Argeșean). ║ (Curtea de), comună urbană în județul Argeș: 6500 loc. Odinioară a doua capitală a Țării după Câmpulung; azi scaunul episcopiei Argeșului. ║ (Mănăstirea de), frumos monument în stil bizantin, ceva mai spre N. de Curtea de Argeș, zidit de Neagoe Vodă în 1518 și restaurat în timpul din urmă.

mănăstire f. locul unde trăiesc călugării; mănăstire închinată, care recunoștea supremația unei lavre (mai ales din muntele Athos) și pe care o ajuta cu daruri, în opozițiune cu mănăstire neatârnată: mănăstirile închinate au fost secularizate sub Cuza-Vodă. [Slav. din gr. MONASTIRION].

mînăstíre f. (mgr. monastirion, ngr. -stirĭ, d. mónos, singur; vsl. rus. monastýrĭ, bg. monastir, sîrb. manastir, namastir; turc. monastir; it. monastero, -terio, vfr. moustier, nfr. moutier, germ. münster. V. monah). Biserică afară din oraș și din sat înconjurată de case în care trăĭesc călugăriĭ orĭ călugărițele. V. schit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!mănăstire s. f., g.-d. art. mănăstirii; pl. mănăstiri

mănăstire/mânăstire s. f., g.-d. art. mănăstirii/mânăstirii; pl. mănăstiri/mânăstiri

mănăstire/mânăstire s. f., g.-d. art. mănăstirii/mânăstirii; pl. mănăstiri/mânăstiri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂNĂSTIREA s. art. v. casiopeea.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mînăstire (mînăstiri), s. f. – Instituție religioasă, unde trăiesc călugări(țe). – Var. mănăstire, (înv.) monastire. Mr. mînăstir, megl. mănăstir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), parțial prin intermediul sl. manastyrĭ (Tiktin; Graur, BL, VI, 155; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. alb. monoštir, tc., bg. manastir, v. rus. manastyr. Cuvînt de uz general (ALR, I, 187). Var. monastire este artificială, formată după ngr. μοναστήριον. – Der. mînăstiresc, adj. (de mănăstire); mînăstioară, s. f. (mănăstire mică; joc de copii).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DEALU, Mănăstirea ~, mănăstire de maici, situată la 4 km de Târgoviște, în satul Viforâta, com. Aninoasa. Întemeiată (probabil) în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, este menționată documentar, la 17 nov. 1431, într-un act emis de domnul Alexandru Aldea. Biserica Mănăstirii D., cu hramul Sf. Nicolae, a fost construită în 1499-1501, din inițiativă domnului Radu cel Mare și terminată de fratele său Vlad cel Tânăr, în 1510-1512. Picturile murale interioare executate în 1514-1515 de o echipă de zugravi condusă de meșterul Dobromir din Târgoviște și refăcute în 1713. Importantă necropolă domnească (aici se află mormintele voievodale ale lui Radu cel Mare 1508, Vlad Înecatul 1532, Pătrașcu cel Bun 1557, racla cu capul lui Mihai Viteazul). În sec. 16, aici a fost instalată o tiparniță, de sub teascurile căreia au ieșit Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Evangheliarul (1512). La Mănăstirea D. a funcționat Liceul militar „Nicolae Filipescu” (1912-1940).

DINTR-UN LEMN, Mănăstirea ~, mănăstire de maici, în com. Frâncești (jud. Vâlcea). Biserica Nașterea Maicii Domnului, ctitorită în 1634-1635 de Preda Brâncoveanu, cu adăugiri din 1684 și 1715, a fost zidită pe locul unui schit construit, în sec. 16, cu lemnul provenit dintr-un singur stejar. Picturi murale interioare (sec. 17-18). În apropierea incintei se află o biserică de lemn (sec. 19).

HUMOR, Mănăstirea ~ v. Mănăstirea Humorului.

