LUCRĂTURĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură.

lucrătură sf [At: BIBLIA (1688) 247² / Pl: ~ri / E: lucra + -(ă)tură] 1 (Rar) Confecționare. 2 Fel de a fi realizat Si: execuție. 3 (Fig) Uneltire împotriva cuiva.

LUCRĂTURĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. – Lucra + suf. -ătură.

LUCRĂTURĂ, lucrături, s. f. 1. Felul cum este executat un lucru sau o lucrare făcută cu mîna; execuție. Lucrătură venețiană din epoca lui Lorenzo Celso. C. PETRESCU, R. DR. 64. Mare-i și frumoasă [clădirea]... Dar, cum este ea, Zău, pre legea mea, C-aia lucrătură Și ferecătură Mi-e de-nvățătură. TEODORESCU, P. P. 468. 2. Fig. (Familiar) Uneltire (împotriva cuiva). Lică... nu se aflase străin de lucrătura de la club. C. PETRESCU, Î. II 135.

lucrătúră f., pl. ĭ. Modu de a lucra: după lucrătură se cunoaște maestru.

lucrătură (desp. lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrăturii; pl. lucrături

lucrătură (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrăturii; pl. lucrături

lucrătură s. f. (sil. -cră-), g.-d. art. lucrăturii; pl. lucrături

LUCRĂTURĂ s. execuție. (O ~ artistică.)

LUCRĂTURĂ s. v. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire.

LUCRĂTURĂ s. execuție. (O ~ artistică.)

lucrătură s. v. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. UNELTIRE.

lucrătură, lucrături s. f. intrigă, uneltire (îndreptată împotriva cuiva)