luterie sf vz loterie

LUTERIE s. f. 1. profesiunea de lutier. 2. fabrică, magazin de instrumente muzicale cu coarde. (< fr. lutherie)

loterie sf [At: (a. 1795) IORGA, S. D. XII, 119 / V: (înv) lut~, lutr~ / Pl: ~ii / E: fr loterie] 1 Joc de noroc care constă în emiterea unor bilete prevăzute cu numere sau combinații de numere, dintre care, prin tragere la sorți, unele sunt declarate câștigătoare, dând dreptul posesorilor lor la premii în bani, în obiecte de valoare etc. Si: loto (3). 2 (Fig) Situație în care hotărâtor este norocul.

lutrerie sf vz loterie

LOTERIE, loterii, s. f. Joc de noroc, în care, după ce s-a pus în vînzare un anumit număr de bilete numerotate, se trag la sorți cîteva numere care atribuie posesorilor lor premii în bani sau în obiecte de valoare; fig. hazard, întîmplare, noroc. Pe zi ce trece, studenții se conving că examenul nu e «o loterie», că, dacă înveți cu seriozitate și după plan bine întocmit, nu se poate să nu obții calificative bune. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872.

LOTERIE s.f. Joc de noroc în care se trag la sorți numerele cîștigătoare. ♦ (Fig.) Noroc, hazard. [Gen. -iei. / cf. fr. loterie, it. loteria].

LOTERIE s. f. joc de noroc în care se trag la sorți numerele câștigătoare; loto (2). ◊ (fig.) noroc, hazard. (< fr. loterie)

LOTERIE ~i f. 1) Joc de noroc în care se trag la sorți bilete numerotate, dintre care unele sunt câștigătoare. Bilet de ~. 2) fig. Concurs de împrejurări neprevăzute; noroc; hazard. [G.-D. loteriei] /<fr. loterie

loterie f. 1. joc în care loturile sunt trase la sorți; 2. fig. afacere de hazard.

*loteríe f. (fr. loterie, d. it. lotteria. V. loton), Un joc de noroc la care, după ce ți-aĭ luat un bilet orĭ maĭ multe, se trag sorțiĭ și se atribue cîștigu saŭ cîștigurile biletuluĭ al căruĭ număr a ĭeșit cîștigător: loterie particulară saŭ de stat. Fig. Lucru saŭ afacere care depinde de noroc: fericirea și nefericirea îs une-orĭ o loterie.

loterie s. f., art. loteria, g.-d. art. loteriei; pl. loterii, art. loteriile (desp. -ri-i-)

loterie s. f., art. loteria, g.-d. art. loteriei; pl. loterii, art. loteriile

loterie s. f., art. loteria, g.-d. art. loteriei; pl. loterii, art. loteriile

loterie

LOTERIE s. v. hazard, întâmplare.

loterie s. v. HAZARD. ÎNTÎMPLARE.

luterie, arta construirii instrumentelor cu coarde și arcuș, termen derivat din cel atribuit construirii lautei*. Limitând termenul la arta construirii vl., dificultățile întâmpinate de cercetători privesc nu numai stabilirea primilor autori de vl., dar și locurile de origine ale acestui instr. Totuși veritabila istorie a l. începe în Italia, însumând peste două sec. de strădanii, de continui aspirații spre perfecțiune. În sec. 16, școala din Brescia întră în instorie prin Gasparo da Salo, Giovanni și Pietro Maggini; școala cremoneză prin familiile Amati, Guarneri și Stradivari; școala napolitană prin familiile Rugg[i]eri, prin Grancino, Testore etc. Ca și în istoricul școlilor de vl., cercetătorul poate urmări influența geniului constructorilor it. în toate țările care aveau deja o tradiție în construirea lautelor sau a vechilor viole*. Se poate studia enigmatica personalitate a lutierului Gaspard Duiffoprugcar, de origine tiroleză, dar a cărui activitate s-a desfășurat întâi la Bologna, apoi la Lyon. Școala de la Mirecourt creează un fond de lucrări care a format mulți lutieri fr. Familia Vuillaume, sau numele unor Lupot (care se remarcă prin imitarea perfectă a instr. lui Stradivari), Chappuy sau Bernardel și Gand, ilustrează prestigiul l. fr. între 1750-1880. În etapa contemporană, se remarcă Hell și Paul Kaul (care semnează două viori „Enesco”). Școala tiroleză inițiată de Jakob Steiner, elev al lui Nicolò Amati, înscrie numele unor iluștri constructori, ca Albanus (Alvani), Thir, Klotz. În România, în care instr. popular cel mai răspândit este vioara, în care lemnul de rezonanță este cunoscut în întreaga lume, nu s-a profilat o școală de lutieri. Totuși anumite talente care au studiat cu meșteri străini și-au câștigat un nume prin maniere personale de lucru. Reținem: Cărbunescu, Rădulescu, Scheffler, prof. Bianu, Apăteanu, Macarie, Pohoryles, Paraiciuc, Megasiuc, Știrbulescu, Ichimescu și meșterul, cel mai autorizat în materie, Iosif Pollak. La Reghin se încearcă, depășirea stadiului de fabrică, pentru a se trece și la construcția manufacturată. În fruntea strădaniilor se află R. Boiangiuc.