MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂHNÍRE s. 1. amărăciune, întristare, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scârbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mâhneală, mâhniciune, scârbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, întristare, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. v. întristare. 4. v. posomoreală.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Mâhnire ≠ plăcere, veselie, voioșie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A MÂHNÍ ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE MÂHNÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simți o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai mâhnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

mîhní (mâhnésc, mâhnít), vb. – 1. (Înv.) A îndepărta, a despărți: episcopul ce va fi negrijnic de biserică și se va mîhni de rugăciune (Pravila Mică). – 2. A întrista, a supăra, a apăsa. – Bg. mahnuvam „a despărți”, din sl. machati „a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin), cf. bg. maham „a agita”, sb. mahnuti „a mișca”. Sensul înv. al lui mîhni nu apare în dicționare. – Der. mîhneală, s. f. (înv., întristare, supărare, chin); mîhnicios, adj. (dureros, întristător); mîhniciune, s. f. (înv., chin).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâhneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink