lăcaș sn vz locaș

lăcaș n. locuință (cu o nuanță de solemnitate): lăcașuri sfinte. [Ung. LAKÁS], V. locaș.

lăcáș (vechĭ) și locáș (azĭ poetic) n., pl. urĭ și e (ung. lakas. Locaș supt infl. luĭ loc). Loc, locuință: biserica e locașu luĭ Dumnezeŭ, munțiĭ îs locașu vulturilor.

LOCAȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcaș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

locaș² smf [At: CANTEMIR, HR. 470 / Pl: ~i, ~e / E: loc + -aș] (Îvr) Locuitor (1).

locaș¹ sn [At: CORESI, EV. 251 / V: (reg) lăc~, lec~ / Pl: ~uri, ~e / E: mg lakás] 1 (Asr) Construcție în care locuiește sau poate locui cineva Si: casă, încăpere, (reg) locoșag (1). 2 (Asr; pgn) Orice construcție în care se poate adăposti cineva Si: adăpost, sălaș, (reg) locoșag (2). 3 (Pop; îe) A da (cuiva) ~ A primi pe cineva în casă Si: a adăposti, a găzdui. 4 (Îvr; îe) A lua ~ A se adăposti. 5 (Îs) ~ sfânt (sau dumnezeiesc) Biserică. 6 (Îas) Mănăstire. 7 (Rar; îas) Templu. 8 Clădire în care se desfășoară activitatea unei instituții publice Si: sediu, (reg) locoșag (3). 9 (Pan) Spațiu amenajat, care oferă protecție Si: (reg) locoșag (4). 10 (Pan; șîs ~ de veci) Mormânt. 11 (Rel; pan) Spațiu imaginar în care se află sălașul lui Dumnezeu, sfinții, îngerii, zeii, sufletele celor morți etc. Si: (îvr) local (20), (reg) locoșag (5). 12 (Pan) Loc de adăpost al animalelor Si: (reg) locoșag (6). 13 (Pop) Spațiu limitat. 14 (Îvp) Teritoriu locuit de o populație. 15 Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot.

LOCAȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcaș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

LOCAȘ, locașuri, s. n. 1. Loc în care cineva își are adăpostul sau locuința; încăpere, așezare, casă. Nimeni n-a afla locașul unde ea s-ascunde tainic. EMINESCU. O. I 83. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpînd locaș al său, E verde și frumoasă sau veștejește, moare Sub dintele lui rău? BOLINTINEANU, O. 192. La fagul Mihului, Locașul voinicului. ALECSANDRI, P. P. 208. ◊ (Bis.) Locaș sfînt = clădire dedicată cultului; biserică, mănăstire. Eu m-oi face Un mic dăscălaș La cel sfînt locaș. ALECSANDRI, P. P. 9. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic pentru a fi ocupat de altă piesă sau de alt sistem tehnic. Șanțurile dintr-un piston formează locașurile segmenților. – Variantă: lăcaș (GOGA, C. P. 69, VLAHUȚĂ, O. A. 51, ALECSANDRI, P. I 198, ALEXANDRESCU, P. 134) s. n.

LOCAȘ ~uri n. 1) Încăpere de locuit; locuință. ◊ ~ sfânt (sau dumnezeiesc) biserică sau mănăstire. /<ung. lakás

locaș n. V. lăcaș: locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar AL. [Grafie modernă, pentru lăcaș, sub influența lui loc].

locáș, V. lăcaș.

!lăcaș (așezământ) s. n., pl. lăcașuri

!lăcaș/locaș² (așezământ) s. n., pl. lăcașuri/locașuri

locaș (gol într-o piesă) s. n., pl. locașuri

locaș² (așezământ) v. lăcaș

locaș¹ (gol într-o piesă) s. n., pl. locașuri

locaș s. n., pl. locașuri

locaș, pl. locașuri

locaș, -șuri.

LOCAȘ s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

LOCAȘ s. v. clește.

locaș s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.

LOCAȘ s. (TEHN.) capră, clește, matcă, plăsele (pl.). (~ dulgherului.)