lăcomire sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: lăcomi] (Înv) 1 Poftă nestăpânită. 2 Râvnire la ceva ce aparține altcuiva. 3 Dorință nestăpânită de a aduna, de a acapara. 4 Necumpătare. 5-6 (Reg) Râvnire (la dragostea sau) la favoarea cuiva. 7 Atracție puternică față de cineva. corectat(ă)

LĂCOMI, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom.

lăcomi [At: CORESI, EV. 52 / V: (reg) loc~, locomni / Pzi: ~mesc / E: slv лакомитисѧ] 1-2 vri A pofti ceva cu lăcomie. 3-4 vri A râvni la ceva ce aparține altcuiva. 5-6 vri A fi cuprins de o dorință nestăpânită de a acapara cât mai mult Si: aviditate. 7 vr A se arăta fără cumpătare. 8-9 vi (Reg) A râvni (la dragostea sau) la favoarea cuiva. 10 vi (Reg) A simți o atracție puternică față de cineva. 11 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) ochii A-și manifesta, prin privire, dorința fizică provocată de vederea cuiva.

locomi v vz lăcomi

LĂCOMI, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta fără cumpătare. – Din lacom.

LĂCOMI, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau de propoziții secundare cu verbul la conjunctiv) A pofti cu lăcomie, a rîvni la ceea ce aparține altuia, a jindui. Nu vă mai mulțumiți cu ce v-a dat dumnezeu și vă lăcomiți la averea altora! REBREANU, R. I 271. Strîmbătatea care se lăcomește la bunul altuia. RUSSO, O. 28. Lăcomit-am, lăcomit, Lăcomit la șase boi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181.

A SE LĂCOMI mă ~esc intranz. A fi lacom; a manifesta lăcomie. /Din lacom

A LĂCOMI ~esc intranz. A se manifesta ca lacom. /Din lacom

lăcomì v. 1. a fi lacom; 2. fig. a pofti: strâmbătatea care lăcomește la bunul altuia BĂLC.

lăcomésc (mă) v. refl. (vsl. lakomiti sĕ). Mă răped cu lăcomie, poftesc tare: nu te lăcomi la nimica!

lăcomire s. f., g.-d. art. lăcomirii; pl. lăcomiri

lăcomire s. f., g.-d. art. lăcomirii; pl. lăcomiri

lăcomire s. f., g.-d. art. lăcomirii; pl. lăcomiri

!lăcomi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă lăcomesc, 3 sg. se lăcomește, imperf. 1 sg. mă lăcomeam; conj. prez. 1 sg. să mă lăcomesc, 3 să se lăcomească; imper. 2 sg. afirm. lăcomește-te; ger. lăcomindu-mă corectat(ă)

lăcomi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomesc, imperf. 3 sg. lăcomea; conj. prez. 3 să lăcomească

lăcomi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomesc, imperf. 3 sg. lăcomea; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcomească

lăcomesc, -meam 1 imp.

LĂCOMI vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgârci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. a jindui, a râvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)

LĂCOMI vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgîrci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atîta!) 2. a jindui, a rîvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)