MĂNĂSTÍRE (< sl.; {s} gr. monasterion „locuință izolată”) s. f. Așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe; ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ. În cultul ortodox, m. are în centrul de compoziție biserica, în jurul căreia se află construcțiile anexe: chiliile, trapeza, arhondaricul, paraclisul, cuhnia, turnul-clopotniță (acesta fiind, de obicei, și turn de poartă); uneori, din complexul m. face parte și o casă domnească (de ex. la Probota, Hurez). Acest ansamblu este înconjurat, de obicei, cu ziduri de apărare (de ex. Sucevița, Dragomirna, Brebu ș.a.); la unele m. există o bolniță (spital) cu un paraclis. M. de cult catolic au o biserică pe una din laturile curții interioare, în jurul căruia se află dormitoarele, refectoriul, sala capitulară. Primele m. creștine au fost construit în sec. 4 în Egipt și Siria. În Evul Mediu, m. au devenit mari proprietari funciari și deținătoare de adevărate tezaure; în acea epocă, multe dintre ele au constituit centre de cultură și artă. Numeroase m. sunt monumente de arhitectură (ex. m. de la Muntele Athos -Grecia; Cluny – Franța; Pavia – Italia; Escorial – Spania; Westminter – Marea Britanie; Novodevici – Rusia etc.). Printre m. din România: Hodoș-Bodrog (jud. Arad) – prima m. de pe teritoriul României (1177), Tismana, Cozia, Neamț, Peri (Maramureș), Snagov, Putna, Agapia, Varatec, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Humor, Arnota Bistrița (Vâlcea), Dealu, Curtea de Argeș, Dragomirna, Hurez, Cernica, Pasărea ș.a.

MĂNĂSTIREA CAȘIN, com. în jud. Bacău; 5.472 loc. (2000). În satul M.C. se află biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gravriil a unei foste mănăstiri, construite în anii 1655-1657 prin grija domnului Gheorghe Ștefan. Aici, armata română a desfășurat înverșunate bătălii de apărare, în timpul primului război mondial (dec. 1916-ian. 1917).

MĂNĂSTIREA HUMORULUI, com. în jud. Suceava, pe râul Humor; 3.655 loc. (2000). Centru de țesături populare. Muzeu de artă medievală. În satul M.H. se află mănăstirea Humor (de maici), întemeiată în jurul anului 1415 de vornicul Ivan (Oană), cu biserica Adormirea Maicii Domnului, zidită în 1530, prin strădania logofătului Teodor Bubuiog, cu picturi murale interioare și pe fațade executate în 1535 de Toma zugravul din Suceava. Tabloul votiv înfățișează pe Teodor Bubuiog cu soția Anastasia și pe Petru Rareș cu familia. Turn-clopotniță (1641). Mănăstirea Humor a fost desființată în 1786 (rămânând în funcțiune biserica de mir) și reînființată în 1990. Biserica, renovată în mai multe rânduri (ultima în 1971-1972) este declarată monument UNESCO.

MÂNĂSTIREA, com. în jud. Călărași, situată în Câmpia Bărăganului, pe malul lacului Mostiștea; 6.016 loc. (2000). Viticultură. Pescuit. Centru de împletituri din nuiele. Vestigii neolitice (în satul Sultana). Biserica Sf. Nestor (1660) în satul M.

PLUMBUITA 1. Lac de acumulare amenajat pe valea Colentinei, în partea de NNE a municipiului București, 55 ha. Zonă de agrement. 2. Mănăstirea ~, mănăstire de călugări situată în municipiul București, în cartierul Colentina, pe malul lacului omonim. Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost construită, într-o primă formă, de către domnul Petru cel Tânăr (1559-1568), dar a suferit multe modificări ulterioare. În 1647, Matei Basarab a reconstruit biserica din temelie și a construit casa domnească, în care este amenajat astăzi un muzeu cu obiecte religioase. Biserica mănăstirii (care un timp a fost acoperită cu tablă de plumb, fapt pentru care populația i-a atribuit numele de Plumbuita) păstrează picturi murale interioare originare. În 1573, aici a fost instalată prima tipografie din București, de sub teascurile căreia a ieșit (în 1582) un „Tetraevangheliar”. Biserica este înconjurată de ziduri de incintă, străjuite de turnul porții, datând din 1802-1806. În cadrul mănăstirii există o turnătorie de clopote, precum și atelierele Patriarhiei, unde se produc lumânări, se prelucrează lemnul și metalul, se execută sculpturi etc. Ansamblul monahal a fost restaurat în anii 1933-1940 și 1958.

Get thee to a nunnery, Ophelia! (engl. „Du-te la mănăstire, Ofelia!”) îi spune Hamlet logodnicei sale (act. III, sc. 1). Vorbele acestea, din tragedia lui Shakespeare, abandonînd caracterul lor grav din împrejurarea în care le-a rostit, nefericitul prinț al Danemarcei, își păstrează însă, cînd sînt citate, sensul lor originar: un îndemn la căință. LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mănăstire, mănăstiri s. f. om lipsit de personalitate.

mănăstire de maici expr. (adol., glum.) liceu pedagogic.

