logofeți vi [At: HEM III, 3197 / Pzi: ~țesc / E: logofăt)] (Înv) 1-2 A exercita funcția de mare logofăt (1, 3). 3-5 A îndeplini funcția de logofăt (19-21).

FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop.) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Compuse: Făt-Frumos = băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite. – Lat. fetus.

LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al Sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea Cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida Divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful Cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

făt sm [At: PSALT. 178/8 / V: (10) sfăt / Pl: feți / E: ml fetus] 1 Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște Si: fetus. 2 Nou-născut. 3 (Îvp) Fiu¹ (1). 4 (Pop; îs) Fătul meu Formulă cu care un bătrân se adresează (cu simpatie) unui tânăr. 5 (Îc) Făt-Frumos Erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, bunătate și vitejie extraordinare. 6-8 (Pgn; ca nume comun) Copil, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. 9 (Pop; îc) ~-logofăt Copil cu însușiri (fizice) extraordinare. 10 (Rar; irn) Filfizon. 11 (Trs; mgm; șîs ~ul bisericii) Paracliser.iser. corectat(ă)

logofăt sm [At: (a. 1631) GCR I, 75/18 / V: (înv) ~fet, (îvr) ~otet / Pl: ~feți / E: slv логофєтъ] 1 (Îrg) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc. 2 (Îrg) Persoană care deținea titlul de logofăt (1). 3 (Îrg; îs) Mare ~ (sau ~ mare, ~ul cel mare, vel ~) Cel dintâi boier din ierarhia sfatului domnesc în Moldova, al treilea, după marele ban și marele vornic, în Muntenia, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida Divanul. 4 (Îrg; îs) Al doilea ~ (sau ~ al doilea, vtori ~) Locțiitor al marelui logofăt (3). 5 (Îrg; îs) Al treilea ~ (sau ~ al treilea, treti ~) Secretar al marelui logofăt (3). 6 (Înv) Ministru. 7 (Înv; îs) Mare ~ (al dreptății) ori ~ul cel mare (al dreptății), ~ul dreptății Ministru al justiției. 8 (Înv; îs) (Marele) ~ al credinței (ori al pricinilor bisericești), ~ al cultelor Ministru al Cultelor. 9 (Îvr) Judecător. 10 (Înv) Titlu dat unor boieri care serveau, în caz de război, sub comanda marelui logofăt (3) Si: (înv) roșu. 11 (Pex) Persoană înstărită. 12 (Înv; îs) ~ scriitor Secretar într-o cancelarie Si: (înv) copist, diac, grămătic, logofcel (1), logofețel (1), pisar, scrib, uricar. 13 (Înv) Funcționar într-o cancelarie Si: (înv) copist, diac, grămătic, logofcel (2), logofețel (2), pisar, scrib, uricar. 14 (Înv; îs) ~ de divan Secretar al divanului domnesc, care consemna dezbaterile și urmărea îndeplinirea hotărârilor luate. 15 (Înv; îs) ~ de taină (sau domnesc) Secretar particular al domnului. 16 (Înv; îs) ~ de visterie (sau de cămară) Secretar al visteriei domnești. 17 (Înv; îs) ~ de obiceiuri Maestru de ceremonii al curții domnești. 18 (Pop; irn) Persoană care știe să scrie Si: (pop) intelectual. 19 (Înv) Vătaf. 20 (Reg; pgn) Administrator. 21 (Mun) Dascăl la biserică. 22 (Îvp; îs) ~ de sat (ori de comună) Notar comunal. 23 (Reg) Primar. 24 (Pop; ca termen de adresare) Domnule.

logofet sm vz logofăt

logotet sm vz logofăt

FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop. și poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, cu bunătate, curaj și vitejie ieșite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii. Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist. 3. Vătaf (la o moșie boierească). – Din ngr. logothétis.

FĂT, feți, s. m. 1. Produs al concepțiunii, din momentul cînd începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și pînă la ieșirea în mediul extern; fetus. Vin turcii!... strigătul acesta a făcut să se înfioare fătul în pîntecele mamei și să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. (Popular și poetic; în opoziție cu fată) Fecior, fiu; băiat, copil. Pe creștetul Olimpului aprins Își taie drum prin spini... Un făt pribeag cu ochi senini albaștri. GOGA, C. P. 140. Despre feții de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine, că mare jale și alean or fi mai ducînd mamele lor pentru dînșii! CREANGĂ, P. 78. Și acum bine-am nemerit La casă de om cinstit, Tot cu feți și fete mari De-nsurat, De măritat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ Compuse: (în lumea basmelor) făt-frumos = erou care reprezintă vitejia și frumusețea bărbătească. De-ai fi văzut jucînd voioși Și feți-voinici și feți-frumoși Și logofeți. COȘBUC, P. I 58. Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese; Feți-frumoși cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele. EMINESCU, O. I 85. Făt-logofăt = copil cu însușiri extraordinare. De m-ar lua pe mine feciorul... ce trece p-aci, eu i-aș face doi feți-logofeți cu totul și cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 62. (Ironic) Feți-logofeți de soiul nostru, cu meseria stosului și a bancului. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. Fătul meu = formulă cu care se adresează cineva mai bătrîn unui tînăr spre a-i arăta iubire, bunăvoință etc. Fătul mieu, bun tovarăș ți-ai ales. CREANGĂ, P. 198. O iubești, fătul meu, fără s-o știi. EMINESCU, N. 118. Că mîndruța, fătul meu, Cînd simțește că ți-i rău, Fuge iute la părău, Udă cîrpa-n apă rece, Te leagă la cap și-ți trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14.

