LUDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație de Ludovic al XIII-lea, care a circulat și în Țările Române. – Din n. pr. Ludovic.

ludovic sm [At: BARONZI, I. G. 551/8 / Pl: ~ici / E: Ludovic] Monedă veche franceză de aur, pusă în circulație de Ludovic al XIII-lea, care a circulat și în țările române Si: (înv) luidor.

LUDOVIC, ludovici, s. m. Numele unei vechi monede de aur franceze, pusă în circulație începînd de la Ludovic al XIII-lea. (Fig.) Am făcut multe căsătorii în viață, dar întotdeauna se mărită livada cu casa, ori pomătul cu grădina sau ludovicii cu francii. CONTEMPORANUL, II 288.

Ludovic (Ludwig) m. numele mai multor împărați ai Germaniei: LUDOVIC I (Debonarul), fiul lui Carol Magnu, avu să lupte contra propriilor săi fii (814-840); LUDOVIC II (cel June), rege al Italiei (855-875); LUDOVIC III (cel Orb), nepotul celui precedent (900-903); LUDOVIC IV (Copilul), ultimul împărat carlovingian, la a căruia moarte coroana deveni electivă (908-911); LUDOVIC V (Bavarezul), se luptă contra rivalilor si papilor (1314 -1347).

Ludovic (Louis) m. numele mai multor regi ai Franței: LUDOVIC (Debonarul), v. mai sus; LUDOVIC II (Gângavul), muri pe neașteptate (863-882); LUDOVIC IV (Ultramarinul), se luptă cu Ungurii și cu Normanzii (921-954); LUDOVIC V (Trândavul), ultimul rege carlovingian (936-937); LUDOVIC VI (cel Gros), favoriză emanciparea comunelor în Franța (1118-1137); Ludovic VII (cel June), luă parte la a doua cruciată (1137-1180); Ludovic IX (cel Sfânt), domni întâiu sub regența mamei sale, Blanca de Castilia; întreprinse a șaptea cruciată, când rămase prizonier la Arabi; întors în Franța, administra țara cu înțelepciune 20 de ani și muri de ciumă la Tunis (1226-1270); LUDOVIC XI dete o lovitură de moarte feudalității (1461-1483); Ludovic XII (Părintele poporului), duce de Orleans, unicul reprezentant al ramurei Valois-Orleans (1462-1515); Ludovic XIII (cel Drept), fiul lui Henric IV, domni sub regența mamei sale Maria de Medicis și având ca ministru pe cardinalul Richelieu (1610-1643); LUDOVIC XIV (cel Mare), fiul celui precedent și succesorul său sub regența mamei sale Ana de Austria; domnia sa ilustrată prin ministerele lui Mazarin și Colbert, fu semnalată prin pacea din Vestfalia (1648), prin turburările Frondei (1652), prin tractatul din Aix-la-Chapelle (1668) si prin pacea din Nimègues (1679); în interior, Ludovic XIV, rege absolut, luă sub protecțiunea sa literele, științele și artele; el comise greșala de a revoca în 1685 edictul din Nantes (1643-1715); LUDOVIC XV, care avu să susție răsboaiele de succesiune din Austria și cel de Șapte ani (1710-1774); LUDOVIC XVI, mort pe eșafod, victima Revoluțiunii (1774-1793); LUDOVIC XVIII, fratele lui Ludovic XVI, fu alungat de Napoleon în 1814; întors, domni până la moartea sa (1824); LUDOVIC-FILIP I, domni dela 1830-1848 (m. 1850).

Ludovic (Lajos) m. numele mai multor regi ai Ungariei: LUDOVIC I (cel Mare), rege al Ungariei (1342) și al Poloniei (1370), principe răsboinic și bun administrator, fu învins de Vladislav Basarab (1369): LUDOVIC II, rege al Ungariei și al Boemiei (1516-1526).

Ludovic (Luiz) I m. rege al Portugaliei, urmă fratelui său Pedro V (1838-1889) și avu ca succesor pe fiul său DON CARLOS, duce de Braganța. V. Carlos I.

