lustruit¹ sn [At: DLR ms / E: lustrui] 1 Șlefuire. 2 Gătire. 3 Laudă. 4 (Îs) Mașină de ~ Mașină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. 5 (Îs) Piatră de ~ Piatră de fildeș, de agat sau de onix, de forma unei lopățele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care servește la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărți și la reviste.

lustruit², ~ă a [At: EMINESCU, N. 35 / V: (reg) ~rit / Pl: ~iți, ~e / E: lustrui] 1-3 Care are lustru² (1, 5-6). 4 (Fig; d. oameni) Ferchezuit.

LUSTRUIT, -Ă, lustruiți, -te, adj. Cu lustru; lucios. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită. ISPIRESCU, L. 38. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit. EMINESCU, N. 35. Armele Lustruite Cu platoșe Zugrăvite. TEODORESCU, P. P. 478. ♦ Fig. (Peiorativ) Meșteșugit, căutat, artificial. Fraza lustruită nu ne poate înșela. EMINESCU, O. I 151.

lustrit, ~ă a vz lustruit

lustrui [At: POLIZU / V: (îvr) ~ului / Pzi: ~esc / E: lustru² + -ui] 1 vt A da lustru² (1) prin frecare unui obiect Si: a șlefui, (îvr) a lustra. 2-3 vtr (D. oameni) A (se) ferchezui. 4-5 vtr (Pex) A (se) pune într-o lumină favorabilă Si: a (se) lăuda.

lustrului v vz lustrui

lustrurit, ~ă a vz lustruit²

LUSTRUI, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru, a face să lucească suprafața unui lucru. A lustrui mobila. ▭ Darabanii își lustruiră curelele. SADOVEANU, O. VII 68. ♦ Refl. Fig. A se pune într-o lumină favorabilă; a se făli, a se lăuda. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el Sub a numelui tău umbră. EMINESCU, O. I 134.

A LUSTRUI ~iesc tranz. (obiecte, suprafețe) A supune unor operații speciale (frecare, poleire, șlefuire etc.) pentru a da lustru. ~ o mobilă. /lustru + suf. ~ui

A SE LUSTRUI mă ~iesc intranz. 1) A se găti manifestând o deosebită grijă pentru aspectul exterior. 2) fig. A-și atribui calități, merite, etalându-le; a se prezenta într-o lumină foarte favorabilă; a se lăuda. /lustru + suf. ~ui

lustruì v. a da lustru, a polei.

lustruĭésc v. tr. (d. lustru). Daŭ lustru: a lustrui ghetele (dacă e cu vax, se poate zice a văxui), parchetu.

lustruit s. n.

lustruit s. n.

lustruit s. n.

lustrui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiesc, 3 sg. lustruiește, imperf. 1 lustruiam; conj. prez. 1 sg. să lustruiesc, 3 să lustruiască

lustrui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiesc, imperf. 3 sg. lustruia; conj. prez. 3 să lustruiască

lustrui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiesc, imperf. 3 sg. lustruia; conj. prez. 3 sg. și pl. lustruiască

lustrui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lustruiesc, conj. lustruiască)

a avea luneta lustruită expr. a avea vedere bună, a vedea bine

bufet lustruit expr. (intl.) persoană bine îmbrăcată.

fabrica de tuns ouă / de împins vagoane și lustruit tampoane expr. (glum.) loc inexistent; nicăieri.

LUSTRUIT adj. 1. fățuit. (Obiect ~.) 2. lucios, luciu. (O suprafață ~.) 3. v. șlefuit. 4. văcsuit. (Încălțăminte ~.)