LOGOFĂT, logofeți, s. m. 1. (Învechit) Titlu de mare demnitar în ierarhia boierilor romîni din timpul orînduirii feudale. Mihnea porunci pivnicerilor să iasă și să-l lase singur cu logofătul. ODOBESCU, S. A. 97. Lăpușneanul se puse în capul mesei, avînd în dreapta pe logofătul Trotușan. NEGRUZZI, S. I 150. Continuatorul lui Miron a fost fiul său, logofătul Nicolaie Costin. BĂLCESCU, O. I 62. ◊ Mare logofăt = (în Moldova) întîiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmînd după «ban». Miron Costin, care au fost mai pre urmă logofăt mare. BĂLCESCU, O. I 184. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = maestru de ceremonii. Logofăt de taină = secretar particular domnesc. Logofătul său de taină (secretarul)... îi dete în mînă o scrisoare. FILIMON, C. 140. ♦ Șeful cancelariei domnești. 2. (Învechit) Secretar, scriitor (într-o cancelarie). (Ironic) Logofete brînză-n cui, lapte acru-n călimări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 11. 3. (În orînduirea burghezo-moșierească) Vătaf; (mai demult) căpetenia isprăvniceilor și a feciorilor boierești din serviciul unei moșii, însărcinat cu supravegherea lor și cu transmiterea ordinelor date de stăpîn. Domnul Cristea i-a trimis veste printr-un logofăt călare. SADOVEANU, M. C. 137. Logofătul, zice mereu... că boierul se ține de vorbă cînd făgăduiește. REBREANU, R. I 205. Logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc. ALECSANDRI, T. I 212.

LOGOFĂT ~eți m. 1) (în evul mediu în Țara Românească și în Moldova; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Boier cu funcția de președinte al divanului, care avea în grijă pecetea domnească și întocmirea hrisoavelor domnești. 2) Șef al cancelariei domnești. 3) înv. Slujbaș într-o cancelarie însărcinat cu copierea și întocmirea actelor; copist; pisar; scrib. 4) Supraveghetor al slugilor de la o curte boierească. /<ngr. logothétis

LOGOFĂT s.m. 1. (Mold., ȚR) Boier de divan, răspunzător de treburile cancelariei domneștii (Și în sintagmele logofăt (ul) (cel) mare al doilea logofăt, logofăt al treilea). A; Logofăt mare, giudecâtoriu și alesătoriu de ocine, ispravnic pre o frunte de oameni de țară ce sînt curteni și giudecâtoriu tuturor cine-s cu strîmbâtăți în țară. URECHE. Făcînd caimacam pe Ion Buhus logofătul. NCL II, 290; cf. VARLAAM; PSEUDO-COSTIN, 15^v, 18^v, 28^r; NCL II, 288, 293; CANTEMIR, HR. B: Au tăiat pre banul Toma si pre Vlaicul logofătul. LET. ȚR. 28^v; cf. LET. ȚR. 34^v, 40^v, 75^r. 2. (ȚR) Vătaf, vechil. Porunci Farao ispravnicilor norodului și logofeților. BIBLIA (1688). Variante: logofet (VARLAAM). Etimologie: ngr. logothétis. Vezi și logofeteasă. Cf. i s p r a v n i c (2), ș a f a r (2), v ă t a f (3).

LOGOFET s.m. v. logofăt.

Evstratie (Logofătul) m. bărbat instruit și înalt demnitar sub Vasile-Lupu, a compilat Pravila acestui Domn și Letopisețul lui Urechia.

făt-logofăt m. făt-frumos: făt-logofete, cu netede plete, cu părul de aur AL.

Gheorgache (Logofătul) m. cărturar moldovean, scrise în 1762: Condica obiceiurilor vechi și noi a prea înălțaților Domni al Moldovei.

logofăt m. od. 1. intâiul boier, prezident al Divanului (în Muntenia Logofătul venia după marele Ban), întocmia documentele și era mai marele peste ispravnici; 2. ministrul, mai ales de justiție: logofătul credinței (bisericesc), al dreptății; logofăt de obiceiuri, maestrul de ceremonii al palatului domnesc; logofăt de taină, secretar domnesc; 3. titlu onorific ce se da boierilor cari steteau la țară; 4. (de divan) scriitor de documente; 5. secretar, copist: logofeți de taină; 6. astăzi: a) notar într’o comună rurală: logofăt de sat; b) cel însărcinat cu transmiterea ordinelor în administrațiunea unei moșii. [Gr. mod LOGOTHÉTES]. V. făt-logofăt.

