LUCRARE, lucrări, s. f. I. Acțiunea de a lucra. 1. (Învechit) Muncă, activitate, sforțare pentru a realiza ceva. Am căutat și voi căuta a trage pe Magheru în sfera noastră de lucrare. GHICA, A. 425. Republica este un stat în care oamenii adunați îngrijăsc singuri de soarta lor fără a-și pune stăpîni pe cap, avînd în lucrarea lor drept regulă dreptatea și drept țintă frăția. BĂLCESCU, O. I 350. Pămîntul da de la sine, fără muncă și lucrare Tuturor deopotrivă și adăpost și mîncare. CONACHI, P. 296. 2. Prefacerea unui material brut într-un obiect de formă sau cu întrebuințare determinată; prelucrare. Erau și ei [celții] pricepuți în lucrarea fierului. IST. R.P.R. 27. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe efectuarea, executarea, a pune în practică. Căta deci vreme cu prilej să-și puie în lucrare cugetul său. ISPIRESCU, L. 130. Legiuiri înțelepte și prevăzătoare, pe care le și pune în lucrare o sistemă de administrațiune regulată ca ceasornicul. ODOBESCU, S. III 37. Poate ar fi mai întîrziat a-și pune în lucrare planul. NEGRUZZI, S. I 144. ♦ Lucrarea pămîntului = cultivarea pămîntului, agricultură. II. Rezultatul acțiunii de a lucra. 1. Lucru realizat (dintr-un material brut) printr-o muncă fizică sau intelectuală. Alții nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani. ISPIRESCU, L. 137. Marele Ulpiu... umplea întinsul său imperiu de edificii somtuoase și de lucrări de artă folositoare. ODOBESCU, S. III 71. Lucrările noue n-au acel grandios ce se vede în toate lucrările bătrîne. NEGRUZZI, S. I 193. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere. ◊ Lucrare de control v. control. 2. Faptă, înfăptuire, realizare. Poftind să cunoască ce fel de lucrare a săvîrșit Sindipa filozoful... a aruncat cu dibăcie o întrebare. SADOVEANU, D. P. 137. ♦ Fig. (Rar) Șiretenie, tertip, vicleșug, șmecherie; lucrătură. Prea puternice împărate, iată cum sînt faptele și lucrările femeilor. SADOVEANU, D. P. 52.