LUSTRUIT s. 1. v. lustruire. 2. lustruire, șlefuire, șlefuit, (înv.) sclivisire. (~ul suprafeței unui metal.) 3. lustruire, văcsuire. (~ul pantofilor.)

lustruit², -ă adj. I 1 (despre suprafețele netede ale unor obiecte) fățuit². Tava de argint lustruită strălucește. Mobila lustruită sclipește în lumina candelabrului. 2 (despre suprafețe) lucios, luciu², <reg.> lustrit, <înv.> lustros, <fig.; rar> lins². Pe tăblia lustruită a mesei se află un milieu. 3 (despre suprafețe metalice cu asperități sau neregularități) netezit², șlefuit², <înv. și reg.> leit, sclivisit, <înv.> poleit². Toporul are tăișul lustruit. 4 (despre obiecte de încălțăminte) văcsuit². Totdeauna pleacă în oraș cu pantofii lustruiți. 5 (ind. piel.; despre obiecte din piele) glasat. 6 (fam.; despre țesături, despre articole de lenjerie sau de îmbrăcăminte spălate etc.) v. Apretat². Scrobit². Tare. II fig. 1 (în opoz. cu „firesc”, „natural”; iron.; despre limbaj, stil etc.) v. Afectat¹. Artificial. Artificios. Bombast. Bombastic. Căutat². Confecționat². Convențional. Declamativ. Declamator. Discursiv. Ditirambic. Emfatic. Fals. Făcut². Grandilocvent. Manierat. Nefiresc. Nenatural. Pompieresc. Pompieristic. Pompos. Pretențios. Prețios. Retoric. Ronflant. Sforăitor. Sonor. Sunător. Umflat. 2 (în opoz. cu „neîngrijit”; peior.; despre oameni) v. Aranjat². Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheș. Ferchezuit. Gătit². Îngrijit.

lustruit¹ s.n. 1 fățuială, fățuire, fățuit¹, lustruire, <rar> lustruială, lustruitură, <înv.> lustru. 2 lustruire, șlefuire, șlefuit¹, <rar> lustruială, <înv. și reg.> sclivisire, <înv.> lustru. 3 lustruire, văcsuire, <rar> lustruială, văcsuit¹, <reg.> puțuială, puțuitură, puțuluială. 4 (ind. piel.) glasare, lustruire.

LUSTRUIT s. 1. fățuială, fățuire, fățuit, lustruire. (~ unui obiect.) 2. lustruire, șlefuire, șlefuit, (înv.) sclivisire. (~ suprafeței unui metal.) 3. lustruire, văcsuire. (~ pantofilor.)

LUSTRUIT adj. 1. fățuit. (Obiect ~.) 2. lucios, luciu. (O suprafață ~.) 3. netezit, șlefuit, (reg.) leit, (înv.) sclivisit. (Metal ~.) 4. văcsuit. (Încălțăminte ~.)

LUSTRUI vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. v. șlefui. 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)

lustrui vb. IV. I tr. 1 (compl. indică suprafețele netede ale unor obiecte) a fațui, <înv.> a lustra, a perdăfui. Lustruiește o tavă de argint. A lustruit mobila cu o soluție specială. (compl. indică metale, pietre prețioase etc.) a șlefui, <înv. și reg.> a sclivisi. Bijutierul lustruiește diamantele cu scopul de a le mân valoarea și strălucirea. 3 (compl. indică obiecte de încălțăminte) a face, a văcsui, <reg.> a glănțui, a puțui, a puțului, a șuvixui, <înv.> a perdăfui. Și-a lustruit pantofii cu cremă neagră.(ind. piei.; compl. indică obiecte din piele) a glasa. 5 (compl. indică arme, alămuri etc.) a curăța, a furbisa. Și-a lustruit lama săbiei. 6 (tehn.; reg.; compl. indică suprafețe metalicecu asperități sau neregularitâți) v. Netezi. Șlefui. II refl. fig. (despre oameni) 1 (iron.; de obicei cu determ. introduse prin prep. „cu”) v. Făli. Fuduli. Lăuda. Mândri. 2 (peior.) v. Aranja. Dichisi. Ferchezui. Găti. împodobi,

LUSTRUI vb. 1. a fățui. (A ~ un obiect.) 2. a șlefui, (înv. și reg.) a sclivisi. (A ~ un metal.) 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.)