Tăuț (Logofătul) m. mare cancelar sub Ștefan cel Mare și sub fiul său Bogdan: el încheiă în 1510 un tractat de pace între Sigismund al Poloniei și Bogdan, apoi în 1513 fu trimis la Constantinopole să închine de bună voie Moldova Turcilor.

Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863).

logofăt m., pl. ețĭ (ngr. logothétis, d. vgr. logothétes [lógos, cuvînt, socoteală, și tithemi, pun]; vsl. logotheiŭ, turc. loghofet). Vechĭ. Cancelar, ministru (primu boĭer, prezident al divanuluĭ, redactoru documentelor și șefu ispravnicilor. În Țara Românească el venea în rang îndată după marele ban). Marele logofăt, prezidentu divanuluĭ; al doĭlea logofăt, vice-prezidentu divanuluĭ; al treilea logofăt, secretaru mareluĭ logofăt. Logofătu credințeĭ, ministru de culturĭ (bisericile și școalele). Logofătu dreptățiĭ, ministru de justiție. Logofătu de obiceĭurĭ, maestru de ceremoniĭ al curțiĭ domneștĭ. Logofăt de taĭnă, secretar (maĭ ales domnesc), copist. Logofăt de divan, scriitor de documente. Titlu onorific boĭerilor de la țară. Azĭ Munt. Pop. Notar (numit și logofăt de sat). Iconom, intendent ș. a. (la țară). Mold. Fecĭor boĭeresc. Fig. Iron. Intelectual, tînăr maĭ spălat, scriitoraș ș. a. (căruĭa i se zice: Logofete, brînză în bete, lapte acru’n călămărĭ, chiŭ și vaĭ pin buzunărĭ, adică „e foarte sărac cu asemenea meserie”). V. boĭer.

a logofeți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. logofețesc

făt-logofăt s. m., pl. feți-logofeți

logofăt s. m., pl. logofeți

mare-logofăt s. m., art. marele-logofăt; pl. mari-logofeți, art. marii-logofeți

!vtori-logofăt (desp. vto-ri-) s. m., pl. vtori-logofeți corectat(ă)

făt-logofăt s. m., pl. feți-logofeți

ftori-logofăt v. vtori-logofăt

logofăt s. m., pl. logofeți

mare-logofăt s. m., art. marele-logofăt; pl. mari-logofeți, art. marii-logofeți

vtori-logofăt / ftori-logofăt s. m., pl. vtori-logofeți / ftori-logofeți

făt-logofăt s. m., pl. feți-logofeți

ftori-logofăt/vtori-logofăt s. m.

logofăt s. m., pl. logofeți

făt-logofăt, feți-logofeți.

LOGOFĂT s. v. administrator, vechil.

LOGOFĂT s. 1. v. diac. 2. v. vătaf.

LOGOFĂT s. 1. (IST.) diac, grămătic, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile domnești din țările române.) 2. vătaf, (înv.) epistat, ispravnic. (~ de moșie.)

logofăt s. v. ADMINISTRATOR. VECHIL.

logofăt (logofeți), s. m. – 1. În vechea organizare socială, nobil de prim rang, președinte al sfatului și păstrător al sigiliului principatului; cancelar. – 2. (Înv.) Ministru în diferite ramuri administrative: logofătul dreptății, ministru de justiție; logofătul Credinței, ministru al cultelor; logofăt de obiceiuri, maestru de ceremonii. – 3. Secretar, scrib. – 4. (Munt.) Administrator de moșie. – 5. (Mold.) Lacheu. – 6. Titlu ironic dat tinerilor intelectuali sau celor cu pretenții intelectuale. – Mr. logothet. Ngr. λογοθέτης, parțial prin intermediul sb. logotetĭ, logofetĭ (Murnu 33; Tiktin; cf. Vasmer Gr., 91), cf. tc. logofet. Sec. XIV. – Der. logofeteasă, s. f. (nevastă de logofăt); logofețel, s. m. (scrib, copist); logofeție, s. f. (demnitatea de logofăt).

EUSTRATIE Logofătul (?-c. 1646), boier dregător și cărturar din Moldova. La porunca domnului Vasile Lupu a tradus în grecește „Pravila aleasă”, care constituie prima parte a „Cărții românești de învățătură” tipărită la Iași, în 1646. Presupus autor al unui „Letopiseț moldovenesc”, pe care l-ar fi cunoscut și folosit Grigore Ureche.