luătură sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/3 / Pl: ~ri / E: lua + -(ă)tură] (Înv) 1 Îndepărtare prin extragere, scoatere etc. a unei părți dintr-un întreg Si: luare (7). 2 Bir. 3 Rapacitate. 4 Plecare cu scopul de a începe o treabă. 5 (Pop) N-are ~ Se spune despre caii sau vitele care refuză să facă o muncă grea. 6 (Îae) Se spune despre oamenii care nu au spor la vorbă sau la treabă.

luătúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Pofta de tot lua, rapacitate. (N. Cost. 2, 33).