lături vt [At: CIAUȘANU, V. / Pzi: ~resc / E: lături] 1-2 A spăla (prost) rufele.

LĂTURI s. f. pl. Apă murdară în care s-au spălat vasele, rufele sau în care s-a spălat cineva; zoaie, spălaturi. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ Fig. Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. lavaturae (din lavare „a spăla”) sau din la³.

LĂTURI s. f. pl. Apă murdară, rămasă după spălatul vaselor sau rufelor; resturi de mîncare muiate în apă și folosite ca hrană pentru porci. Ioana dădea de mîncare purcelului în fundul ogrăzii, îi ținea ceaunul cu lături. REBREANU, R. I 147. Arunca lăturile prin curte. ARDELEANU, D. 16. Muma voastră e la curtea împărătească îngropată în cuhnă și servitoarele aruncă lăturile pe ea. RETEGANUL, P. II 38. Cine se amestecă în lături, îl mănîncă porcii. ♦ Fig. Termen depreciativ pentru o mîncare foarte proastă. În locul acestor lături, vei face o ihnea cu ceapă. ALECSANDRI, T. 1260.

LĂTURI f. la pl. 1) Apă murdară rămasă după spălatul vaselor. 2) Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. 3) fig. Mâncare de proastă calitate. /<lat. lavaturae

lătùrì f. pl. apă în care s’au spălat rufe sau vase de bucătărie. [Lat. *LAVATURAE, spălături].

lătúrĭ f. pl. (lat. lavatura, *lautura, *latura, d. lavare, a spăla; it. lavatura, pv. sp. pg. lavadura, fr. lavure). Vest. Zoĭ, apă în care s’a spălat ceva, maĭ ales vorbind de apele rămase dela bucătărie. V. scăldătură, spălătură, spolocanie.

LĂTURĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la³.

alătura [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 315/4 / Pzi: alătur, -rez / E: alături] 1-2 vtr A (se) așeza alături Si: alipi (1-2). 3-4 vtr (Înv) A (se) învecina. 5-6 vtr (Înv) A (se) apropia de ceva. 7 vt (Înv) A adăuga. 8 vr (Înv) A adera la o cauză, la o mișcare. 9 vt A compara.

