LOGHIOTAT, loghiotați, s. m. (Înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotat. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

loghiotat sm [At: C. STAMATI, P. 312 / A și: loghiotat / P: ~ghi-o~ / Pl: ~ați / E: ngr λογιώτаτος] (Grî) 1 Învățat grec. 2 Titlu dat dascălilor greci (din epoca fanariotă).

LOGHIOTAT, loghiotați, s. m. (Grecism înv.) Învățat grec; titlu dat dascălilor greci în epoca fanariotă. [Acc. și: loghiotat. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.

loghiotat m. savant grec (ironic despre dascălii fanarioți): loghiotații cari năucesc pe bieții școlari AL. [Gr. mod.].

loghiótat m. (ngr. logiótatos, superlativu luĭ lógios, învățat, elocŭent). Sec. 18-19. Maestru, erudit (titlu dat profesorilor Grecĭ).

!loghiotat (înv.) (desp. -ghi-o-) s. m., pl. loghiotați

loghiotat/loghiotat (înv.) (-ghi-o-) s. m., pl. loghiotați/loghiotați

loghiotat/loghiotat s. m. (sil. -ghi-o-), pl. loghiotați/loghiotați

loghiotat (loghiotați), s. m. – Înțelept, persoană cunoscută prin cultura ei. Ngr. λογιώπατος (Tiktin). Sec. XVIII, înv. Este superlativul lui loghios, s. m. (erudit), cuvînt înv., puțin folosit, din ngr. λόγιος (Gáldi 206).