*lúdovic m. (d. numele luĭ Ludovic XIII al Franciiĭ). O veche monetă de aur franceză care valora 24 de livre și care datează de la Ludovic (Louis) XIII. (Azĭ în Francia se zice louis cu înț. de „napoleon”, adică „20 de francĭ”).

ludovic s. m., pl. ludovici

ludovic s. m., pl. ludovici

ludovic s. m., pl. ludovici

LUDOVIC (Stilul ~), denumire dată unor stilul în arhitectură, sculptură și artele decorative în Franța. Epocile de dezvoltare a unui stil nu se suprapun exact anilor de domnie a regelui al cărui nume îl poartă. 1. Stilul L. al XIII-lea, ale cărui caracteristici apar din timpul domniei lui Henric al IV-lea, este o sinteză a barocului european, tranziție de la Renaștere la epoca lui L. al XIV-lea. Arhitectura dominată de F.r Mansart și de L. Le Vau, impune alternanța pietrei cu cărămida. Sobrietății clădirilor li se opune bogăția artelor decorative și creațiile manufacturilor Savonnerie și Gobelins. 2. Stilul L. al XIV-lea reprezintă răspunsul clasicizat la barocul din restul Europei. Regele, numit Regele Soare, impune o decorație somptuoasă clădirilor (Versailles, Luvru), realizându-se armonia între decorația arhitecturală și mobilier. 3. Stilul L. al XV-lea preia stilul rococo european, căruia îi imprimă o notă clasicizantă. Gustul nu mai este al marilor palate, ci al apartamentelor și reședințelor confortabile, luminoase și elegante. Liniile agitate ale mobilelor se vor simplifica, pregătind astfel epoca următoare. 4. Stilul L. al-XVI-lea este caracterizat printr-o largă inspirație din arta antică greco-romană, bogată sursă de elemente decorative. Sinteza, în arhitectură, este reprezentată de Micul Trianon și hotelurile particulare din Place de la Concorde, ridicate de Y. Gabriel.

LUDOVIC, numele a trei regi ai Bavariei din dinastia de Wittelsbach. Mai important: L. II (1864-1886). A luat parte la Războiul Austro-Prusian (1866) de partea Austriei, iar în 1870-1871 la Războiul Franco-Prusian de partea Prusiei. A sprijinit artele și muzica. Admirator și protector al lui R. Wagner. S-a sinucis.

LUDOVIC, numele a doi regi ai Ungariei. Mai important: L. I de Anjou, rege al Ungariei (1342-1382) și al Poloniei (1370-1382). A purtat numeroase războaie împotriva Regatului Neapolelui (1347-1348, 1350), Veneției (1357-1358), Letoniei (1371, 1372 și 1377), a cucerit Dalmația și Croația și a subordonat autorității sale Bulgaria, Bosnia și Serbia.

LUDOVIC, numele mai multor regi și împărați germani. Mai importanți: L. I cel Pios, rege al francilor și împărat al Occidentului (814-840, încoronat în 816). Domnia i-a fost tulburată de răscoala fiilor săi (Lothar, Pepin și Ludovic Germanicul), provocată de problema succesiunii la tron. Detronat (830, 833) și readus la tron. 2.L. II Germanicul, rege al Germaniei (843-876). Împreună cu fratele său, Carol cel Pleșuv, a înfrânt pe Lothar I la Fontenoy (841). Prin tratatul de la Verdun (843) devine rege al părții de est a fostului Imperiu Carolingian. A luptat în S Italiei împotriva longobarzilor. 2. L. IV de Bavaria, rege al Germaniei și împărat (1314-1347, încoronat în 1328), din dinastia Wittelsbach. S-a aflat, între 1314 și 1322, în conflict cu Frederic de Austria, pe care l-a învins și l-a luat prizonier în bătălia de la Mühldorf (1322). A întreprins o campanie în Italia (1327-1330), a cucerit Roma și a instalat în scaunul papal pe Pietro Rainalducci (antipapa Nicolae V).