latură sf [At: M. COSTIN, O. 189 / V: (îrg) ~re / Pl: (1-4, 7-11, 13, 35-39, 43-54, 56-63, 65-61) ~ri, (5-6, 12, 14-34, 40-42, 55, 64) lături / E: ml *latora] 1 Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, ale unui obiect etc. 2 Margine. 3 (Reg; îs) Lature de cap (sau a capului) Tâmplă. 4 (Reg; îs) Lature de umeri Spinare. 5 (Înv; îla) De ~ri (sau lături) Alăturat. 6 (Înv; îal; d. grade de rudenie) Lateral. 7 (Îlav) În (sau pe ori pe de) (amândouă) ~ri(le) De o parte și de alta a unui corp, a unui obiect etc. 8 (Pex; îal) Alături. 9 (Pex; îal) La oarecare depărtare Si: deoparte. 10 (Pex; îal) Izolat. 11 (Îal; după verbe de mișcare) Oblic. 12 (Îlav) Pe (de) (sau într-) o ~ sau pe lături Într-o rână. 13 (Îlav) Din lature Din profil. 14 (Reg; îs) La lături Sub braț. 15 (Îvp; îlpp) De (sau din) lături de... (sau de laturea, într-o lature a...) În preajma. 16 (Îvp; îal) Alături de... Si: lângă. 17 (Îe) A (se) da (sau a se pune, a se trage, a se feri) în (sau, îvp, de o) lature (sau în lature ori în lături) A (se) da deoparte. 18 (Îae) A face loc să treacă cineva. 19-20 (Îae) A (se) feri din calea cuiva. 21 (Pex; îae) A se eschiva. 22 (Pop; îe) A da (sau a împinge, a arunca) în lături (sau laturi) (sau, reg, a feri în lături) A arunca. 23 (Îae) A îndepărta. 24 (Îae) A abandona. 25 (Înv; îe) A da (sau a pune) în lături (sau într-o ori de o ~) A păstra. 26 (Îae) A ascunde. 27 (Îae) A sustrage. 28 (Pex; îae) A nu lua în considerație. 29 (Îe) A da (sau a deschide) în lături (o ușă, o fereastră etc.) A deschide larg o ușă, o fereastră etc. 30 (Înv; îe) A trece în lături de ... (sau a lăsa de lături) A ocoli. 31 (Pop; îe) (Stai) (sau feri) în lături! Taci! 32 (Îae) Dă-te la o parte! 33 (Îe) A privi (sau a se uita) în lături A privi în altă parte. 34 (Îe) A-și feri privirea în lături A evita să se uite în mod deschis, direct, la cineva sau la ceva. 35 (Pfm; îe) A se uita într-o ~ A trage cu coada ochiului. 36 (Pfm; îe) A privi dintr-o ~ A privi în mod iscoditor. 37 (Îae) A privi bănuitor. 38 (Îae) A privi cu răutate. 39 (Reg; îe) A umbla în laturea cuiva A face curte unei femei. 40 (Îe) A spune (sau a face) ceva pe de lături A spune sau a face ceva pe căi ocolite, în mod indirect. 41 (Îe) A vorbi (sau, reg, a băsădi, a vorovi, a grăi, a buigui) într-o (sau într-altă) lature (sau în lături) A aiura. 42 (Îae) A flecări. 43 (Reg; d. oameni; îe) A fi într-o lature A fi nebun. 44 Parte a unei construcții ce se prezintă ca o prelungire laterală. 45 Fiecare dintre părțile unei construcții în raport cu partea centrală Si: aripă. 46 (Îvr) Teritoriu. 47 (Îvr) Țară. 48 (Înv; îs) Laturea uscată Uscat. 49 (Bis; îs) Laturea cea departe (sau a pământului de gios) ori ~rile iadului Iad. 50 Hotar. 51 (Pex) Locuitori ai unui ținut. 52-53 (Îlav) În (sau din sau, înv, pren ori preste) toate -rile (De) pretutindeni. 54 (Pex) Porțiune de teren din imediata apropiere a unui drum, a unei ape, a unei construcții etc. Si: margine. 55 (D. ape curgătoare; îe) A da pe de lături A se revărsa. 56 (Îvp; îe) A bate (sau a umbla) ~rile A pribegi. 57 (Îvp; îae) A vorbi pe ocolite. 58 (Pop; îe) A ține ~rile A ezita să pășească înainte. 59 (Pop; îae) A înainta în mod șovăielnic. 60-61 Fiecare din (fețele sau) muchiile unui obiect. 62 (Spc) Fiecare din liniile frânte închise care formează un poligon. 63 (Spc) Fiecare din semidreptele care formează un unghi. 64 (Îvp; îla) Pe (de) lături Lăturalnic. 65 (Îlav) Pe (sau de) toate ~ri(le) De jur-împrejurul unui obiect. 66 (Îe) Dintr-o ~ până într-alta Pe toată suprafața. 67 (Îe) A se uita la cineva pe (sau de) toate ~rile A examina cu multă atenție. 68 (Îe) A pune degetul pe ~ra dureroasă A descoperi punctul slab. 69 (Pex) Direcție. 70 (Îvp) Parte înclinată a unei înălțimi Si: coastă, versant. 71 Parte în raport cu întregul. 72 (Pex) Porțiune desprinsă de la una din marginile unui obiect, ale unei suprafețe etc. 73 (Fig) Fiecare din aspectele sub care se poate prezenta un fenomen, o situație, o acțiune etc. 74 (Îlav) Dintr-o (sau sub) o ~ Dintr-un punct de vedere. 75 (Îrg) Tăiș de metal al unui instrument. 76 (Reg) Fiecare dintre carâmbii unei scări. 77 (Reg) Gard cu care se înconjoară căpițele de fân. 78 (Reg) Aripă la moară. 79-80 (Reg) Lăturar¹ (3-4). 81 (Reg) Fâșie lungă și îngustă de pământ Si: lătunoaie (21).

lature sf vz latură

lătura vtr [At: TEODORESCU, P. P. 603 / Pzi: ~rez / E: latură] (Pop) 1-2 A (se) apropia de... 3-4 A (se) așeza alături de...