Mânăstirea Secu s. pr. (glum.) Securitatea.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂNĂSTÍRE s. f. 1. Instituție religioasă în care credincioșii (călugări sau călugărițe), organizați în comunități, trăiesc izolați de lume ; ansamblu de chilii și dependințe grupate în jurul unei biserici (împreună cu călugării sau cu călugărițele care trăiesc acolo). V. chinovie, schit, metoc, lavră. Iară voi să avăți a vă feri de acel satu și de svănta monastir (a. 1 602). CUV. D. BĂTR. I, 127/13. Suduiaște pre egumenul lui și pre mănăstire. PRAV. 239. Călugărul ce va ieși din mănăstire și va lăcui la țară pentru să-și hrănească părinții, nu să cheamă că să leapădă de călugărie. ib. 298, cf. 193. Chemă pre toți egumenii de la toate mănăstirile Țărăi Muntenești (a. 1 650-1 675). GCR I, 193/3, cf. 78/2, 87/26, 174/6, 319/14. Carii oameni împart aurul și argintul său săracilor și pre la mănăstiri pentru sufletele lor? CHEIA ÎN. 10r/24. Petru vodă. . . pre călugări și mînăstiri întăria și-i miluia. SIMION DASC., LET. 258, cf. 91. Și-au făcut ... și alte metochori . . . din care are monăstirea mult venit (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 257. Au dat cu toți, și boieri și mănăstiri, cîte 48 de bani pe stupi (a. 1 729). GCR II, 24/34. La metohul mănăstirii era un voinic ca de doauăzeci de ani (a. 1 747). id. ib. 40/16. Era și morile unei mănăstiri. . . care măcina făină (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 263/14. Toate mănăstirile și mitropolia și episcopiile, cu totul să să vînză pă trei-patru și mai mulți ani, în arendă, I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Mănăstirile ceale mult înzestrate. MUMULEANU, C. 70/15. Tras în monâstire, în locul de pace, Carol-Cinci sta singur. HELIADE, O. I, 296. A vizitat mînăstirile de peste Olt. GHICA, S. 499. Călugăreni sau Crucea de Piatră, proprietatea dreaptă a monastirei Glavaciocu. FILIMON, O. II, 8, cf. I, 311. Era pînă atunci mitoc al monastirei neînchinată Pîngărați. I. IONESCU, P. 462. Jurase ca să-și înfunde tinerețile și frumusețile la Agapia, dar cum mă zări, plecăciune, ea uită și pe răposatul și monastirea și găsi mai comod să mă plece la jugul căsătoriei. ALECSANDRI, T. I, 370. De ce nu vă astîmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămînă patimilor? CREANGĂ, P. 110, cf. 88, 90, 112, id. A. 71. M-am oprit la o mănăstire veche lîngă un rîu limpede și grabnic. SADOVEANU, O. VI, 349, cf. IV, 147, id. A. L. 8. Și s-a pus Mărcuț, în silă, Să ceară mereu la milă, Precum cer călugării Pe seama mănăstirii. JARNIK-BÎRSEANU, D. 486. La mănăstire, bogăție mare, dar milă nicidecum. ZANNE, P. VIII, 378. Mănăstirea-i de dînsul, se spune, ironic, despre cineva care duce o viață ușuratică. Com. din MARGiNEA-RĂDĂUȚI. Am o mănăstire verde cu călugări negri în ea (Pepenele cu sîmburii din el). SBIERA, P. 321. ◊ Mănăstire închinată v. î n c h i n a t. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga la (o) (sau, rar, în) mănăstire = a (se) călugări. Și să pofti de cătră dînsul să o ducă la o mănăstire, ceea ce poftiia și el. MINEIUL (1 776), 51r2/21. Să adunară cu mulți părinți și. . . să duseră. . . la. . . Daniil. . . rugîndu-l să bage pre Athanasiia la o mănăstire. ib. 51vl/13. Să știu de bine că mă duc la mănăstire, pîine și sare nu mai mănînc cu el! CARAGIALE, O. VI, 10. Octav. . . părăsise viața acestei lumi și se închisese în mînăstire. GALACTION, O. 224. (Argotic) A se face mănăstire = a se produce învălmășeală, înghesuială ; a începe bătaia. Cînd se bat mai mulți și se produce învălmășeală căci cad unii peste alții, golanii care privesc strigă: „Haideți, măi, că se face mănăstire”. BUL. FIL. IV, 112. 2. S p e c. Biserică a unei mănăstiri (1). Monastirea monahilor franciscani plină de oameni. BARIȚIU, P. A. II, 414, cf. NEGRUZZI, S. I, 146. Precum o sentinelă, pe dealul depărtat – Domnește monăstirea. ALEXANDRESCU, M. 9. Sfinții de pe zidul monastirii. MINULESCU, V. 131. Mai bine să cazi din picioare decît de pe monăstirea lui Manole. ZANNE, P.VI, 193. Mînăstirea-ntr-un picior, Ghici ciuperca ce e? (Ciuperca). TEODORESCU, P. P. 221, cf. ȘEZ. IV, 74, GOROVEI, C. 83, SADOVEANU, P. C. 3. ♦ (Bucov.) Biserică construită din piatră sau din cărămidă. În Bucovina, toate bisericile zidite din material tare (piatră și cărămidă) se numesc de popor mănăstiri și numai cele de lemn se numesc biserici. MARIAN, Î. 284, cf. TDRG. ♦ (Regional) Catedrală. Cf. ALR II/I MN 92, 2 723/47, 95, 102, 157, 235, 250, 284, 346, 353, 365, 386, 551, 791, 836, 876, 899, 958, ALRM II/I h 226. 3. (Bucov.) Numele jucătorului care, la jocul de copii numit clopot sau clopotniță, stînd în picioare pe umerii altor doi jucători, închipuie o mănăstire (2); numele jocului respectiv ; (regional) mănăstioară (3). Șase sau opt feciori se pun umăr la umăr într-un șir, stînd în picioare, iar un al șaptelea sau al nouălea care e mai sprinten se suie deasupra, pe umerele celor doi dintr-un capăt și, stînd cu un picior pe umărul unuia, iar cu cellalt pe al altuia, formează mănăstirea. MARIAN, Î. 203. 4. (Astron. ; popular, art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, alcătuită din cinci stele principale ; Casiopeea, (popular) scaunul-lui-Dumnezeu. Cassiope se cheamă scaunul-lui-Dumnezeu sau mînăstirea. PAMFILE, CER. 169. 5. (Prin Dobr.) Epitet depreciativ pentru un cal mare, gros și urît. Cf. DR. V, 208.Pl. : mănăstiri. – Și: mînăstire, (învechit) monastíre, monăstíre, (regional) mînăștíre (ALR II/I h 187/130) s. f., (învechit, rar) monastír subst. – Din v. sl. монастырь.

