23 de definiții pentru laibăr

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LAIBĂR, laibăre, s. n. 1. (Pop.) Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. (Reg.) Manta lungă și largă pe care o purtau în trecut boierii și negustorii. – Din săs. leibel.

laibăr2 sn [At: ALR I, 1830/792 / Pl: ~e / E: ger laiben] (Reg) Sfredel.

laibăr1 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / V: (înv) ~bel, ~ber, lăibar, lăibru, (reg) leiber / Pl: ~e / E: săs leibel] 1 (Pop) Haină țărănească de postav, stofă etc. scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci Si: vestă, veston, (pop) jiletcă, mânecar, pieptar, (reg) zăbun. 2 (Îrg) Haină lungă și largă, purtată mai ales de boieri. 3 (Mol) Manta lungă și groasă, purtată de ciobani.

LAIBĂR, laibăre, s. n. 1. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă și largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.

LAIBĂR, laibăre, s. n. 1. Haină scurtă pînă în talie, de obicei fără mîneci, strînsă pe corp, care se poartă la țară; pieptar. Era un flăcău voinic, cu laibăr de dimie cenușie. DUMITRIU, N. 153. Din tunică soldățească un biet laibăr a rămas. CONTEMPORANUL, I 567. Luați, feciori, seama bine, Că ș-a mea drăguță vine Cu laibăr și cu pieptar, Cu pieptar cu buzunar. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 426. 2. (Regional) Un fel de manta lungă pe care o poartă ciobanii. ♦ Haină lungă și largă pe care o purtau odinioară boierii.

LAIBĂR ~e n. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie și, de obicei, fără mâneci. [Sil. lai-] /<săș. leibel

laibăr n. 1. mintean (în Oltenia); 2. pieptarul țărancelor tivit cu panglici late. [Sas. LEIBEL].

láĭbăr n., pl. ere (sas. leibel, dim. d. leib, corp). Trans. Vestă blănită. Olt. Mintean, tunică. Munt. Haĭnă femeĭască maĭ largă de umblat pin casă (camizolă, matineŭ). Mold. Iron. Haĭnă lungă și largă de umblat pin casă, maĭ ales halat jidănesc: acest palton e curat laĭbăr jidănesc! – În Dor. lăĭbru, pl. urĭ și e.

lăibar[1] s vz laibăr1 corectat(ă)

  1. Accentuarea este recomandată de definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

laibăr (pop.) s. n., pl. laibăre

laibăr (pop.) s. n., pl. laibăre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LAIBĂR s. v. jiletcă, pieptar, vestă.

LAIBĂR s. mintean, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Transilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)

LAIBĂR s. mintean, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Transilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)

laibăr s. v. JILETCĂ. PIEPTAR. VESTĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

laibăr (laibăre), s. n.1. Vestă, jiletcă. – 2. Veșmînt lung, caracteristic unor evrei din Orient. Săs. leibel (Borcea 195). – Der. laibărac, s. n. (veston, scurtuc), din germ. Leiberrock, prin substituire cu suf. -ac (Pușcariu, Jb., XVIII, 118).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

laibăr, laibăre, s.n. – (reg.) Vestă scurtă, fără mâneci, fără guler, din țesătură de lână, tivită cu postav colorat, purtată și de bărbați și de femei. Mai frecvent întâlnită pe Valea Izei (Bănățeanu, 1965: 122). Port specific populației maghiare și săsești din Transilvania. În Maramureș a pătruns pe la jumătatea sec. XX (idem: 82). – Din săs. leibel, dim. din leib „corp” (Șăineanu, Scriban; Borcea, cf. DER; DEX, MDA).

laibăr, -e, s.n. – Vestă scurtă, fără mâneci, fără guler, din țesătură de lână, tivită cu postav colorat, purtată și de bărbați și de femei. Mai frecvent întâlnită pe Valea Izei (Bănățeanu 1965: 122). Este port specific populației maghiare și săsești din Transilvania. În Maramureș a pătruns pe la jumătatea sec. XX (idem, 82). – Săs. leibel (Borcea cf. DER).

Intrare: laibăr
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laibăr
  • laibărul
  • laibăru‑
plural
  • laibăre
  • laibărele
genitiv-dativ singular
  • laibăr
  • laibărului
plural
  • laibăre
  • laibărelor
vocativ singular
plural
laibel
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
leibăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lăibru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lăibar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
laiber
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

laibăr, laibăresubstantiv neutru

  • 1. popular Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era un flăcău voinic, cu laibăr de dimie cenușie. DUMITRIU, N. 153. DLRLC
    • format_quote Din tunică soldățească un biet laibăr a rămas. CONTEMPORANUL, I 567. DLRLC
    • format_quote Luați, feciori, seama bine, Că ș-a mea drăguță vine Cu laibăr și cu pieptar, Cu pieptar cu buzunar. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 426. DLRLC
  • 2. regional Manta lungă și largă pe care o purtau în trecut boierii și negustorii. DEX '09 DLRLC
  • 3. regional Un fel de manta lungă pe care o poartă ciobanii. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.