lătură sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 262 / V: (rar) ~re / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ml *lavatura] 1 (Mpl) Apă care a rămas de la spălatul vaselor, rufelor sau în care s-a spălat cineva Si: spălături, zoaie. 2 (Mpl; pex) Hrană pentru porci din apă rămasă de la spălatul vaselor și din resturi de la mâncare. 3 (Mpl; pex) Resturi nefolositoare Si: gunoi, murdărie, (reg) hâlbe. 4 (Fig) Mâncare gătită, cu un aspect urât și fără gust. 5 (Reg) Vin slab, de proastă calitate Si: poșircă. 6 (Trs) Rest care rămâne în cazane după fierberea fructelor pentru țuică.

lăture sf vz lătură

ALĂTURA (-ur, -urez) I. vb. tr. 1 A pune alături, a așeza unul lîngă altul: alăturați mesele, ca să fie loc pentru toți ¶ 2 A apropia, a aduce alături: la a mea învățătură ia aminte și la cuvintele mele alătură-ți urechea (BIBL.) ¶ 3 A adăuga, a anexa: vei alătura la petițiune și actele legalizate ¶ 4 ‡A pune față în față, a confrunta, a compara: m’am nevoit de am alăturat izvodul slovenesc lîngă cel grecesc (BIBL.). II. vb. refl. 1 A veni alături, a se așeza lîngă cineva sau ceva, a se apropia: apoi, deschizînd un cortel, se alătură de mine (ALECS.) ¶ 2 A sta alături, a fi în atingere, a se hotărnici: moșia se alăturează spre răsărit cu siliștea satului ¶ 3 ‡A se asemăna, a fi asemenea, a se potrivi: omul se alătură cu dobitoacele cele fără minte și să asămănă lor (BIBL.).

ALĂTURAT I. adj. p. ALĂTURA 1 Pus alături, care stă alături, unul lîngă altul, alipit: s’au așezat în jurul celor două mese ¶ 2 Anexat: toate actele aci ~e ¶ 3 Învecinat, alipit: se vedea licărind o lumină slabă în odaia ~ă. ¶ 4 📐 Unghiuri ~e, unghiuri adiacente ¶¶ contr. NEALĂTURAT. II. adv. Pus alături, anexat: aci ~ vă trimit și certificatele cerute.

ALĂTURA, alătur, vb. I. 1. Tranz. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării. 2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «de») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87.

LATURĂ, laturi și (în expresii și locuțiuni) lături, s. f. 1. Parte laterală a unui obiect. Ieși din cameră în antreu, apoi pe ușa ce da într-o latură a casei. DUMITRIU, N. 104. Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. EMINESCU, O. I 98. Sus bat laturile, Jos pică negurele (Cernutul). GOROVEI, C. 64. ♦ Fiecare din cele două părți laterale ale corpului, în dreptul coastelor. Se așezase într-o latură, mai mult cu spatele. SADOVEANU, B. 230. ♦ Parte, direcție. Doar dacă l-or fi pălit dintr-o latură prieteni pe furiș. SADOVEANU, B. 123. ◊ Loc. adv. (Mai ales în legătură cu verbe de mișcare sau cu construcții care exprimă mișcarea) În lături (rar în laturi) = la o parte, într-o parte. Doctorul făcu un salt în laturi și dădu peste o movilă. SADOVEANU, P. M. 300. O fîntînă... cu un capac deschis în lături. CREANGĂ, P. 204. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. Murgu-i sprinten da-n lături sforăind. ALECSANDRI, P. III 282. (În amenințări) În lături, venetici! COȘBUC, P. I 209. Pe lături = într-o parte și în alta. Aruncau priviri pe lături să nu-i zărească cineva. POPA, V. 333. Pe de lături = pe lîngă, fig. pe ocolite, indirect. Proprietarul viei îi plătea bine, dar le mai pica și pe de lături cîștig. DUMITRIU, N. 259. Oanță a trecut pe de lături, luîndu-i înainte. SAHIA, N. 97. Măi copii! cum vreți să spun... de-a dreptul? ori pe de lături? ALECSANDRI, T. I 95. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile = pe marginile. Pe de lăturile curții [vezi] grajdul și odăile pentru slugi. PAS, L. I 83. ◊ Expr. A nu se da în lături = a nu ezita, a nu se codi (de la o acțiune urîtă). Dacă a venit vremea de jertfă, apoi cît m-ajunge partea, nu mă dau în lături. CARAGIALE, O. II 85. Nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. 2. Aspect sub care se poate prezenta un lucru. Trebuie să vă arăt o latură foarte serioasă a acestei probleme, pe care voi n-o cunoașteți. BARANGA, I. 198. 3. (Învechit și popular) Porțiune lăturalnică, bucată de la marginea unei întinderi de pămînt, a unui ținut. Venea-ncetișor, Șchiopătînd, schelălăind, Laturile cam țiind, Dolca, haita cea bătrînă, Ce știa rîndul la stînă. ALECSANDRI, P. P. 55. 4. Fiecare din semidreptele care formează un unghi sau din liniile care mărginesc o figură geometrică. Se miră Filip de precizia cu care erau indicate cifrele pe laturile triunghiului. GALAN, B. I 268. – Variantă: lature (SADOVEANU, B. 106) s. f.