LUDOVIC (LOUIS), numele a 18 regi ai Franței. Mai importanți: L. I cel Pios, împărat (814-840). V. Ludovic, împărați și regi germani. 2. L. VI cel Gros (1108-1137). A promovat o politică de centralizare, restabilind ordinea în domeniul regal (mai ales Île-de-France). A luptat împotriva regelui Henric I al Angliei și a împăratului Henric V. 3. L. VII cel Tânăr (1137-1180). A condus, fără succes, a doua cruciadă (1147-1149). În 1152, în urma divorțului de ducesa Aliénor dAquitania și a căsătoriei acesteia cu regele englez Henric II, a pierdut Aquitania. 4. L. VIII Leul (1223-1226). A luptat cu englezii, cucerind Poitou, Saintonge, Limousin, Périgord ș.a. 5. L. IX cel Sfânt (1226-1270). A desfășurat o politică de centralizare a statului, reorganizând justiția, armata și sistemul monetar. În urma luptelor cu englezii, prin Pacea de la Paris (1259) a obținut Normandia, Anjou, Maine și Poitou. A întreprins două cruciade; a șaptea (1248-1254) în Palestina, pentru a o elibera de sub dominația Egiptului și a opta (1270, în Tunisia, unde moare de ciumă). Canonizat (1297), este comemorat la 25 aug. 6. L. XI (1461-1483). A întărit considerabil puterea regală centrală, înfrângând, cu ajutorul cantoanelor elvețiene, o coaliție a marilor seniori feudali francezi, în frunte cu Carol Temerarul. În urma Tratatului de la Arras (1482) a anexat ducatul Burgundiei. Adept al unei politici economice mercantiliste. 7. L. XII (1498-1515). Printr-o serie de războaie a urmărit să anexeze teritorii în Italia, dar a fost înfrânt. 8. L. XIII (1610-1643). A fost tutelat în actele sale de autoritate monarhică de cardinalul Richelieu și de mama sa, Maria de Medici. În timpul său, Franța a intrat în Războiul de 30 de Ani (1635). 9. L. XIV cel Mare (supranumit Regele Soare) (1643-1715). În timpul minoratului său (până în 1661), statul a fost condus de cardinalul Mazarin și mama sa, Ana de Austria. Prin înăbușirea Frondei și datorită activității unor colaboratori iluștri, ca Mazarin, Louvois, Colbert, a netezit calea spre instaurarea absolutismului regal, care a atins apogeul în timpul domniei lui (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”). În 1685 a revocat Edictul din Nantes. A promovat o politică externă de anexiuni: Războiul de Devoluție împotriva Spaniei, încheiat cu Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1668), războiul împotriva Olandei, încheiat prin Pacea de la Nijmegen (1678), războiul cu Liga de la Augsburg, terminat prin Tratatul de la Ryswick (1697), Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei, sfârșit cu tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714). Aceste războaie și luxul Curții regale au ruinat Franța. În timpul domniei lui au înflorit artele, literatura și științele („secolul lui L. XIV”). 10. L. XV (1715-1774). Sub regența lui Filip II duce de Orléans (1715-1723). În prima parte a domniei sale se remarcă guvernarea cardinalului de Fleury (1726-1743). A participat la Războiul de Succesiune la Tronul Poloniei (1733-1735), la Războiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748) și la Războiul de 7 Ani (1756-1763). 11. L. XVI (1774-1792). A încercat să stăvilească criza regimului feudal absolutist, dar a fost detronat (1792) de Revoluția Franceză (1789-1794), condamnat și ghilotinat (1793). 12. L. XVIII (1814-1815 și 1815-1824). A promovat o politică internă de restaurare a privilegiilor pierdute în timpul Revoluției Franceze și a Imperiului. Unul dintre inițiatorii Sfintei Alianțe. În ultimii ani, sub influența ultraregaliștilor conduși de Villèle, a intervenit în Spania, înăbușind revoluția de aici.

