Definiția cu ID-ul 916746:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LĂSTAR, lăstari, s. m. și lăstare, s. n. Ramură tînără care răsare din rădăcina sau din tulpina unei plante. Salcîmii cu trunchiurile sparte, cu crengile retezate, au dat lăstare noi care leagănă frunziș tînăr în vînt. STANCU, U.R.S.S. 211. Tocmai... răsărea soarele și luceau ca unși c-o vopsea trandafirie lăstarii tineri din vîrfurile stejarilor. SADOVEANU, O. VII 37. Din trunchiul mort... naște viața verdelui lăstar. MACEDONSKI, O. I 162. Vița sădită scoate primăvara lăstare cu frunze și rod. I. IONESCU, P. 248. ♦ (Mai ales la pl.) Copăcei tineri, crescuți, după tăierea unei păduri. Sări dintr-un luminiș, de sub lăstari, un iepuroi bătrîn. SADOVEANU, P. M. 52. Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare, sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O. I 214.