ALĂTURA, alătur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [Var.: lătura vb. I] – V. alături.

A ALĂTURA alătur tranz. 1) A face să se alăture. 2) A mai pune la ceea ce este; a adăuga. 3) fig. A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a confrunta; a compara. /Din alături

A SE ALĂTURA mă alătur intranz. 1) A se așeza alături; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei mișcări, al unui curent ideologic, împărtășindu-i ideile; a adera. ~ la părerea generală. /Din alături

LATURĂ ~i f. 1) Parte laterală a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc. 3) Direcție a unei mișcări (în spațiu sau în timp). ◊ În lături la o parte; într-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care mărginesc o figură geometrică sau dintre semidreptele care formează un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora

alăturà v. 1. a pune alăturea, a anexa, a compara, a pune în paralel; 2. a se apropia: nu poți să te alături de el.

lature f. 1. partea dreaptă sau stângă a corpului: se culcă pe laturea dreaptă; 2. partea laterală, margine: ședea pe laturea carului; 3. Geom. linie mărginașă: triunghiul are trei laturi; 4. parte de loc, direcțiune: vântul suflă din cele patru laturi ale lumii; 5. partea unui lucru în două laturi: templul deschise ale lui portale Em. [Lat. LATERA]. ║ adv. lături (în), la oparte, înapoi.

alătur și -éz, a -á v. tr. (d. alăturea). Pun alăturea: a alătura o bancă de alta. Anexez: a alătura o scrisoare la alta saŭ alteĭa. Compar: a alătura un lucru cu altu. V. refl. Alăturați-vă de zid.

láture f., pl. laturĭ și là (lat. latus, luteris, lature; it. lato, pv. latz, fr. -les- [în Aix-les-Bains], sp. pg. lado). Coastă, parte de la margine: a dormi pe o lature (maĭ des: pe o coastă), a cădea pe o lature, laturile uneĭ corăbiĭ, uneĭ armate. Margine, hotar, limită: laturile lumiĭ. Geom. Linie cu care se mărginește o figură închisă: cele treĭ laturĭ ale unuĭ triunghĭ. În lăturĭ, la o parte: ușile se deschiseră în lăturĭ. Strigăt imperativ: fugĭ în lăturĭ (la o parte)!

!lături (pe de ~) loc. adv.

lături s. f. pl.

alătura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 alătură; conj. prez. 1 sg. să alătur, 3 să alăture

latură s. f., g.-d. art. laturii; pl. laturi

lătură s. f., g.-d. art. lăturii; pl. lături

alătura (a ~) vb., ind. prez. 3 alătură

latură s. f., g.-d. art. laturii; pl. laturi

!lătură s. f., g.-d. art. lăturii, pl. lături

alătura vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 sg. și pl. alătură

în lături (la o parte) loc. adv.

latură s. f., art. latura, g.-d. art. laturii; pl. laturi (și lături în expr.: în lături)

pe de lături loc. adv.

în lături

latură, art. latura, pl. laturi

pe de lături

alătur, alături 2, alătură 3.

lăture, laturi pl., dar : în lături !

LĂTURI s. pl. spălătură, zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hâlbe (pl.). (~ de vase.)

LĂTURI s. pl. spălătură, zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hîlbe (pl.). (~ de vase.)

ALĂTURA vb. 1. v. anexa. 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)

LATURĂ s. 1. (GEOM.) (înv.) plasă. (~ a unui poligon.) 2. v. muchie. 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. v. coastă. 5. v. parte. 6. v. aspect.