MÎNĂSTÍRE s. f. v. mănăstire.

Intrare: mânăstire
mânăstire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mănăstire / mânăstire
mănăstire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mănăstire
  • mănăstirea
plural
  • mănăstiri
  • mănăstirile
genitiv-dativ singular
  • mănăstiri
  • mănăstirii
plural
  • mănăstiri
  • mănăstirilor
vocativ singular
plural
mânăstire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânăstire
  • mânăstirea
plural
  • mânăstiri
  • mânăstirile
genitiv-dativ singular
  • mânăstiri
  • mânăstirii
plural
  • mânăstiri
  • mânăstirilor
vocativ singular
plural
monastire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monastire
  • monastirea
plural
  • monastiri
  • monastirile
genitiv-dativ singular
  • monastiri
  • monastirii
plural
  • monastiri
  • monastirilor
vocativ singular
plural
monăstire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monăstire
  • monăstirea
plural
  • monăstiri
  • monăstirile
genitiv-dativ singular
  • monăstiri
  • monăstirii
plural
  • monăstiri
  • monăstirilor
vocativ singular
plural
monastir
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mânăștire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mănăstire, mănăstiri / mânăstire, mânăstirisubstantiv feminin

  • 1. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe. DEX '09 DLRLC
    diminutive: mănăstioară
    • format_quote Vechea mănăstire, cu ziduri înnegrite, cu morminte vechi acoperite de brazde, se înălța fantomatic înainte-mi. SADOVEANU, O. VI 527. DLRLC
    • format_quote Am să durez o mănăstire pe pajiștea asta, de are să se ducă vestea în lume. CREANGĂ, P. 48. DLRLC
    • format_quote S-a pus Mărcuț în silă Să ceară mereu la milă, Precum cer călugării Pe seama mănăstirii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 486. DLRLC
    • format_quote Mănăstire-ntr-un picior, Ghici, ciupercă, ce-i? DLRLC
    • chat_bubble A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. DEX '09
      sinonime: călugări
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.