lăuză [At: BIBLIA (1688) 632²/49 / V: (îvp) lăhu~, (îvr) lehusă, lehu- / Pl: ~ze / E: ngr λεχοῦσα] 1 sf Femeie în primele 6-8 săptămâni după o naștere, până la restabilirea sănătății. 2-3 sf, af (Femeie) care tocmai a născut Si: (reg) chendilă. 4 sf (Fig) Femeie a cărei sănătate este precară. 5 sf (Îrg) Femeie bolnavă.

LĂUZĂ, lăuze, s. f. Nume dat femeii în perioada de după nașterea unui copil, pînă la restabilirea sănătății. Nu te mai zbate și nu geme mai rău ca o lăuză, că ți-a fi degeaba osteneala. GALAN, Z. R. 244. – Pronunțat: lă-u-. – Variantă: lehuză (ALECSANDRI, T. 100) s. f.

LĂUZĂ ~e f. Femeie în primele săptămâni de după naștere. [G.-D. lăuzei] /<ngr. lehúsa

lăuză f. femeie care stă în pat după ce a născut. [Și lehuză = gr. mod. LEHUZA (din léhos, pat)].

lăúză ș. a. V. lehuză.

lăhuză sf vz lăuză

lehusă sf vz lăuză corectat(ă)

lehuză sf, af vz lăuză corectat(ă)

lehuză m. Mold. V. lăuză.

lehúsă (vechĭ), lehúză (est) și lăúză (vest) f., pl. e (ngr. lehúsa, vgr. lehó, lehús, d. léhos, pat; bg. lehusa, turc lohusa). Femeĭe care șade în pat după ce a născut. V. chendelă.

lăuză s. f., g.-d. art. lăuzei; pl. lăuze

lăuză s. f., g.-d. art. lăuzei; pl. lăuze

lăuză s. f., g.-d. art. lăuzei; pl. lăuze

lăuză

lăuză, -ze.

LĂUZĂ s. (prin Transilv.) chendelă, slabă.

LĂUZĂ s. (prin Transilv.) chendelă, slabă.

lăuză (lăuze), s. f. – Femeie care tocmai a născut. – Var. lăhuză, l(e)huză, cu der. ngr. λεχούσα, din gr. λεχώ, -ους „lăuză” (Roesler 571; Tiktin; DAR), cf. tc. löǵușa, bg. lehusa, mr. lihoană < ngr. λεχῶνα (după Conev 59, rom. ar proveni din bg.). – Der. lăuzie, s. f. (naștere, stare postnatală), din ngr. λεχουσία; lăuzi, vb. (a se scula după naștere).