lucire sf [At: PSALT. 322 / Pl: ~ri / E: luci] 1 Răspândire de lumină Si: sclipire. 2-3 Strălucire (de scurtă durată) Si: sclipire, scânteiere, scăpărare, fulgerare. 4 Lumină slabă, difuză, produsă de un astru sau de o altă sursă de lumină. 5 (Lpl) Raze luminoase. 6 (Înv; fig) Celebritate. 7 (Rar; lpl) Manifestări ale unei persoane care se remarcă prin calități deosebite. 8 (Fig) Sclipire deosebită a ochilor, exprimând o emoție puternică, o dorință etc. 9 Strălucire produsă prin reflectarea luminii. 10 Reflex luminos sau strălucitor produs de unele corpuri, metale, pietre prețioase. 11 (Rar) Suprafață strălucitoare a anumitor obiecte, având calitatea de a răsfrânge razele de lumină. 12 (Îvr) Întindere de apă Si: mare. 13 (Fig) Înfiripare a unui gând, a unei imagini, a unui sentiment etc. 14 (Fig) Semn abia perceptibil Si: urmă.

LUCIRE, luciri, s. f. Faptul de a luci, răspîndire de lumină; strălucire. O dungă de soare s-arată și-i crește pe șesuri lucirea, Și iată-l în toată mărirea Puterii pe veci! COȘBUC, P. II 9. A faclelor lucire răzbind prin pînza fină Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, P. A. 124. ♦ Scînteiere, sclipire. În soarele dimineții hainele lui aveau luciri și o piatră scumpă îi fulgera la cușmă. SADOVEANU, O. VII 9. Strălucea departe o lucire de ape. C. PETRESCU, S. 9. Fata tresări de mulțumire. Lucirea ochilor ei străbătea întunericul nopții. REBREANU, I. 81.

lucire f. lumină (mare sau mică): luciri de lună AL.

lucíre f. Strălucire, lucoare.

luci¹ [At: DOSOFTEI, PS. 27/14 / Pzi: lucesc / E: ml luceo, -ere] 1 vi (D. aștri sau alte surse de lumină) A răspândi lumină (1). 2 vi (Pex) A străluci. 3 vi (D. ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. Si: a scânteia, a sclipi. 4 vi (Pfm; îe) A-i ~ ochii departe A dori altceva decât ceea ce i se oferă. 5 vi (D. obiecte cu suprafața netedă) A sclipi din cauza luminii. 6-7 vi (Fig; d. idei, sentimente) A apărea (în mod brusc sau) pentru scurt timp. 8 vi (Fig; d. oameni) A se remarca prin calități deosebite. 9 vt (Ban; Mun) A mângâia.

luci³ sm vz luciu¹

luci² ain vz luciu²

LUCI, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, aștri și alte izvoare de lumină) A răspîndi lumină, a fi luminos, a străluci. Afară stătuse ploaia; printre pîlcuri de nouri lucea din cînd în cînd soarele. SADOVEANU, O. IV 332. Pe munte lucește o flacără mică Cu raze ce taie-ntunerecul larg. EMINESCU, O. IV 157. Alba lună sus lucește Ca icoană de argint. ALECSANDRI, O. 221. Stelele... Luceau ca niște candeli aprinse p-un mormînt. ALEXANDRESCU, P. 140. 2. A reflecta lumină, a sclipi din cauza luminii, a scînteia. Fierul plugului, uns bine, lucea în soare. CAMILAR, TEM. 317. În fund, în văi, lucea un iaz. SADOVEANU, O. VII 81. Ude, negre, luceau cheiurile de piatră de-a lungul portului aproape gol. BART, E. 233. ♦ (Despre ochi) A fi plin de strălucire, de viață, de foc; a fi expresiv, a sclipi. Sub arcurile sprîncenilor, luceau doi ochi negri și plini de foc. DUNĂREANU, CH. 177. Baciu era om tînăr și ochii luceau în capul lui ca la un drac. POPESCU, B. III 88. Dar ochii mari și minunați Lucesc adînc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric. EMINESCU, O. I 172. ◊ (Cu inversarea construcției) Ospătaseră puțintel, ș-acuma trupurile trudite ar fi cerut hodină; dar suferința care lucea ca o nebunie în ochii lui Tudor îi ținea pe tustrei treji. SADOVEANU, O. VII 63. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp; a izbucni. Deodată îmi lucește în minte minunatul vers al poetului. SADOVEANU, O. VII 210. În ochii lui Zaharia Duhu nu luci însă ascuțimea nici unei ironii. C. PETRESCU, A. 398. ♦ A se evidenția prin calități deosebite. (Poetic) Multe flori lucesc în lume. ALECSANDRI, P. A. 64. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: (rar) luce (EMINESCU, O. I 68).