LATURĂ s. v. regiune, ținut.

ALĂTURA vb. 1. a (se) anexa, a (se) atașa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)

latură s. v. REGIUNE. ȚINUT.

LATURĂ s. 1. (GEOM.) (înv.) plasă. (~ a unui poligon.) 2. dungă, margine, muchie. (~ patului, a cutiei.) 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. coastă, dungă, parte. (Stă întins pe-o ~.) 5. direcție, parte, sens. (Veneau spre noi din toate ~.) 6. aspect, înfățișare. (~ veselă a lucrurilor.)

latură (laturi), s. f. – 1. Coastă, rînă, flanc. – 2. Bord, margine, țărm. – 3. Extremitate, cap, parte laterală sau terminală a unui obiect. – 4. (Înv.) Regiune, provincie. – Var. lature, pl. lături. Din lat, s. n., din al cărui pl. laturi s-a reconstituit un sing. analogic, cf. fagure, gaură (Caragață, BF, III, 39). Ar putea reprezenta de asemeni și pl. lat. latera (Pușcariu 950; Candrea-Dens., 961; REW 4934; DAR; Candrea; Tiktin), cf. v. it. latora. În sfîrșit, Ascoli, Arch. glott. it., II, 529 și Scriban se gîndesc la lat. latus, lateris, ceea ce pare mai puțin probabil. Pl. laturi pare că s-a specializat în epoca modernă cu sensul de „părți, coaste”, în timp ce pl. lături, se folosește aproape exclusiv în expresii fixe; în lături, adv. (la o parte; aparte, afară; în afară); pe de lături, adv. (de ambele părți; indirect); alături (var. alăturea), adv. (lîngă, aproape de). Der. lăturalnic, adj. (lateral; indirect; ascuns, nedemn), cu suf. -nic; lătural, adj. (lateral), creație artificială a lui Odobescu, după fr. latéral, neuzitată; lăturean, adj. (Trans., periferic; Trans., străin, venetic, de afară); lăturinț, adj. (Banat, străin); lăturiș, adj. (lateral); lăturaș, adj. (lateral); lăturaș, s. m. (locuitor al periferiei sau al unui cartier; înv., locuitor care plătea numai dările la un feudal, fără să aibă obligații față de principe; înv., străin, din afară; muncitor la minele de sare; cal de alături; cal de ajutor; nimfă de țîntar; ultimii dinți ai calului); lăturar (var. lăturaș, lăturință), s. n. (scîndura care se adaugă la căruță, pentru a fi încărcată mai mult); alătura, vb. (a pune alături, a compara; a reuni, a adăuga); delătura, vb. (a despărți), de la expresia de lături; înlătura, vb. (a despărți, a separa; a da deoparte, a suprima); lătunoaie (var. lătunoi, lăturoi), s. f. (răritură, bucată de pînză neapretată și scămoșată; bucată de lemn, scîndură tăiată de lîngă scoarță), de la latură cu suf. augmentativ -oi; lătunoios, adj. (plin de scame; plin de rărituri).

lătură (lături), s. f. – Zoi, apă murdară. – Mr. lătură. Lat. *lavatūra (Pușcariu 951; Candrea-Dens., 935; REW 4953; DAR), cf. alb. ljatirë (Philippide, II, 646), it. lavatura, prov., sp., port. lavadura, fr. lavure. Cf. la. – Der. lăturar, s. n. (Trans., Banat, copaie sau vas pentru lături); lături, vb. (Olt., a spăla superficial, a spăla cu apă murdară).

lături, s.f., pl. – Apă murdără în care s-au spălat vasele. Resturi de mâncare muiate în apă, care se dau la animale: „Și, când le țâpa lături, spălături de vase, slăbănoacele să duceu de acolo” (Bilțiu, 1999: 174). – Probabil lat. lavatura „spălături” (< lat. lavare „a spăla”) (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX) sau din la „a (se) spăla” (DEX).

lături, s.f., pl. – Apă murdară în care s-au spălat vasele. Resturi de mâncare muiate în apă, care se dau la animale: „Și, când le țâpa lături, spălături de vase, slăbănoacele să duceu de acolo” (Bilțiu 1999: 174). – Lat. lavo „a spăla” > der. lat. *lavatura (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).