LÚDOVIC (< n. pr. Ludovic) s. m. (În sec. 17-19 în Franța) Monedă de aur cu efigia lui Ludovic XIII și succesorii săi.

Ludovic Răspîndit în Occident și foarte frecvent mai ales în Franța, Germania și Italia, Lúdovic este un vechi nume de origine germanică. Compus din hlod - „glorie, glorios” și wig- „bătălie, luptă”, elemente frecvente în onomastica germanică (→ Clotilda; Robert; Rudolf etc.), Hlowig sau Hlodowig este cunoscut la franci încă din sec. 5 (sub forma latinizată Clodoveus, Clodovicus, de aici Clovis, numele a fost purtat de întemeietorul și primul conducător, între 481 – 511, al regatului francilor din Galia, cel care îi creștinează pe franci și își stabilește reședința la Paris). Devenit nume tradițional al regilor și împăraților franci din dinastiile merovingiană (întemeiată de un legendar Meroveu) și carolingiană (întemeiată de Pepin cel Scurt în 751 și trăgîndu-și numele de la → Carol cel Mare, această dinastie rămîne la putere pînă în 987), purtat apoi și de 18 regi ai Franței, Ludovic are o impresionantă continuitate pe parcursul a nu mai puțin de 14 secole (sec. 5 – 19). Cum se explică evoluția de la Hlod(o)wig la formele actuale? Încă din sec. 8-9, în Franța, sunetul -h- a dispărut atunci cînd se găsea înaintea lui l, n, r, w; din această perioadă sînt atestate formele Lhodowicus, Lodovicus, Ludovicus (în texte latine), Lodewig, Lud(e)wig (în germană) sau Lodhuvicus (în Jurămintele de la Strasbourg, primul text de limbă franceză, de la jumătatea sec. 9). Intrat în onomastica populară, vechiul nume germanic ajunge în Franța la forma Louis, care, împrumutată de italieni, devine Luigi (ca și alte cuvinte în -is, devenit -igi: Paris – Parigi), iar în maghiară Lajos. Dacă Lúdovic și Ludovíca sînt mai rare la noi (în Transilvania, numele, întrucît este calendaristic, poate fi explicat prin influența latino-catolică), mult mai frecvent este astăzi fem. Luíza, formă de proveniență apuseană (fr. Louise) sau maghiară (în anumite cazuri). ☐ Fr. Louis, Louise, germ. Ludwig (hipoc. Ludi, Lutz, Wickl, Wiggi etc.), Ludowika, Luise, it. Lodovico, Lodovica, Luigi (frecvent), Luisa, sp. Luis, magh. Lajos, Ludovika, Lujza, bg., rus. Luiza etc. ☐ Dintre cei 18 regi ai Franței, purtători ai acestui nume, îi amintim pe Ludovic al XlV-lea (1643 – 1715), supranumit „regele soare”, Ludovic al XVI-lea (1774 – 1792), detronat de Revoluția burgheză și ghilotinat în 1793, Ludovic al XVIII-lea (1814-1824). ☐ O serie de stiluri din artele decorative păstrează numele unor regi, în timpul cărora s-au dezvoltat: Ludovic XII, XIII, XIV, XV, XVI. Ca nume de regi și împărați, Ludovic este cunoscut și în istoria Ungariei (Ludovic de Anjou, învins de domnii români Bogdan I și Vladislav I), Bavariei și Germaniei. Din istoria culturii europene, compozitorul Ludwig van Beethoven, biologul Louis Pasteur, scriitorul Luigi Pirandello.

LUDOVIC BONAPARTE v. Napoleon III.

LUDOVIC FILIP I (LOUIS-PHILIPPE I), rege al Franței (1830-1848), din familia Bourbon-Orléans. Supranumit „regele-bancher”. A dobândit tronul în urma Revoluției din iul. 1830. A promovat o politică conservatoare, având ca principal sfetnic pe Guizot. Pe plan extern, a încurajat tendințele de expansiune colonială. Înlăturat de Revoluția din febr. 1848.

LUDOVIC MAURUL v. Sforza, Lodovico.