A LUCI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre surse de lumină, corpuri) A răspândi lumină; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectând emanația unei surse de lumină. 3) fig. (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a străluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții puternice); a scânteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, gânduri) A apărea pentru scurt timp în minte. /<lat. lucire

lucì v 1. a lumina (vorbind mai ales de soare); 2. a străluci. [Lat. LUCESCERE].

lucésc v. intr. (lat. lûcesco, lûcire îld. lûcére, d. lux, lûcis, lumină, rudă cu vgr. leukós, alb. și got. liuhath, germ. licht, lumină; pv. pg. luzir, vfr. luisir, nfr. luire, sp. lucir. V. strălucesc, lumină). Strălucesc, am splendoare: auru, diamantu, scînteĭa, focu lucește.

lucire s. f., g.-d. art. lucirii; pl. luciri

lucire s. f., g.-d. art. lucirii; pl. luciri

lucire s. f., g.-d. art. lucirii; pl. luciri

luci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucesc, 3 sg. lucește, imperf. 1 luceam; conj. prez. 1 sg. să lucesc, 3 să lucească

luci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucesc, imperf. 3 sg. lucea; conj. prez. 3 să lucească

luci vb., ind. prez. 3 pl. lucește, imperf. 3 sg. lucea; conj. prez. 3 sg. și pl. lucească

luci (conj. lucească)

LUCIRE s. 1. v. sclipire. 2. v. strălucire. 3. licărire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ciudată ~ a ochilor.)

LUCIRE s. 1. licăr, licărire, licărit, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 2. scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 3. licărire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ciudată ~ a ochilor.)

LUCI vb. 1. a străluci. (Un metal care ~.) 2. v. lumina. 3. v. sclipi. 4. v. sclipi. 5. v. străluci.

LUCI vb. 1. a străluci. (Un metal care ~.) 2. a bate, a lumina, a străluci. (Luna ~ în fereastră.) 3. a clipi, a licări, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 4. a licări, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.) 5. a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

luci (lucesc, lucit), vb. – A străluci. – Mr. luțescu, luțire, istr. (rezluțescu). Lat. lucῑre, var. a lui lucĕre (Densusianu, Lr., 147; Pușcariu 988; Candrea-Dens., 1009; REW 5136); cf. prov., port. luzir, v. fr. luisir (fr. luire), sp. lucir. – Der. luciu, adj. (strălucitor; lustruit); luciu, s. n. (strălucire; sclipire; suprafață lustruită sau netedă) deverbal, a cărui întîlnire cu sl. lučĭ „lumină”, sb., cr., slov. luč „lumină” pare întîmplătoare; luceală, s. f. (înv., luciu); lucioară, s. f. (varietate de pere); lucios, adj. (lucitor, strălucitor, neted); lucitor, adj. (strălucitor). – Der. neol. lucid, adj., din fr. lucide; luciditate, s. f., din fr. lucidité; translucid, adj., din fr. translucide; luciolă, s. f. (licurici), din it. lucciola, împrumut literar al romantismului, fără circulație reală. – Cf. lucoare, lumină, străluci, luced.

Sol lucet omnibus (lat. „Soarele lucește pentru toți”) – dicton prin care se înțelege că oamenii se nasc egali în fața vieții, că bunurile pămîntului sînt hărăzite tuturor, că drepturile naturale, drepturile cetățenești, legile sînt făurite spre a fi deopotrivă pentru toată lumea, aidoma razelor soarelui.